Emil Hossu, pe scenă până în ultima clipă

emil-hossuEmil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, în Ocna Sibiului, dar când era foarte mic familia s-a mutat la Cluj. Tatăl, fiind diplomat, a fost deportat în august 1945, împreună cu toată familia, într-un lagăr din Germania, unde au rămas un an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, s-au întors în România.

A urmat cursurile Liceului ”Cantemir” din Bucureşti. Profesorul său de limba română din liceu, Constantin Manolescu, a fost cel care l-a îndrumat spre actorie după ce a rămas impresionat de prestaţia tânărului elev, într-un spectacol şcolar, unde Emil Hossu a interpretat rolul lui moş Tănase din ”Răzvan şi Vidra”.

Pentru că nu avea ”origine sănătoasă”, Emil Hossu a intrat la IATC abia la a treia încercare şi a absolvit-o în 1965. Primele sale roluri au fost la teatrul radiofonic. A fost apoi repartizat la Teatrul ”Nottara”, unde a jucat toată viaţa. A avut roluri importate în teatru, unul dintre cele mai dragi fiind, conform unei declaraţii a regretatului actor, cel al lui Paul Bentu, ”un aviator răzvrătit”, conform site-ului www.cinemarx.ro.

Între piesele în care a jucat pe scena Teatrului Nottara amintim: ”Aceşti nebuni făţarnici”, ”Barbarii”, ”Scenariul”, ”Opt femei” etc. A jucat, alături de Mircea Diaconu şi Constantin Cotimanis, în piesa „Operele complete ale lui WLM SXPR”, un spectacol-compilaţie a 37 de piese ale marelui William Shakespeare.

Ani la rând a jucat cu casa închisă, alături de soţia sa, Catrinel Dumitrescu, spectacolul ”Doi pe o bancă”. A jucat şi într-o piesă regizată de Catrinel Dumitrescu la Nottara, ”Bătrânul” de Maxim Gorki, alături de mulţi colegi, de foşti studenţi de-ai lor, de Constantin Cotimanis, Anca Bejenaru, Gabriel Răuţă. A apărut în numeroase spectacole de teatru Tv sau radiofonic, dar şi în show-uri de televiziune.

Din bogata sa filmografie amintim: ”Cerul începe la etajul III” (1967), ”La datorie” (1968), ”Ciuta” (1970), ”Cântecele mării” (1971), ”Decolarea” (1971), ”Toamna bobocilor” (1975), ”Accident” (1977), ”Regăsirea” (1977), ”Iarna bobocilor” (1977), ”Muntele alb” (1978), ”Pentru patrie” (1978), ”Bună seara, Irina” (1980), ”La răscrucea marilor furtuni” (1980), ”Convoiul” (1981), ”Iată femeia pe care o iubesc” (1981), ”Secretul lui Bachus” (1984), ”Sosesc păsările emil-hossu-01călătoare” (1984), ”Zbor periculos” (1984), ”Eroii n-au vârstă” (1984), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Vară sentimentală” (1986), ”Cale liberă” (1986), ”Secretul lui Nemesis” (1987), ”Harababura” (1990), ”Balanţa” (1992), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Liceenii în alertă” (1993), ”Straniul paradis” (1995), ”Punctul zero” (1996), ”Chiquititas” (2007), ”Fetele marinarului” (2009).

Actorul Emil Hossu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

Emil Hossu a murit la 25 ianuarie 2012, în urma unui infarct miocardic, cu câteva minute înainte de începerea spectacolului ”Aniversarea”, în timpul repetiţiei generale, pe scena teatrului Nottara. (Text: Agerpres, Foto: cinemagia.ro , Video: youtube.com)