Ctitorie a domnului Țării Româneşti Neagoe Basarab (1512-1521), Mănăstirea Curtea de Argeş este o capodoperă a arhitecturii medievale, dar şi cea mai valoroasă construcţie de arhitectură bisericească din România. Radu de la Afumaţi (1522-1529) a continuat lucrările şi a desăvârşit pictura în 1526.
În pronaosul bisericii, se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab şi Doamna Despina (m. 1554), soţia lui Neagoe Basarab, Doamna Stana (m. 1531), fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ștefăniţă Vodă al Moldovei. Tot aici se află şi piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumaţi (m. 1529), soţul Doamnei Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, cel care, spun cronicile, în anul 1526 a pus de s-a zugrăvit biserica Mănăstirii Curtea de Argeş.
Tot aici, se găsesc, pe de o parte, mormintele Regelui Carol I (1881-1914) şi al Reginei Elisabeta (1881-1916), între care se află o cutiuţă pirogravată, cu osemintele micuţei prinţese Maria (1870-1874), iar de cealaltă parte se află mormintele Regelui Ferdinand (1914-1927) şi al Reginei Maria (1914-1927).
În testamentul scris şi iscălit cu propria sa mână la 14/25 februarie 1899, Carol I îşi exprima dorinţa ca trupul său să fie îngropat ”lângă biserica Curţii de Argeş, reclădită de mine, şi care poate deveni mormântul dinastiei române, însă, când capitala Regatului va cere ca cenuşile mele să rămână în mijlocul iubiţilor mei bucureşteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeş va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălţime împrejurul oraşului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălţimea înainte de biserica Cărămidari, unde se găseşte astăzi un pavilion al Institutului Geografic Militar)” (Carol I, Ioan Scurtu).
Născut la Sigmaringen (sudul Germaniei), la 8/20 aprilie 1839, Carol de Hohenzollern a devenit domnitor al României, după plebiscitul naţional din 2/14-8/20 aprilie 1866, soldat cu un rezultat pozitiv — 635.969 „pentru” şi doar 244 ”contra”. S-a căsătorit cu principesa Elisabeta de Wied (n. 17/29 decembrie 1843), în ziua de 3/15 noiembrie 1869.
La 10 mai 1866, principele Carol I intra în Bucureşti, depunând jurământul, fiind primit de o mulţime entuziastă. La 10/22 mai 1877 au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. La 10/22 mai 1881, când s-au împlinit 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivităţi prilejuite de proclamarea Regatului şi încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României.
Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic, cultural. România şi-a cucerit Independenţa de stat, a devenit monarhie constituţională şi s-au pus bazele consolidării statului român modern.
Odată cu urcarea pe tronul României a regelui Carol I (1839-1914), oraşul Curtea de Argeş, fosta capitală a Țării Româneşti, a reintrat în atenţia istoriei.
Avariată de incendii, cutremure şi prădată de mai multe ori, biserica a fost supusă de-a lungul timpului mai multor lucrări de restaurare. Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost restaurată de Matei Basarab (1632-1654), care a reclădit şi turnul clopotniţei de la intrare. Lucrări de reparaţii a făcut şi Șerban Cantacuzino, domn al Țării Româneşti (1678—1688), în 1682.
Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma de astăzi, între 1875-1886, la iniţiativa regelui Carol I, după planurile arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy. Această refacere, absolut necesară, a avut însă parte şi de critici, mai ales datorită faptului că a modificat ansamblul mănăstirii, prin înlăturarea zidului fortificat de la exterior şi prin demolarea marii clopotniţe ridicată de Matei Basarab. Pictura a fost refăcută de fratele arhitectului şi terminată în 1885. Fragmente din pictura originală pot fi văzute în palatul episcopal din incinta mănăstirii şi la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Mănăstirea a fost resfinţită la 12 octombrie 1886.
Regele Carol I a construit parcul Mănăstirii Argeşului şi palatul episcopal (1886-1890) care era folosit ca reşedinţă regală de vară. Construită în stil german, clădirea este simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, având în centru paraclisul, cu turnul-clopotniţă. Paraclisul (ridicat cu un an înainte de palatul regal) adăposteşte moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia.
