Muzica disciplinează, ordonează, modelează şi transformă pozitiv fiinţa umană, iar copiii ar trebui să înveţe un instrument muzical şi să cânte de la vârste cât mai fragede, întrucât vor fi atraşi în preocupări creative, afirmă într-un interviu acordat Agerpres prof. dr. Emanuel Pecingină, maestru corepetitor al Corului Naţional de Cameră Madrigal din Bucureşti.
El vorbeşte despre mişcarea corală ca despre un fenomen sacru, care-i învaţă pe oameni să se accepte, să se îngăduie unul pe celălalt, să se integreze, să se înţeleagă, să se întrajutoreze. Maestrul Pecingină este iniţiator al Festivalului Internaţional de Muzică Corală ‘Zilele Muzicii la Oraviţa’, care se desfăşoară în perioada 31 iulie — 15 august. În cadrul festivalului, maestrul a reuşit ca în mai puţin de zece zile să formeze un cor cameral complet nou, la Timişoara, Cantus Redivivus, cu care să prezinte la Oraviţa şi la Timişoara câteva concerte de mare clasă.
AGERPRES: S-a lucrat intens pentru aceste concerte. Cum aţi reuşit performanţa de a ridica acest cor într-un timp atât de scurt?
Emanuel Pecingină: Am lucrat cinci zile în prima săptămână, pe partide (pe voci, instrumente, n.r.) şi le-am dat liber sâmbătă şi duminică, iar când am reluat repetiţiile, luni, parcă nu am făcut nimic. Tabula rasa. Am făcut luni dimineaţa un ansamblu, am văzut că s-a pierdut totul şi atunci, pentru că timpul era foarte scurt (patru zile, n.r.) am pornit cu câte două partide, şi dimineaţa, şi după amiaza, până seara târziu, faţă de grupul de anul trecut, când cu toţii erau notişti (cântau după note, n.r.), absolvenţi de liceu de muzică, de conservator şi aveau şi o practică corală, cât de cât, mai ales fetele, care erau în corul Liceului de Muzică.
AGERPRES: Cum aţi reuşit să-i armonizaţi în câteva zile?
Emanuel Pecingină: Au fost un fel de ‘mercenari’, la modul frumos. Aici îşi dovedeşte dirijorul măiestria sau capacitatea de a-i aduna pe toţi, de a-i omogeniza, pentru că chiar şi între profesionişti sunt niveluri diferite. Un prim nivel este să ştii notele, dar sunt unii mult mai isteţi, fiecare are o anumită caracteristică, o anumită faţetă a personalităţii şi exact ca într-un puzzle fiecare trebuie să aibă locul lui acolo. Acest lucru este posibil prin repetiţii, se poate rezolva şi cu oameni care sunt mai slab pregătiţi din punct de vedere al solfegiului.
Aşa s-a întâmplat în acest an: la bărbaţi au fost voci mature, în timp ce anul trecut am avut băieţi, tineri, fără bărbaţi, başi, faţă de anul acesta, când au fost mulţi preoţi care au făcut câte un seminar, dar care la un solfegiu preferă ‘la-la-la’, ‘sfânta’ ureche. Într-adevăr, sunt diferenţe, dar prin repetiţii, ieşim la capăt.
AGERPRES: Aţi adaptat repertoriul în funcţie de vocile pe care le aveţi?
Emanuel Pecingină: Bineînţeles, am adaptat repertoriul la nivelul lor. Iniţial le-am dat liste cu vreo 20 de lucrări româneşti, pentru că nu ştiam cât de repede învaţă şi apoi am adaptat repertoriul. La unele piese am renunţat, pentru că acolo nu a mers solfegiul, se putea face, dar trebuia mult prea mult timp ca să se memoreze şi să şi rămână.
AGERPRES: Aţi avut, pe modelul de Madrigal, multe piese din repertoriul internaţional. Cum s-au descurcat?
Emanuel Pecingină: S-au descurcat destul de bine. Le-am făcut pronunţia înainte, apoi pronunţia scandată fără melodie, doar textul, apoi repetate de foarte multe ori, până când intră în subconştient. Stilul acesta intensiv a fost foarte dur, dar au văzut cam cum se munceşte şi care sunt pretenţiile. Cel puţin, aşa am învăţat de la Madrigal. Poate alte coruri au alte metode.
Am avut piese de Madrigal din repertoriul renascentist universal: ‘Madonna mia cara’ (Lasso), ‘Rest swet nymphs’ (Francis Pilkington), ‘Vezzosette nimfe e belle’ (G. Gastoldi), ‘Ave Maria’ (Ludovico da Vittoria), ‘Tanzen und springen’ (Hans Leo Hassler), ‘La, la, la, je ne l’ose dire’ (Pierre Certon); repertoriu sacru: ‘Bogoroditse devo raduisya’ (piesă tradiţională), ‘Podobia din Oratoriul de Crăciun’ (Paul Constantinescu), ‘Aghios o Theos’ (Ioan Hrisafi); din repertoriul românesc: ‘Mă mieram’ (M. Jora), ‘Păstoriţa’ (Marţian Negrea), ‘Privegheaţi şi vă rugaţi’ (Gh. Popescu-Brăneşti, aranjament coral Dan Mihai Goia); dar şi din repertoriul norvegian, ‘Ubi caritas’ (Ola Gjeilo) şi ‘Laudate’ (Knut Nystedt).
