Anghinarea este una dintre cele mai vechi plante folosite atât în medicina naturistă, cât şi în gastronomie. Denumită ştiinţific Cyanara scolymys, este o specie erbacee perenă, fiind menţinută în cultură între unu şi trei ani.
Planta este originară din zona mediteraneană, cel mai probabil din Sicilia, Italia, fiind o mare iubitoare de soare şi căldură, dar cu toleranţă moderată la secetă.
În scopuri medicinale, sunt folosite cu precădere frunzele, care pot ajunge până la un metru, sunt spinoase şi au culoarea verde-albicioasă pe dos. Au nervura principală îngroşată.
Rădăcinile, de asemenea cu efecte terapeutice, sunt groase şi puternic ramificate. Se consumă şi bulbul florii, numit ”inima de anghinare”, înainte ca planta să fie pe deplin înflorită. Printre efectele benefice ale acestei plante sunt considerate scăderea nivelului de colesterol rău, combaterea dischineziei biliare, protejarea ficatului şi rinichilor.
Principala substanţă din frunzele de anghinare este polifenolul numit ”cinarină”, un puternic antioxidant, cu pronunţat efect hepatoprotector, potrivit http://www.vivasanint.ro/. Polifenolii sunt substanţele naturale care se găsesc sub coaja fructelor şi a plantelor, cu rol de apărare împotriva infecţiilor şi a agenţilor patogeni. Efectul benefic asupra ficatului recomandă anghinarea şi în situaţii de mahmureală.
Extractul de anghinare mai conţine: inulină, care este un polizaharid al fructozei ce stimulează sistemul imunitar şi creşte asimilarea calciului şi magneziului în organism; enzime; provitamina A; niacină; vitamina C. Nu lipsesc nici mineralele, printre care potasiu, calciu, fosfor şi fier. Acest complex de elemente contribuie la secreţia cantităţii necesare de bilă, digerarea proteinelor şi grăsimilor, prevenind apariţia colecistitei, adică inflamaţia veziculei biliare. Datorită acestor proprietăţi, frunzele de anghinare scad nivelul colesterolului rău şi îmbunătăţesc activitatea cardiacă.
Un mod răspândit de consum al anghinarei este sub formă de ceai. Infuzia de anghinare este recomandată atât pentru tonifierea ficatului sănătos, cât şi în insuficienţă hepatică, hepatită cronică şi calculi biliari. La 300 ml de apă clocotită, se pun două linguriţe de frunze de anghinare uscate şi mărunţite. Cura cu ceai de anghinare durează între 20 şi 30 de zile. Prima doză de ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol, iar a doua se consumă cu 30 de minute înainte de masa de seară.
Acţiunea benefică a ceaiului de anghinare nu ocoleşte nici rinichii, datorită proprietăţilor sale diuretice. Astfel, anghinarea favorizează eliminarea ureei şi a substanţelor toxice din rinichi. Pentru că ajută la eliminarea acidului uric, anghinarea este recomandată şi în tratamentul gutei.
În zona mediteraneană, anghinarea este macerată în ulei de măsline pentru a trata afecţiunile hepatice şi biliare. Poate fi consumată şi în salate, în orice cantitate, căci nu conţine decât 30 de calorii la suta de grame. În stare proaspătă, anghinarea tratează diareea cronică.
Mai mult, planta asigură aproximativ un sfert din doza zilnică recomandată de fibre ce reglează indexul glicemic din sânge, normalizează metabolismul şi ajută la controlarea apetitului, conform site-ului csid.ro. Are un gust delicat, uşor amărui, dar care odată mestecat, lasă în urmă o aromă dulceagă.
Consumul de anghinare are şi câteva contraindicaţii. Astfel, sfatulmedicului.ro ne informează că planta nu este recomandată în perioadele de alăptare, în cazurile de obstrucţie de duct biliar, căci creşterea afluxului biliar ar putea agrava obstrucţia şi nici persoanelor alergice la plante din familia Asteraceae/Compositae, precum ambrozia, gălbenelele etc. (Text: Agerpres, Foto: herbalteasonline.com)
