Ciudata ploaie de păianjeni

inundatii

Un fenomen rar şi spectaculos s-a înregistrat recent în localitatea Goulburn, din sud-vestul Australiei, care a fost acoperită, într-un timp foarte scurt, de o imensă pânză de păianjen ţesută de mii de tinere arahnide, relatează ziarul belgian „Le Soir”, prezentând imagini ale spectaculoasei „ploi de păianjeni”.

Întreaga suprafaţă a satului – case, maşini, copaci şi drumuri – a fost învăluită într-un „borangic” alb. Era ca şi cum casa ar fi fost „abandonată, iar păianjenii ar fi pus stăpânire pe ea”, a declarat un localnic pentru cotidianul „Sydney Morning Herald”.

Oameni de ştiinţă citaţi de această publicaţie au apreciat că această invazie de păianjeni va înceta imediat ce temperatura din zonă va creşte. Ei au explicat că, în perioadele de migraţie, femelele depun pe plante ouă în coconi de mătase, iar după ce ies din ouă, exemplarele tinere urcă spre partea superioară a vegetaţiei lăsând în urma lor un fir mătăsos, care este purtat de vânt.

Pânza ţesută în acest fel ia forma unei paraşute şi le permite micilor păianjeni să se deplaseze cu mai multă uşurinţă pe distanţe foarte mari. În acest fel, arahnidele pot ajunge uşor până la altitudini de 3.000 de metri şi pot parcurge mii de kilometri aproape fără efort.

Impresionantul fenomen din Goulburn s-a produs din cauza abundentelor intemperii înregistrate în zonă în luna aprilie. Păianjenii care trăiau pe sol sau în pământ au fost nevoiţi să urce pe plante pentru a evita umezeala, aşa încât această metodă de deplasare spre partea superioară a vegetaţiei, folosită în general doar de păianjenii tineri, a fost utilizată, de data aceasta, de familii întregi, ducând şi la considerabila lor creştere numerică în anumite părţi. (Text: Agerpres, Foto: smh.com.au, Video: ODN/youtube.com)