Papagalul vărgat se remarcă datorită comportamentului liniştit, fiind o pasăre sociabilă şi afectuoasă, mai tăcută decât alte specii de papagali.
Denumirea ştiinţifică a acestei specii este Bolborhynchus lineola şi face face parte din familia Psittacidae, genul Bolborhynchus, fiind originară din Panama, Mexic şi Columbia. A devenit cunoscut şi foarte familiar în Europa de Est şi în Europa Centrală. Există două subspecii de papagal vărgat: Bolborhynchus lineola şi Bolborhynchus lineola tigrinus (care are dungile mai proeminente).
Aspectul vărgat, care îi justifică numele, este dat de dungile negre ce se pot observa pe penele de pe spate. Masculul ca aspect exterior poate avea, uneori, mai multe dungi negre decât femela. Culoarea de fond a penajului este verde, vârful capului este albăstrui iar coada, care măsoară aproximativ 5,5 cm, este galbenă.
Are ochii căprui închis iar ciocul de 1,2 cm este roz. Este o pasăre mică măsurând între 16-18 cm şi cântărind între 42-59 g. Aripile măsoară 10,5 cm în lungime şi se termină cu un vârf negru. Gâtul şi abdomenul sunt colorate în nuanţe de galben şi verde, iar pe lateralul gâtului are dungi negre.
Maturitatea sexuală este atinsă la aproximativ 5 sau 6 luni. În privinţa reproducerii, femela depune ouă în perioada rece de toamnă-iarnă. Înainte de a face ouă, îşi construieşte un cuib în scorbura unui copac. Îşi amenajează cuibul la mărimea potrivită folosindu-se de cioc. O singură femelă depune în medie patru ouă, uneori chiar şi de trei ori pe an. Le cloceşte vreme de 20 de zile iar când puii au împlinit vârsta de 6 săptămâni, zboară din cuib.
În mediul său natural este o pasăre rapidă, adoră să zboare deasupra copacilor din pădure. Ca animal de companie se adaptează foarte bine coliviilor, dotate cu stinghii de lemn şi cu frânghii. În general, papagalul vărgat nu se ceartă cu alte specii de păsări, dimpotrivă, e foarte comunicativ şi deschis, potrivit site-ului animalutul.ro. Una dintre caracteristicile sale este faptul că îi place să se scalde, având nevoie de recipiente cu apă proaspătă în colivie. În mediul natural se bucură în special de băile de ceaţă, atârnând de crengi cu capul în jos şi cu aripile deschise.
De asemenea, dacă avem un astfel de animal de companie trebuie să ştim că îi place să aibă o mică vizuină – un loc unde să se poată ascunde, şi unde de altfel va şi dormi.
În general, acest papagal domesticit se bucură foarte mult de compania umană. El este cunoscut şi apreciat de oameni şi pentru capacitatea de a vorbi şi de a imita zgomotele. Nu toate exemplarele pot vorbi, dar de regulă cele de sex masculin sunt mai vocale. Există şi modalităţi de a creşte şansa de a învăţa cuvinte sau de a imita sunete, folosind recompensarea papagalului după ce imită un zgomot.
Papagalul vărgat se hrăneşte cu fructe, frunze, flori, seminţe uscate şi germinate şi larve de insecte. În privinţa hranei în captivitate, i se pot oferi fructe, merele şi strugurii fiind preferate, dar şi căpşuni, nucă de cocos, salate sau diverse legume verzi cu frunze, precum varză, frunze de napi, broccoli, sau morcovi, conopidă, cartofi, mazăre verde.
Este indicat să-i menţinem o dietă echilibrată din care nu trebuie să lipsească seminţele, precum cele de cânepă, soia prăjită, seminţe de dovleac, lucernă, floarea-soarelui. La fel ca şi pentru alte păsări de companie, vitaminele şi substanţele nutritive sunt esenţiale.
Durata medie de viaţă a papagalului vărgat este de zece ani, potrivit site-ului lineo1.bravepages.com. (Text: Agerpres, Foto: flickriver.com, Video: youtube.com)
