Shih Tzu, câinii cu faţa ca o crizantemă

shih-tzu

Shih Tzu este o rasă nobilă de câini, prietenoşi şi iubitori aceşti câini se pot adapta în orice familie.
Shih Tzu („leu” în limba chineză) este una dintre cele mai vechi rase de câini, iar primele exemplare au fost crescute în China. În Europa (Marea Britanie si Norvegia) a pătruns în perioada anilor ’30. A devenit cunoscută sub numele chinezesc din 1935 când s-a fondat „Clubul Canin Shih Tzu”. Rasa a devenit foarte populară în Statele Unite ale Americii după cel de-al Doilea Război Mondial şi recunoscută de American Kennel Club în 1969.

Shih Tzu este o rasă de câini de talie mică, caracterizată de blana lungă şi mătăsoasă, formată din două straturi. Au mai fost numiţi şi „the chrysanthemum-faced dog” (câinii cu faţa ca o crizantemă), datorită părului care creşte în mai multe direcţii pe faţa acestor câini.

De obicei, părul de pe cap este prins într-un moţ pentru a evita eventuale infecţii ale ochilor. În cazul câinilor Shih Tzu, orice culoare a blănii este acceptată. Au capul rotund; o barbă lungă; un bot scurt cu un nas negru; ochii mari, rotunzi, negri sau căprui; urechile atârnând, cuprinse în păr, iar coada stufoasă este purtată întoarsă pe spate. La Shih Tzu picioarele sunt musculoase, drepte şi cu o structură osoasă bine definită. Majoritatea exemplarelor nu depăşesc 26 de centimetri în timp ce greutatea ideală este in jur de 6 kilograme.




Este un câine de companie, care se adaptează oricărei situaţii. Cel mai mult îi place să stea în casă cu familia. Este un companion excelent pentru copii, dar se înţelege cel mai bine cu copiii de vârste mai mari şi este, în general, tolerant cu alte animale de casă. Nu se simte bine dacă este separat de stăpânul său şi poate deveni distructiv dacă este lăsat singur o perioadă mai lungă de timp. Aceşti câini sunt foarte sociabili, siguri pe ei şi alerţi, potrivit dogtime.com.

shih-tzu-1

Câinii Shih Tzu au un nivel mediu de energie şi nu au nevoie de exerciţii intense, însă se vor bucura mereu de o plimbare şi de o joacă mai alertă cu stăpânul. Din cauza staturii sale, este recomandat a nu fi suprasolicitat.

De asemenea, poate fi încăpăţânat, iar dresajul poate fi dificil, însă se poate adapta exerciţiilor zilnice de dresaj dacă sunt scurte şi distractive. Inteligent, el poate învăţa comenzile de bază pentru a deveni manierat şi ascultător. Socializarea frecventă îi va diminua căţelului Shih Tzu tendinţele agresive şi ajută la diferenţierea comportamentului prietenos de cel ostil.

Rasa Shih Tzu cere o îngrijire atentă. Acest câine are nevoie de periere zilnică pentru a preveni încurcarea blănii, potrivit infocaini.ro. Unii proprietari preferă să-l tundă scurt pentru a-i uşura întreţinerea. Spălarea se face lunar. Nu îi prieşte climatul umed şi nu tolerează bine căldurile excesive. Este important să aibă ochii şi urechile curăţate permanent pentru a-l feri de infecţii. Shih Tzu este o rasă care năpârleşte puţin sau aproape deloc.

Când Shih Tzu este încă pui, necesită hrănire de 3 ori pe zi. Un Shih Tzu matur ar trebui să mănânce o dată pe zi. După vârsta de 3 luni, este recomandat să nu îi fie lăsată mâncarea la dispoziţie. Cele mai bune alimente pentru el sunt cele naturale sau hrana achiziţionată din comerţ de cea mai bună calitate.

Ca şi în cazul altor rase de câini, Shih Tzu nu este lipsit de sensibilităţi când este vorba de sănătate. Dintre cele mai frecvente boli au fost semnalate următoarele: urolitiaza, cataracta, atopia, o afecţiune asociată alergiilor, ulcerele corneene, discopatia intervertebrală, agenezia renală, potrivit animalutze.com.

Vizita la clinica veterinară cu periodicitate este foarte indicată. Durata medie de viaţă a unui câine din rasa Shih tzu-ului este de 14-16 ani. (Text: Agerpres, Foto: wiki-pet.com, wikidogs.net, Video; youtube.com)