În sala de recepţii a fostei reşedinţe regale s-au ţinut şedinţe importante ale Consiliului de Coroană, iar apartamentele regale de la etaj i-au găzduit pe regii României. Regina Elisabeta a locuit aici doi ani, iar după ce s-a îmbolnăvit, pentru ea a fost montat un lift, unul dintre primele din ţară. Printre obiectele cu însemnătate istorică, se află şi o Sfântă Scriptură scrisă cu litere de aur şi pictată de regina Elisabeta, alături de câteva icoane lucrate în mozaic.
După moartea regelui Carol I, regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeş, unde a încetat din viaţă la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii. Aici a şi fost înmormântată.
La 1 martie 1889, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 aug. 1865) a fost proclamat, prin Decret, Principe al României, cu titlul de Alteţă Regală. S-a căsătorit, la 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La 28 septembrie/11 octombrie 1914, Ferdinand I a devenit Rege al României.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a fost încoronat Rege al tuturor românilor. În timpul Primului Război Mondial, Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, chiar dacă a fost nevoit să lupte împotriva ţării sale natale, Germania, implicându-se chiar şi în operaţiunile militare. În timpul domniei sale, s-a înfăptuit reforma agrară, pentru care a fost numit ”Rege al ţăranilor”. Totodată, regele Ferdinand I a promulgat Constituţia din 1923, fiind adoptat votul universal.
Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia. La 23 iulie, Ferdinand I a fost înmormântat la Catedrala Episcopală din Curtea de Argeş, cu ”o pompă vană şi rece”, după cum avea să mărturisească Nicolae Iorga. Pe lespedea de marmură albă au fost gravate cuvintele: ”Aici odihneşte robul lui Dumnezeu Ferdinand I, Regele României, născut la 24 august 1865 la Sigmaringen, răposat la 20 iulie 1927 la Castelul Pelişor. Luând cârma ţării la 11 octombrie 1914, a tras abia la 15 august 1916 pentru dezrobirea românilor de peste vechile hotare înfăptuind întregirea neamului şi încoronându-se la 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia ca primul rege al tuturor românilor”.
Personalitate cu impact în mediul politic, social şi cultural al societăţii româneşti, regina Maria nu a pregetat să se folosească de propria-i carismă în vederea slujirii intereselor naţionale ale poporului său. A susţinut de la început alianţa României cu ţările Antantei în vederea unirii provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi a fost supranumită ”mama răniţilor” şi ”regina-soldat”, pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front în spitale de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. După încoronarea de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de regele Ferdinand ca suverani ai României Mari, Regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest. Călătoria în Statele Unite ale Americii în 1926, a fost considerată un succes extraordinar.
Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, în castelul Pelişor. Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa „Stella Maris” de la Balcic. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1940 şi depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. În 2015, la iniţiativa Regelui Mihai, Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelişor.
Separat, într-o criptă special amenajată în paraclisul mănăstirii, se găseşte sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea (1930-1940), aduse în 2003 de la Lisabona, Portugalia, 
unde acesta a fost înhumat în 1953.
Carol al II-lea a fost una din cele mai controversate personalităţi ale istoriei noastre contemporane. După trei renunţări la calitatea de prinţ moştenitor, Carol al II-lea a revenit în ţară, forţând mâna Parlamentului, care l-a proclamat rege la 8 iunie 1930. La 10 februarie 1938, printr-o lovitură de stat, regele Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul, instaurând dictatura personală. La 20 februarie 1938, a fost publicată noua Constituţie redactată de Istrate Micescu, prin care suveranul devenea ”capul statului”.
Pierderile teritoriale din vara şi toamna anului 1940 îl compromit însă pe Carol al II-lea ca om politic şi şef al statului român, silindu-l să abdice în favoarea fiului său Mihai, care a fost rege al României între anii 1927-1930 (Regenţă) şi între 1940-1947. (Text: Agerpres, Foto: crestinortodox.ro)
