Singura moară pe apă din judeţul Satu Mare aflată în proprietate privată, cea din comuna Cămărzana, ar avea nevoie de o investiţie de circa 2.500 de lei pentru a fi repornită, proprietarii luând anul trecut decizia de a sista activitatea din cauza stării precare în care se află roata de pune în mişcare tot mecanismul.
Proprietara morii de la intrarea din Cămărzana, Ana Văsălie, a declarat că roata din lemn s-a degradat din cauza secetei şi a apei, existând acum riscul să se distrugă toată. Şansele de a fi repornită sunt însă destul de mici.
„Vara a fost secetă şi s-a uscat, apoi iarna când a venit apa, s-a îmbătrânit scândura. Noi am reface roata, dar scândura costă vreo 10 milioane (1.000 lei noi — n.r.), meşterul care s-o facă poate cere şi el vreo 10-15 milioane (1.000 — 1.500 de lei — n.r.) şi ajungem la 25 milioane (2.500 de lei — n.r.). Mai trebuie cuie, una alta şi în 10 ani e gata putredă. Ca să facem o roată de fier costă 2.000 de euro. De unde, noi doi, eu şi moşu’ (soţul — n.r.)? Suntem bătrâni amu. Noi nu facem euro aici”, a spus Ana Văsălie.
Casa de deasupra morii a fost construită în anul 1940, din bârne şi lut, fiind vopsită în albastru, specific caselor din Țara Oaşului. Moara însă este mult mai veche, pietrele şi mecanismul fiind din secolul XIX.
În partea din faţă a clădirii se află moara, în subsolul este mecanismul cu roţile dinţate din lemn şi pietrele de moară lângă care se află un suport din scânduri unde se ţin sacii cu cereale. În partea din spate a construcţiei este casa morarului, locuită şi astăzi de familia Văsălie. În faţa construcţiei este paleta morii, care este acţionată de apa dirijată din valea Lechincioara printr-un jgheab.
Deocamdată nu se ştie dacă moara va fi repornită în curând sau nu. Cert este că, în ciuda faptului că reprezentanţii Muzeului Judeţean au fost de mai multe ori să o vadă, proprietarii nu vor să o vândă.
„Să vindem noi casa?”, se întreabă mirată Ana Văsălie.
Copiii familiei Văsălie sunt plecaţi la muncă în străinătate şi cu banii adunaţi acolo şi-ar construi locuinţe, morăritul nefiind astăzi o afacere prea bună.
„Feciorii şi-ar face case. Acum nu mai e cum a fost demult, nu mai vine atâta lume, nu mai ţin atâtea animale. Ba îs duşi în străinătăţi, nu mai fac pită de mălai sau tocană (mămăligă — n.r.) cum am mâncat noi mai de mult în fiecare dimineaţă. Şi cât a fost de bună, cu brânză şi cu lapte, a fost mai sănătoasă, au fost mai sănătoşi pruncii ca amu. Amu banane, portocale şi apoi merg la doctor că îs bolnavi. Noi n-am fost la doctor şi am fost 10 în casă. Am umblat numai desculţi, am mâncat pită de mălai. N-o fost adidaşi şi nici papuci”, şi-a amintit Ana Văsălie.
De cealaltă parte, reprezentanţii Muzeului Judeţean afirmă că au vrut să achiziţioneze moara de cel puţin 15 ani, dar proprietarii nu au fost de acord.
„Este de foarte mult timp în evidenţa noastră. Am discutat cu morarul, am vrut să le oferim o sumă să cumpărăm casa muzeu, sub administrarea şi sub restaurarea Muzeului. Nu vor să o vândă. Am fost de zeci de ori acolo. Nu vor să vândă prin principiu, spun că este moştenită de la străbunicul. Au probleme cu procurarea unor piese, cu apa când este secetă”, a spus Toth Zoltan, reprezentantul Muzeului Judeţean.
O altă moară pe apă asemănătoare celei din Cămărzana se află în Muzeul Țării Oaşului din Negreşti Oaş.(Text si foto: Agerpres)
