Planeta ar putea număra 8,5 miliarde de persoane în 2030, potrivit ONU. Care ar putea fi soluţiile pentru a asigura hrana pentru un astfel de surplus de populaţie şi unde ar trebui să locuiască noii locuitori ai planetei pentru a nu accentua degradarea mediului şi pentru ca noile colonii să dispună de resursele necesare?
Suplimentul Le Plus al cotidianului Le Nouvel Observateur a încercat să ofere o serie de răspunsuri în acest sens.
Potrivit unor declaraţii recente ale lui Nicolas Sarkozy, suprapopularea mondială este un risc mai important pentru umanitate decât schimbarea climei.
O persoană care ajunge astăzi la vârsta de pensionare a văzut populaţia triplându-se de la naşterea sa. În jur de 7,3 miliarde de oameni trăiesc azi pe Terra iar estimările ONU evocă o ipoteză de creştere medie de până la 8,5 miliarde de oameni în 2030, 9,7 miliarde în 2050 şi 11,2 miliarde în 2100.
Chiar dacă nu ar exista schimbarea climei şi consecinţele sale asupra productivităţii agricole, aprovizionării cu apă potabilă şi gradului de habitabilitate al anumitor regiuni de pe glob, tot ar exista o problemă cu resursele.
Vor trebui deci găsite soluţii viabile pentru a-i hrăni pe toţi aceşti oameni, iar site-ul francez oferă câteva soluţii în acest sens.
Prima dintre soluţiile propuse este reducerea numărului de naşteri. Aceasta ar fi soluţia logică — întrucât nu există suficiente resurse, ar trebui prevenită creşterea populaţiei, de exemplu condiţionând ajutorul internaţional de reducerea numărului de naşteri sau introducând la nivel mondial ‘alocaţiile familiale în sistem invers’ pentru a recompensa familiile cu mai puţin copii, în special în ţările cu o creştere puternică.
A doua soluţie propusă este reducerea risipei alimentare. Nu este poate o soluţie pe termen lung, dar omenirea produce cantităţi colosale de hrană fără a le consuma. Recent, se estima că în Europa ar putea fi hrănite 200 de milioane de persoane în plus cu produsele care nu se consumă şi, odată ajunse în pragul expirării, ajung să fie aruncate.
O altă soluţie propusă este aceea de a aduce o evoluţie a producţiei agricole, care trebuie să ţină cont de schimbarea climei printr-o adaptare a culturilor. În prezent s-a calculat că risipa resurselor la nivelul producţiei ar permite hrănirea a trei miliarde de persoane suplimentare. Cifra poate părea una nerealistă, dar ea este rezultatul unui studiu desfăşurat la universitatea din Minnesota.
Potrivit autorilor, oamenii ar trebui să mănânce mai mult din ceea ce produc şi deci să reducă proporţia de culturi consacrate biocarburanţilor şi alimentaţiei animale. S-ar putea astfel ameliora practicile agricole în special în regiunile în care producţia este mai puţin importantă, precum în Asia, Africa sau Europa de Est.
O soluţie care ţine de regimul alimentar este consumul de pui şi de… insecte. Reducerea proporţiei culturilor consacrate alimentaţiei animale ar reprezenta un câştig colosal, scrie suplimentul Le Nouvel Observateur. Asta ar însemna ca oamenii să mănânce mai mult carne de pui şi de porc decât carne de vită, care consumă de şapte până la opt ori mai multe calorii. Și poate să treacă la consumul de proteine provenite din insecte.
Nu în ultimul rând, oamenii ar trebui să colonizeze Marte şi spaţiul în general, apreciază autorul articolului. Nu este o soluţie pe termen foarte scurt dar astfel se poate pregăti viitorul. Elon Musk şi-ar dori înfiinţarea unei colonii de un milion de persoane, minimul necesar pentru ca ea să fie autosuficientă.
La rândul său, miliardarul Jeff Bezos visează la staţii spaţiale care să servească şi de uzine şi de colonii, cu milioane de persoane în orbită. La acestea s-ar putea adăuga coloniile lunare şi, de ce nu, unele situate chiar mai departe. Dar este puţin probabil ca aceste soluţii să fie folositoare până la sfârşitul secolului pentru rezolvarea problemei suprapopulării, scrie Le Plus.
Unde însă ar putea să locuiască surplusul de locuitori ai planetei din următoarele decenii?
Este obiectul reflecţiilor a doi cercetători de la universităţile Harvard şi Arizona, care au studiat problema sub unghiul planificării urbane la scară mondială. Ei remarcă în special că expansiunea actuală, în special în regiuni urbane dense precum Asia şi Africa, provoacă o degradare a mediului.
Ar trebui deci să existe o planificare, atât la nivel local, cât şi la nivel mondial. În acest sens, regiunile lumii care ar putea găzdui populaţii importante fără a agrava degradarea mediului local şi planetar ar trebui să deţină prim-planul. De cealaltă parte, ar trebui excluse regiunile suprapopulate, zonele sărace în resurse potenţiale sau sectoarele care trebuie protejate datorită diversităţii lor naturale. Or, hrănirea unui miliard de persoane suplimentare în următorii 15 ani ar reprezenta câteva sute de milioane de hectare de culturi.
Din punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă, există totuşi regiuni ale lumii capabile să găzduiască un excedent de populaţie de manieră durabilă. Ei au exclus din calcul zonele în care aprovizionarea cu apă potabilă ar putea pune probleme, regiunile aride, glaciare, cele în care se află specii animale sau vegetale unice sau zonele în care densitatea populaţiei depăşeşte deja 100 de persoane pe kilometru pătrat, ceea ce ar exclude cea mai mare parte din Europa, Orientul Mijlociu, India, China şi vestul SUA. De asemenea, ei recomandă să se ţină cont de efectele previzibile ale schimbării climei.
Ce rămâne? ‘Marile întinderi din America de Sud, zonele din sudul Canadei şi nordul SUA, zona de centru-sud a Africii, părţile Asiei aflate la nord de Himalaya şi diverse părţi ale Oceaniei’, susţin autorii studiului. Aceste regiuni ar putea să furnizeze resursele necesare pentru a răspunde nevoilor unor noi populaţii.
Rămâne problema că regiunile în chestiune, chiar dacă ele sunt primitoare în teorie, nu dispun de atracţiile pe care le-ar căuta potenţialii colonişti. Atracţia prezentată de oraşele deja industrializate, iluzia de găsi de lucru, dorinţa de a se alătura celor apropiaţi care s-au instalat deja într-o metropolă sau alta, sunt tot atâtea stimulente individuale pentru a continua mişcările de populaţii existente sau creşterea zonelor cu urbanizare exponenţială.
A pune în practică o astfel de soluţie nu este simplu, iar autorii sunt conştienţi de acest lucru.
‘O astfel de viziune presupune o coordonare la scară mondială şi necesită politici internaţionale şi naţionale pentru protecţia mediului, dezvoltare urbană şi migraţiile umane’, au afirmat ei. Asta ar putea însemna să se investească pentru a crea noi oraşe şi noi exploataţii agricole şi să se realizeze într-un anumit mod o planificare a colonizării în zone foarte extinse de pe planetă. În plus, ar fi necesar ca guvernele să fie capabile să investească în proiecte de viitor pe termen lung. Utopic?, se întreabă retoric autorii articolului. (Text: Agerpres, Foto: care2.com)
