Festival de zbor cu parapanta pe Dealul Măgura Uroiului

parapanta

Aproape 130 de parapantişti din Europa sunt aşteptaţi să ia parte la Festivalul internaţional de zbor cu parapanta „Îngerii prieteniei”, care va avea loc în perioada 10-12 iunie pe Dealul Măgura Uroiului, de lângă oraşul Simeria, în judeţul Hunedoara.

Concursul contează ca etapă pentru Cupa Mondială şi Cupa României la zbor cu parapanta şi aterizare la punct fix, sportivii prezenţi acumulând puncte FAI 2 care contează în clasamentul final al celor două competiţii.

„Contăm pe participarea a circa 130 de parapantişti din toată Europa. Între ei se numără campionii mondiali Goran Djurkovic (Serbia) şi George Coteţ (România), dar şi vicecampionul Red Bull X Alps, Tomi Coconea”, a declarat Artur Leli Blumhagel, din partea organizatorilor competiţiei.

Prima zi a competiţiei, vineri, va fi dedicată înscrierilor şi antrenamentelor, sâmbătă şi duminică fiind programat concursul propriu-zis. Rezultatele vor fi anunţate duminică după amiază.

Spectatorii vor avea locuri special rezervate de unde vor putea privi concursul. Cei care vor dori să încerce zborul cu parapanta vor putea face acest lucru alături de piloţi licenţiaţi, contra unei taxe.

Organizatorii au pregătit pentru sâmbătă şi un carnaval în zbor la care vor lua parte concurenţii, pentru public fiind rezervat un eveniment similar sâmbătă seara, la sol. Toţi participanţii vor fi invitaţi apoi la un spectacol folk în jurul unui foc de tabără şi la o porţie de fasole cu ciolan gătită la ceaun.

Dealul Măgura Uroiului este apreciat ca unul dintre cele mai bune locuri din ţară în ceea ce priveşte zborul cu parapanta prin amplasare şi configuraţia reliefului.  (Text: Agerpres, Foto: himwiki.com)