Ziua de naştere: 22

 width=
Similari celor născuţi pe data de 4, firi despotice şi dominatoare, nativii zilei de 22 sunt conducători înnăscuţi, înzestraţi cu un real talent în a-şi construi propriul drum în viaţă. Aceasta este considerată a fi cea mai putemica zi de naştere.

Persoanele născute pe data de 22 ar trebui să-şi supravegheze nervozitatea; în general, au încredere în instinctul lor care, de obicei, nu îi înşală.

22 este un număr special – ar fi trebuit deja să observaţi că sunteţi diferiţi faţă de ceilalţi oameni. Nu ar fi exagerat să spunem că lucrurile au fost întotdeauna uşoare pentru dumneavoastră. Viaţa este cea mai mare provocare şi depinde de dumneavoastră dacă o acceptaţi sau nu.

Aveţi abilităţi practice şi o voinţă puternică. Câteodată complicaţi lucrurile când nu trebuie şi ar trebui să fiţi mai toleranţi pentru a nu fi deranjaţi de ceva sau cineva. În momentul în care v-aţi pus ordine în viaţa veţi fi în stare să-i ajutaţi pe ceilalţi să-şi schimbe vieţile şi să facă o mulţime de lucruri minunate.

Trebuie doar să nu vă abateţi de la ideile dumneavoastră şi să fiţi sinceri cu propriul “eu”. Poate că sunteţi instabili psihologic dar acest lucru nu reprezintă de fapt decât o expresie a sensibilităţii dumneavoastră. (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: pixabay.com)

Cadoul potrivit pentru persoanele născute în ziua de 4, 13, 22 sau 31 (cifra de vibraţie 4)