AGERPRES: Putem spune că acest cor pe care l-aţi creat aici, Cantus Redivivus, este un Madrigal ‘bănăţean’? Mai este nevoie de coruri astăzi? De ce?
Emanuel Pecingină: De ce nu? În primul rând, este nevoie de muzică, pentru că muzica ne modelează altfel, ne educă, ne face mai buni, mai umani, mai comunicativi. Și mai ales la cor este modul prin care oamenii învaţă să se accepte, să se îngăduie unul pe celălalt, să se integreze, să se înţeleagă, să se întrajutoreze unul pe altul. Aici nu este fiecare solist. Le-am spus că una este cântatul solistic şi altul este cântatul în cor. Nu am nevoie să aud nişte voci care ies în evidenţă ca nişte cuie, ci trebuie să fie omogenitate de partidă, de dublă partidă şi de cor. Trebuie să fie ca un organism care pulsează, care emite stări, emoţii.
AGERPRES: Unde începe educaţia muzicală?
Emanuel Pecingină: În copilărie, din pântecele mamei. Dacă-i pui să asculte un cântec, el este obişnuit, iar muzica barocă este cea mai apropiată de ritmul bătăilor inimii, cea mai liniştitoare. Fiecare gen de muzică îţi creează o anumită stare, de unde şi faptul că muzica are ceva sacru în ea şi grăieşte dincolo de cuvânt. Unde cuvintele se opresc, muzica trece dincolo de ele.
AGERPRES: Aţi simţit vreodată pronia lui Dumnezeu acolo, în ceea ce faceţi?
Emanuel Pecingină: Da. De aceea m-am ‘îmbolnăvit’ de muzica corală, mai ales sub bagheta maestrului Constantin Marin. Au existat momente în care simţeai că eşti în Adevăr, asemănător acelui moment suprem din liturghie.
AGERPRES: Cum a început proiectul coral Cantus Mundi, pe care-l promovaţi acum?
Emanuel Pecingină: Madrigalul dezvoltă un Program Naţional Cultural, Cantus Mundi, iniţiat de Ion Marin, fiul maestrului fondator, după un model venezuelean de educaţie muzicală a copiilor, născut din dorinţa de a face ceva pentru copii, să nu se mai drogheze, să nu mai devină delincvenţi şi au dezvoltat ‘El sistema’, un program în cadrul căruia copiii de mici învaţă un instrument muzical. S-au dezvoltat o mulţime de orchestre pe diverse niveluri şi a ieşit ceva incredibil prin implicarea acelor copii.
După acest model, maestrul Ion Marin a spus: ‘Tata a făcut Madrigalul, să fac şi eu ceva’ şi astfel s-a născut Programul Cultural Naţional Cantus Mundi, sprijinit de Guvern, prin care Madrigalul învaţă copiii să cânte. Ceea ce nu se mai face în şcoli, facem noi, o muncă de ‘prozelitism’ muzical. Avem câteva centre în ţară şi încercăm să ne extindem în ţară şi în exterior.
AGERPRES: Putem spune că asemeni proiectului ‘Pianul călător’, dumneavoastră sunteţi ‘Madrigalul călător’?
Emanuel Pecingină: Exact, Cantus Mundi. Echipa noastră se împarte în grupe şi primul centru în care am fost, în afară de Bucureşti, este Timişoara, unde, în noiembrie 2015 am organizat un workshop la care au fost invitaţi dirijori sau cei care doresc să facă coruri. Am avut tot ABC-ul formării unui cor, cum să lucrezi cu copiii, cum să organizezi o repetiţie, vocalize, repertoriu, noţiuni despre vocea umană. Acum vom edita şi un manual care va cuprinde toate elementele utile oricui vrea să fie coordonator al unor grupuri corale de copii (3-18 ani), împărţiţi pe categorii de vârstă.
AGERPRES: Aşa s-a născut festivalul de la Oraviţa?
Emanuel Pecingină: Proiectul de la Timişoara este unul personal. Împreună cu violonista Manuela Mihăilescu am zis să reînviem şi mişcarea corală, pentru că Banatul are o tradiţie corală. Aşa s-a născut Festivalul Internaţional al Muzicii Corale la Oraviţa, în cadrul căruia noi am prezentat trei concerte, unul la Teatrul Vechi din Oraviţa şi două la Timişoara. De luni începem repetiţiile cu Madrigalul pentru festivalul de pe 13 august de la Sibiu, unde suntem invitaţi.
AGERPRES: Anul viitor veţi continua experimentul de acum?
Emanuel Pecingină: Anul acesta a fost mai greu, am fost nevoit să adun oameni (profesori, medici, preoţi, studenţi şi doi liceeni, n.r.). Unii din echipa de anul trecut au renunţat, pentru că nu este uşor. Am apreciat la oameni bucuria de a face muzică şi de a veni. Nu am impus un ritm spartan de repetiţii, pentru că rişti să-i pierzi pe oameni. Trebuie tatonat uşor terenul şi să-i faci să înţeleagă că dacă vrei să faci performanţă trebuie să ai disciplină, autoritate, seriozitate şi cred că au înţeles acest lucru. Muzica disciplinează, ordonează modelează şi te transformă pozitiv. Pentru anul viitor, proiectul depinde de fondurile pe care le vom avea la dispoziţie.(Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Corul National de Camera „Madrigal”, Video: youtube.com)
