În urmă cu 95 de ani, la 27 noiembrie 1921 se năştea în localitatea Uhrovec, Cehoslovacia (teritoriul actual al Slovaciei), omul politic Alexander Dubcek, primul secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia (5 ian. 1968-17 apr. 1969), liderul ”Primăverii de la Praga”.
Dubcek şi-a început educaţia în Kîrgîsztan, parte a Uniunii Sovietice, unde tatăl său, Stefan Dubcek, membru al Partidului Comunist cehoslovac se stabilise, se arată pe site-ul Enciclopediei Britannica. Familia s-a reîntors în Cehoslovacia în 1938.
În Al Doilea Război Mondial, Alexander Dubcek a participat la mişcarea de rezistenţă clandestină împotriva ocupaţiei naziste. Între 1942 şi 1944, a lucrat la Uzinele Skoda din Dubnice pe Vah şi, împreună cu fratele său Iulius, a luptat în rândurile partizanilor, în perioada răscoalei naţionale slovace, pentru făurirea unui stat unic al cehilor şi slovacilor.
Începând cu anul 1951, Alexander Dubcek a lucrat în aparatul Comitetului Central al Partidului Comunist din Slovacia, la Bratislava, iar în 1953 a devenit prim-secretar al Comitetului regional de partid din Banska Bystrica. La Conferinţa Naţională a Partidului Comunist din Cehoslovacia din 1961, a fost ales secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia. În 1963, a devenit prim-secretar al CC al PC din Slovacia. În 1964, a fost ales deputat în Consiliul Naţional Slovac.
Stat comunist din primăvara anului 1948, Cehoslovacia cunoscuse, începând cu anul 1964, o relaxare şi o liberalizare a regimului. În 1966, studenţii şi intelectualitatea cehă s-au revoltat împotriva sistemului educaţional şi al cenzurii. Primul secretar Antonin Novotny (1953-1968), atacat de liderii comuniştilor slovaci că a promovat în funcţiile de conducere numai comunişti cehi, a fost înlocuit, la 6 ianuarie 1968, cu liderul comunist slovac, Alexander Dubcek.
Alexander Dubcek a iniţiat un program de reformare radicală a sistemului comunist, cunoscut sub numele de ”Primăvara de la Praga”. În aprilie 1968, conducerea comunistă a anunţat ”Programul de Acţiune”, care prevedea organizarea de alegeri libere, pluripartitism, o mai mare autonomie a Slovaciei, abolirea cenzurii, eliminarea restricţiilor de călătorie şi un amplu program de reforme economice. Măsurile au fost bine primite de cehoslovaci, dar intelectualitatea a cerut, în iunie, în petiţia Celor Două Mii de Cuvinte, o accelerare a reformelor.
Uniunea Sovietică şi vecinii Cehoslovaciei, Republica Democrată Germană şi Polonia, conduse de lideri conservatori, alarmaţi de posibilitatea prăbuşirii comunismului, s-au decis să intervină în forţă, pentru a înăbuşi ”Primăvara de la Praga”.
În iulie 1968, liderul sovietic Leonid Brejnev l-a avertizat pe Dubcek să stopeze reformele, însă acesta a respins cererile sovieticilor. La 2 august, la Bratislava, Brejnev s-a întâlnit cu Dubcek, cerându-i din nou stoparea reformelor. A doua zi, o întâlnire a liderilor partidelor comuniste din Europa de Est, reuniţi tot la Bratislava, a propus conducerii de la Praga reducerea presiunii lor asupra Cehoslovaciei, în schimbul reintroducerii cenzurii, ofertă refuzată de Alexander Dubcek.
Trupele Pactului de la Varşovia, mai puţin România, au invadat Praga la 20 august 1968. Populaţia a opus o rezistenţă paşnică, refuzând colaborarea cu militarii străini şi provocând confuzie în rândul acestora, pe străzile din Praga. O rezistenţă puternică s-a înregistrat la Radioul public, unde 20 de jurnalişti au fost ucişi de militarii sovietici.
Invazia a fost condamnată în întreaga lume. România, Iugoslavia şi China au condamnat ferm ingerinţa statelor comuniste în Cehoslovacia. Nicolae Ceauşescu, liderul comunist al României, perceput la acea vreme ca un lider reformator, în cadrul unei uriaşe manifestaţii publice, a condamnat invazia sovietică şi doctrina Brejnev, cea a suveranităţii limitate.
Conducerea cehoslovacă a fost arestată şi transportată la Moscova. Dubcek s-a reîntors la Praga la 27 august şi, într-un discurs emoţionant, a anunţat stoparea programului de reforme. În aprilie 1969, Dubcek a fost înlocuit cu ”realistul” Gustav Hu?ak, care a iniţiat programul de ”normalizare”, eliminarea totală a reformelor din anul precedent.
Alexander Dubcek a fost acuzat de trădare, retrogradat din funcţii şi exclus din partid în 1970, potrivit http://www.europarl.europa.eu. Timp de cincisprezece ani, a trăit ca un muncitor obişnuit şi s-a întors la viaţa politică, în 1988, ca activist pentru drepturile civile. Când i-a fost decernat Premiul Saharov la 22 noiembrie 1989, Dubcek era încă un cetăţean lipsit de drepturi.
”Sunt convins că ‘suflul libertăţii’ de care cehii şi slovacii s-au bucurat sub conducerea lui Dubcek a reprezentat prologul revoluţiilor paşnice ce au loc acum în estul Europei şi în Cehoslovacia”, scria fizicianul rus Andrei Saharov (1921-1989), câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1975, într-un mesaj către Parlamentul European la 10 decembrie 1989, cu patru zile înainte de moartea sa.
Câteva zile mai târziu, la 28 noiembrie, Partidul Comunist din Cehoslovacia renunţa la controlul asupra puterii, fiind răsturnat de ”Revoluţia de catifea”. La 27 decembrie 1989, Alexander Dubcek a fost ales în funcţia de preşedinte al parlamentului. O zi mai târziu, Vaclav Havel devenea noul preşedinte al Cehoslovaciei.
Dubcek a devenit membru al Partidului Social-Democrat slovac la 13 martie 1992, fiind ales preşedinte al partidului la 29 martie acelaşi an.
La 1 septembrie 1992, în mod cu totul neaşteptat, a suferit un accident de maşină în apropiere de Humpolec, în Moravia, fiind internat cu leziuni grave la Clinica Homolka din Praga. A murit la 7 noiembrie 1992 şi a fost înmormântat fără onoruri de stat la Bratislava. (Text: Agerpres, Foto: celebwiki.blesk.cz)
