Ziua Roşiei Montane, la MNŢR

Evenimentul „Ziua Roşiei Montane”, reunind vânătoare de comori, concert, proiecţii de filme, dezbateri, se va desfăşura, luni, 6 februarie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Clubul Ţăranului, informează Asociaţia Bucureşti.

Dedicat împlinirii a 1886 de ani de atestare documentară a localităţii din Apuseni, evenimentul „este menit să promoveze valorile culturale şi de patrimoniu ale aşezării din Ţara Moţilor, să îi determine pe susţinători să continue demersurile pentru protejarea ei şi să contribuie la dezvoltarea pe termen mediu şi lung prin promovarea turismului local”.

* Gusta Roşia Montană”, care se va desfăşura la Clubul Ţăranului, începând cu ora 16,00, este o acţiune caritabilă, organizată în cadrul Zilei Roşiei Montane, menită să îi ajute pe copiii roşieni cu posibilităţi reduse să achiziţioneze rechizite pentru semestrul al doilea al acestui an şcolar.

„Participanţii pot comanda un meniu gătit la Clubul Ţăranului de un localnic ca la el acasă: vărzar şi pălincă, cartofi rântăliţi cu cârnaţi de Roşia şi clătite cu gem din cămara sa. Fondurile rezultate se transformă în rechizite pentru şcolarii din familiile defavorizate ale zonei”, se precizează în comunicat.

* Intitulată „Roşia Montană Gold Rush”, prima vânătoare de comori organizată în cadrul evenimentului îi va reuni la joc pe cei mari şi pe cei mici şi va fi o bună ocazie pentru participanţi de a învăţa sau de a-şi reaminti informaţii despre localitatea din Apuseni şi istoria ei.

* La Studioul Horia Bernea vor fi proiectate, între orele 18,00 şi 21,00, documentare care înfăţişează Roşia Montană de ieri, de azi, ca şi pe aceea care se speră a se regăsi în Patrimoniul Mondial, grupate pe secţiuni dedicate patrimoniului localităţii, oamenilor Roşiei Montane şi siturilor UNESCO similare.

* Expoziţia de fotografie „Împreună dăm viaţă satului Corna„, care ilustrează cele trei tabere de restaurare ce au avut ca scop valorificarea patrimoniului cultural al satului Corna din comuna Roşia Montană, va fi vernisată la ora 19,00, aceasta putând fi vizitată la sala Acvariu a MNŢR până pe 12 februarie.

Vernisajul va fi urmat de discuţii pe tema posibilităţilor de valorificare a patrimoniului zonei, cu participarea lui Virgil Apostol, coordonatorul şantierelor de restaurare din Roşia Montană şi membru al Asociaţiei ARA — Arhitectura Restaurare Arheologie.

* La finalul acţiunii, cantautoarea Maria Răducanu va concerta la Clubul Ţăranului, începând cu ora 21,00, intrarea la eveniment fiind liberă, în limita locurilor disponibile.

„Ziua Roşiei Montane” este un eveniment anual ce se desfăşoară prin contribuţia pro-bono a tuturor celor implicaţi: organizatori, artişti, invitaţi şi parteneri, cea de-a şaptea ediţie fiind posibilă cu ajutorul voluntarilor Asociaţiei Bucureşti şi Asociaţiei RYMA.(Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)