Unul dintre poeţii apărători ai tradiţiei şi clasicismului, al folclorului ca sursă regeneratoare a specificului românesc, Ion Pillat s-a născut la Bucureşti, la 31 martie 1891, fiind fiul lui Ion N. Pillat, descendent al unei vechi familii boiereşti, şi al Mariei (n. Brătianu).
Poezia lui Ion Pillat e ”transpunerea poeziei lui Alecsandri prin tot progresul de sensibilitate şi prin toate prefacerile limbii pe care le-au putut înfăptui cincizeci de ani de evoluţie… Aceeaşi viziune idilică a naturii, aceeaşi seninătate pătrunsă însă şi de un sentiment elegiac, ce-i creşte emotivitatea şi deci lirismul, şi aceeaşi simplicitate de limbă şi mijloace de materializare poetică” consemna Eugen Lovinescu în ”Opere”.
După studiile primare şi liceale în particular, tânărul Pillat a absolvit ultima clasă a cursului inferior al colegiului ”Sf. Sava” din Bucureşti (1905). În acelaşi an a fost înscris la liceul ”Henri IV” din Paris pe care l-a absolvit în 1909. A devenit student (1910) la Sorbona, unde şi-a luat licenţa în litere (1913) şi în drept (1914).
A participat, ca sublocotenent, la campania din Bulgaria (1913) şi ca ofiţer de legătură pe lângă Misiunea Militară Franceză, în timpul Războiului de Reîntregire Naţională (1916-1918). În 1919 a fost prezent la Conferinţa de pace de la Paris, în calitate de secretar al lui Al. Vaida-Voevod. A călătorit mult, între anii 1926-1937, în Spania, Italia, Grecia.
A colaborat, de-a lungul timpului, la revistele „Gândirea”, „Viaţa românească”, „Azi”, „Vremea”; a participat, alături de Adrian Maniu şi Horia Furtună, la conducerea revistei „Flacăra” (1914); a editat, împreună cu Tudor Arghezi, revista „Cugetul românesc” (1922-1924).
Scriind versuri încă din 1906, pe când era licean la Paris, şi-a făcut debutul editorial cu volumul „Povestea celui din urmă sfânt” (1911), apoi publicistic în revista „Convorbiri literare” (1911).
Cunoscându-l şi admirându-l pe Al. Macedonski, i-a editat acestuia volumul ”Flori sacre” (1912). A subvenţionat tipărirea volumului ”Plumb” de G. Bacovia (1916).
Până în 1924, poetul mai tipărise volumele ”Visări păgâne” (1912), „Eternităţi de-o clipă” (1914), „Amăgiri” (1917) şi „Grădina între ziduri” (1919).
Volumul „Pe Argeş în sus” (1923) a inaugurat faza tradiţionalistă a poeziei lui Ion Pillat, ilustrată şi mai departe în „Satul meu” (1923), „Biserică de altă dată” (1926), „Limpezimi” (1928) şi volumul de eseuri ”Tradiţie şi literatură” (1943).
Lirica pillatiană marchează o nouă fază de clasicizare, cu un plus de rafinament formal, odată cu apariţia volumelor ”Caietul verde” (1932), „Scutul Minervei” (1933), „Poeme într-un vers” (1935), „Țărm pierdut” (1937) şi „Umbra timpului” (1940). „Împlinire” (1942) încheie opera antumă a poetului, iar „Poezii” (vol. I-III, 1944) în ediţie definitivă, cuprinde întreaga sa operă lirică originală, publicată în perioada 1906-1941. Ciclul de poeme ”Cumpăna dreaptă”, rămas în manuscris a apărut abia în 1965.
A colaborat cu poetul Adrian Maniu, alături de care a scris două piese de teatru: comedia ”Dinu Păturică” (1925) şi feeria ”Tinereţe fără bătrâneţe” (1926). A editat „Antologia toamnei” (1921) şi „Antologia poeţilor de azi” (vol. I-II, 1925-1927, împreună cu Perpessicius), dar şi volumul „Portrete lirice” (1936), în care a strâns o parte din conferinţele ţinute cu privire la momente semnificative din istoria liricii universale moderne.
Ion Pillat a fost un foarte bun cunoscător al liricii moderne universale, traducând din poezia franceză, engleză, germană, spaniolă şi americană: ”Poezii alese” de Francis Jammes (în colaborare cu N.I. Herescu, 1927), ”Anabasis” (Saint-John Perse, 1932), ”Poezii” de Charles Baudelaire (Les Fleurs du mal) (1937), ”Din poezia germană” (1937).
A devenit membru corespondent al Academiei Române (26 mai 1936). În acelaşi an a fost distins cu Premiul naţional pentru literatură.
Poetul Ion Pillat a murit la 17 aprilie 1945. (Text: Agerpres, Foto: bibliotheca.ro, Video: youtube.com)
