Unul dintre spitalele cele mai performante din ţară, dar şi din străinătate, în domeniul chirurgiei cardiace şi vasculare, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj, a fost construit ilegal ca unitate medicală pe vremea lui Ceauşescu. Managerul interimar şi directorul medical al institutului clujean, chirurgul Adrian Molnar, a dezvăluit că unitatea medicală pe care a conduce a fost construită ca bloc de garsoniere şi că tot aşa a figurat în acte până de curând.
„Construcţia la clădire a fost începută în 1985. Era un ordin dat de Ceauşescu cum că nu se construiesc spitale. În România nu era voie să se construiască spitale. S-au construit diferite clădiri, ale PCR, dar spitale nu. Aici, la nivel local, venise Stăncioiu (prof. dr. Niculae Stăncioiu – n.r.), care plecase din Cluj la Bucureşti şi s-a întors în Cluj ca şi conferenţiar, după ce a lucrat la Elias. Elias, spitalul PCR etc… Acolo şi-a făcut o mulţime de prieteni, pile, oameni la care să apeleze. A fost un tip extraordinar, genial ca manager, ştia să-şi vândă marfa ca nimeni altul. El a avut viziunea să facă o clinică de chirurgie cardiacă în Cluj. A spus că există la Târgu Mureş şi Bucureşti, trebuie să se facă şi în Cluj. Atunci directoarea Direcţiei Sanitare era doamna dr.Banu şi apoi doamna dr.Albu, amândouă femei cu viziune şi foarte prompte, fără prea mare frică de Bucureşti. Cu acestea şi cu cei de la judeţeana de partid, Stăncioiu a construit această clinică, care în acte a figurat până nu demult ca bloc de garsoniere pentru rezidenţii de medicină din Cluj”, afirmă Adrian Molnar.
Chiar şi în prezent saloanele Institutului Inimii sunt compartimentate la fel ca garsonierele.
„Deci, a început ca bloc de garsoniere. Şi dacă te uiţi pe secţie, saloanele noastre sunt aşa: salon de trei paturi şi salon de un pat şi cu baie în mijloc. Salonul de trei paturi era sufrageria garsonierei, cealaltă era bucătăria şi în mijloc era baia cu un mic holişor”, explică medicul clujean.
Problema a fost însă că era nevoie şi de alte tipuri de compartimentări, mai mari, pentru sălile de operaţie, pentru cele de reanimare, iar spaţiul destinat unei garsoniere nu era suficient. Dar cei implicaţi în proiect au găsit o soluţie.
„Ca garsoniere au fost etajele 1, 2 şi 3, care sunt saloanele cu paturi la noi – avem 60 de paturi pe chirurgie. Pe urmă sunt etajele 4, 5 şi 6, dar care nu mai puteau figura ca garsoniere, pentru că la etajul 4 avem sală de operaţie şi reanimare, care sunt spaţii mari, etajul 5 este numai reanimare, iar etajul 6 e bloc operator. La aceste etaje nu mai putea fi împărţirea de la garsoniere şi atunci în acte au figurat ca spaţii tehnice pentru cei care repară aparatură medicală, hale. Aşa figurează în schema originală a acestui bloc. Iar aici, jos, figurează ca parte administrativă, birouri etc”, precizează Adrian Molnar.
Chirurgul îşi aminteşte de anii de început ai unităţii medicale, când cu mâna cu care opera pe cord deschis curăţa cu lama vopseaua de pe geamuri.
