Impresionantele bariere pentru valuri din Olanda

bariere-Olanda-01

Olanda este o ţară joasă din punct de vedere geografic, cu circa 20% din suprafaţă şi 21% din populaţie situate sub nivelul mării. Totodată, 50% din terenul său se află la mai puţin de un metru deasupra nivelului mării.

Cu două treimi din suprafaţă vulnerabilă la inundaţii, controlul inundaţiilor este o problemă importantă pentru Olanda. Ţara utilizează un sistem de terasamente, diguri şi ecluze de-a lungul malului mării şi la gurile râurilor, pentru a preveni inundarea în timpul furtunilor cu valuri mari.

În 1953, după o inundaţie masivă provocată de revărsarea Mării Nordului, care a ucis 1.835 de oameni, a dus la strămutarea a peste 70.000 de locuitori şi a provocat pagube în valoare de un miliard de guldeni olandezi, guvernul a început să construiască o serie de baraje, ecluze, porţi, diguri, zăgazuri şi bariere pentru valuri în jurul deltei Rhine-Meuse-Scheldt, pentru a proteja zona de inundaţii.

Cunoscute drept Construcţiile Delta sau Construcţiile de Protecţie de la Marea Nordului, barierele sunt o minune a ingineriei, pe care Societatea Americană de Inginerie Civilă a numit-o una dintre cele „Şapte minuni ale lumii moderne”.

Construcţiile Delta se compun din 13 proiecte ambiţioase menite să protejeze Olanda de inundaţiile din Marea Nordului. Dintre diferitele bariere construite, două ies în evidenţă: una este Maeslantkering, iar cealaltă este Oosterscheldekering.

Maeslantkering

bariere-Olanda-03 bariere-Olanda-02

Maeslantkering este o barieră mobilă pentru valurile mari, care închide Noul Canal Navigabil (Nieuwe Waterweg), un canal care leagă râul Rin de Marea Nordului. Maeslantkering acţionează ca o linie finală de apărare pentru Rotterdam împotriva creşterii nivelului apei de mare. Este una dintre cele mai mari construcţii mobile de pe Pământ şi proiectul cel mai impresionant din Construcţiile Delta.

 bariere-Olanda-04

bariere-Olanda-05

Planurile iniţiale pentru Construcţiile Delta nu au inclus această barieră specială, deoarece autorităţile au vrut să păstreze deschis portul Rotterdam, la acel moment cel mai mare port din lume, foarte important pentru economia olandeză. Cu toate acestea, când s-a constatat că digurile proiectate iniţial nu sunt suficiente pentru a proteja 1,5 milioane de oameni din întregul Rotterdam, s-a decis să se construiască o barieră mobilă pentru valurile de furtună.

bariere-Olanda-06

Maeslantkering este compus dintr-un set de două uşi batante, aproape la fel de lungi ca Turnul Eiffel, dar care cântăresc de aproximativ patru ori mai mult. Este singura barieră pentru valurile de furtună din lume cu atât de mari părţi mobile.

bariere-Olanda-08

bariere-Olanda-07

Uşile pentru valurile de furtună au o lungime de 210 metri fiecare şi înălţimea de 22 de metri, fiecare având o structură pivotantă de oţel, de 237 de metri lungime, cu câte o fundaţie şi o articulaţie cu bilă pe ambele maluri ale căii navigabile.

bariere-Olanda-09

În condiţii normale, aceste uşi sunt complet deschise, oferind o lăţime de 360 de metri pentru trecerea navelor. Atunci când se anticipează un val de furtună cu înălţimea de 3 metri deasupra nivelului mării normale, uşile începe să plutească şi să se mişte una spre cealaltă, închizând calea de navigaţie. Uşile sunt apoi inundate, iar greutatea suplimentară le face să se scufunde şi le transformă într-o barieră masivă.

bariere-Olanda-10Un model funcţional al lui Maeslantkering este situat în parcul tematic de miniaturi Madurodam din Haga

Bariera este conectată la un sistem informatic, care gestionează date meteorologice şi creşterea nivelului mării, astfel încât funcţionarea ei este complet automatizată.

Se aşteaptă ca Maeslantkering să se închidă o dată la zece ani din cauza unei creşteri a nivelului mării pe timp de furtună.

Filmare cu Maeslantkering în timp ce îşi închide porţile

Deşi construcţia a fost terminată în 1997, bariera a fost închisă doar o singură dată, în noiembrie 2007. Însă bariera este închisă pentru testare o dată pe an, de obicei la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie, chiar înainte de începerea sezonului de furtuni de la mijlocul lunii octombrie.

Oosterscheldekering

bariere-Olanda-11

Oosterscheldekering (Bariera pentru valurile de furtună de pe Scheldt) este un alt obstacol pentru valurile de furtună, situat între insulele Schouwen-Duiveland şi Noord-Beveland. Este cea mai mare dintre cele 13 Construcţii Delta, cea mai scumpă şi mai dificil de construit.

bariere-Olanda-12

bariere-Olanda-13

Cu nouă kilometri lungime, Oosterscheldekering a fost proiectat iniţial şi construit, în parte, ca un baraj închis, dar după un protest public, au fost instalate uşi imense de tip ecluză pe cei patru kilometri rămaşi de construit.

bariere-Olanda-14

bariere-Olanda-15

Aceste uşi sunt în mod normal deschise, dar pot fi închise în condiţii meteorologice nefavorabile. În acest fel, viaţa marină de apă sărată din spatele barajului este păstrată şi pescuitul poate continua, în timp ce terenul din spatele barajului este pus la adăpost de apă.

bariere-Olanda-16

bariere-Olanda-17

De la deschiderea lui, în 1986, barajul a fost închis de douăzeci şi cinci de ori din cauza nivelului apei, care a depăşit sau s-a preconizat că depăşeşte trei metri. Barajul este proiectat să dureze mai mult de 200 de ani. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: beeldbank.rws.nl, hollandia.biz, flickr.com, panoramio.com, itulip.com, commons.wikimedia.org, en.wikipedia.org, inspiritoo.com, Video: youtube.com)