„Clădirea era destinată de la început să devină spital, dar nu putea figura în acte aşa, pentru că Elena Ceauşescu nu accepta aşa ceva, nu semna. N-a venit nimeni în control, iar aici la nivel local eram acoperiţi din toate punctele de vedere, nimeni n-a şoptit. Şi, culmea, nici nu s-a auzit. În ’85 s-a început construcţia acestui bloc. Eu am venit aici în ianuarie ’91. Blocul încă era cu moloz în jur, nu exista nimic ca dotare în interior. Curăţam de vopsea geamurile cu lama. Aşa am venit eu aici, am fost primii patru rezidenţi de chirurgie cardiacă în Cluj. Profesorul Bârsan nu venise încă, iar actualul conferenţiar Scridon era la specializare în Franţa. Noi am deschis această clinică, cu doctorul Giurgea, care a fost aici şef de lucrări, şi am făcut primele operaţii de chirurgie vasculară, nu de chirurgie cardiacă. Chirurgie cardiacă am făcut prima dată în noiembrie 1991, când a venit profesorul Bârsan de la Bucureşti şi, după o lună, după ce am pregătit tot, am făcut prima operaţie cardiacă în clinică, o protezare mitrală”, povesteşte Adrian Molnar.
El are numai cuvinte de laudă la adresa omului datorită căruia s-a înfiinţat institutul din Cluj, institut care acum îi poartă numele, Niculae Stăncioiu. „Ce s-a făcut aici a fost viziunea lui Stăncioiu şi dorinţa lui să se facă. Şi a făcut-o. Din păcate, a murit în 1996, în ianuarie, a apucat să vadă primele operaţii făcute aici, dar pe urmă a fost boala. În ’91 ne-am deschis ca şi clinică de chirurgie, în ’92 s-a înfiinţat institutul, unindu-se cele trei clinici – clinica de cardiologie, clinica de chirurgie şi clinica ATI. La ora actuală funcţionăm ca institut din 1992, suntem Institutul Inimii şi deservim toată Transilvania, mai puţin partea de Mureş, care e deservită de Târgu Mureş, şi facem tot ce se poate, mai puţin transplantul cardiac, pentru care nu suntem acreditaţi. De altfel, nici n-am depus cerere de acreditare”, afirmă Adrian Molnar.
Există şi legende despre Niculae Stăncioiu, care era aproape nedezlipit de telefon, deşi la acea vreme încă nu existau telefoane mobile în România. Adrian Molnar povesteşte cum Niculae Stăncioiu rezolva foarte multe probleme ale institutului pe telefon şi ceruse să aibă telefon la dispoziţie chiar şi imediat după ce fusese supus unor intervenţii chirurgicale foarte dificile.
„Nu avea somn, duminica dimineaţa la 7 era în clinică şi făcea inspecţie. Era un tip care nu avea niciun pic de odihnă. El a murit înainte de a se introduce telefonia mobilă în România, dar era obsedat de telefon. Oriunde mergea punea mâna pe telefon şi suna în diverse locuri. Tatăl meu a fost comandantul Aeroportului din Cluj şi când Stăncioiu mergea la aerogară, se ducea la informaţii – deja toată lumea îl ştia -, punea mâna pe telefon şi dădea telefon la spital, la judeţeana de partid, peste tot. El tot timpul trebuia să rezolve ceva. Printre altele, ca legendă… El a fost operat de cancer bronho-pulmonar şi de aceea a şi murit. A fost operat la Bucureşti, la Spitalul Fundeni, şi l-a operat cel care a fost numit ulterior primul profesor al clinicii noastre de chirurgie, dar care nici n-a venit din Bucureşti, profesorul Făgărăşanu. L-a operat, i-a scos plămânul, în sfârşit… Înainte de a se opera s-a dus la profesorul Făgărăşanu, căruia i se zicea Naşul, şi i-a spus: Naşule, fii atent, mâine când mă trezesc în reanimare, eu lângă pat să am un telefon. S-a trezit, l-au detubat… Tot ca legendă: când a fost adus din sala de operaţie, cei care îl duceau s-ar fi speriat şi au lovit un perete cu targa cu care îl transportau. Din lovitura respectivă, la bietul Stăncioiu i-a sărit o ligatură de pe o arteră şi, instantaneu, tubul de drenaj s-a umplut de sânge. L-au băgat înapoi în sala de operaţie, a trebuit să-l deschidă şi să-l recoase. Apoi l-au băgat în reanimare, dimineaţa s-a trezit, s-a uitat lângă pat şi nu era telefonul. Cu tubul încă în gât a făcut semn să fie chemat Naşul şi când acesta a venit i-a scris pe hârtie că unde e telefonul cerut”, istoriseşte Adrian Molnar.
Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, condus în prezent de chirurgul Adrian Molnar, este competitiv chiar la nivel european şi deţine câteva premiere pentru România. În unitatea medicală clujeană a fost înfiinţată prima secţie de chirurgie pediatrică în domeniu, s-au făcut primele operaţii pe nou născuţi, s-a operat prima transpoziţie de mari vase cu pacient care a supravieţuit. De asemenea, la adulţi a fost făcută prima revascularizare coronariană pe cord bătând, adică fără oprirea inimii. Până acum, la Institutul Inimii au fost făcute deja două-trei mii de astfel de operaţii coronariene pe cord bătând, fiind pe primul loc în ţară şi chiar în topul european.
Dar cu toate performanţele sale, Institutul Inimii nu este dotat la un nivel corespunzător şi pentru că banii primiţi de la buget sunt limitaţi, dr. Adrian Molnar a avut ideea să recurgă chiar la baluri caritabile. „Când ne-am înfiinţat am avut o dotare foarte bună, am avut inclusiv un grant de trei milioane de dolari cu SUA, cu o clinică de acolo, prin care noi am fost dotaţi cu o serie de aparate. Asta, pe lângă ce ne-a dat ministerul. Dar asta a fost atunci. În ’96 s-a terminat acel grant. Am fost patru chirurgi la specializare în SUA pentru chirurgie coronariană. De atunci şi până acum, dotarea din partea Ministerului Sănătăţii către noi n-a fost foarte generoasă”, mărturiseşte Adrian Molnar.
De aceea, a recurs la balurile caritabile, pentru achiziţionarea de aparatură medicală, iar primul dintre ele a fost organizat la sfârşitul lunii martie 2014. Atunci au fost adunaţi 25.000 de euro, dar Adrian Molnar nu se lasă şi vrea să organizeze balul anual, precum şi alte astfel de acţiuni, deoarece suma necesară pentru aparatura de care are nevoie Institutul Inimii este mult mai mare.
„Ideea mea e ca acest bal să fie organizat în fiecare an, să fie un eveniment monden-caritabil. Oricum, prin fundaţia noastră, noi încercăm să obţinem sponsorizări în tot cursul anului. Vrem să achiziţionăm câteva dintre următoarele aparate, de care institutul are urgentă nevoie: două ecografe de înaltă performanţă, o trusă de chirurgie cardiacă minim invazivă, un angiograf, un aparat de circulaţie extracorporală, un aparat de radiodiagnostic digital şi un aparat de dializa renală”, a declarat Adrian Molnar, potrivit căruia suma necesară pentru respectivele aparate se ridică la peste 1,5 milioane de euro.
Adrian Molnar, 57 de ani, a absolvit medicina la Cluj, în 1983, şi s-a specializat în chirurgie cardiovasculară, cu multiple stagii la mai multe clinici din SUA, Anglia, Italia, Germania, Olanda, Belgia etc. Este cercetător principal din 1996, a fost şeful colectivului de cercetători de la Institutul Inimii, este şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie din 2005, iar din 2013 este directorul medical al institutului, an din care a preluat, ca interimar, şi funcţia de manager.
Este membru în mai multe societăţi ştiinţifice şi profesionale din ţară şi străinătate. Ca hobby principal – domeniu în care la 14 ani ar fi vrut să profeseze – este fotografia, pentru care a fost premiat la mai multe concursuri naţionale. (Text: Agerpres, Foto: institutulinimii.ro)
