Un brutar pasionat de fotbal din Sfântu Gheorghe, Dioszegi Laszlo, va organiza luna viitoare a doua ediţie a „Zilelor pâinii şi fotbalului”, un festival dedicat tuturor brutarilor şi prietenilor sportului cu balonul rotund.
Dioszegi Laszlo a declarat marţi, 12 iulie, că i-a plăcut dintotdeauna pâinea, pentru că în familia sa meseria de brutar a ajuns la cea de-a treia generaţie, dar la fel de mult i-a plăcut şi fotbalul, motiv pentru care în urmă cu câţiva ani a reînfiinţat echipa de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, care anul acesta a promovat în Divizia B.
Potrivit acestuia, „Zilele pâinii şi fotbalului” s-au născut anul trecut din dorinţa de a îmbina cele două pasiuni şi pentru „a se bucura de reuşite” împreună cu întreaga comunitate locală.
Cea de-a doua ediţie va avea loc în zilele de 5-7 august pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, iar în cadrul acesteia vor fi organizate meciuri de fotbal, demonstraţii sportive, concerte şi diverse concursuri, inclusiv de preparat pâine, cozonaci şi prăjituri de casă. În cadrul acestui eveniment va fi desemnat cel mai puternic brutar şi va fi aleasă cea mai bună pâine de casă din judeţul Covasna.
„Vom avea pâini special făcute pentru concursul ‘Cel mai puternic brutar’, pâini de 3-5 kilograme. Concurenţii vor urca pe scenă şi vor încerca să ţină pâinea de 3-5 kilograme în mână cât mai mult timp (…). Anul acesta organizăm şi concursul în care vom alege ‘Cea mai bună pâine din judeţul Covasna’, dar vor putea participa la acesta doar cei care fac pâine acasă. Nu vreau să facem concursul între firme (…) La fel, vom face un concurs în care să desemnăm cele mai bune prăjituri făcute acasă sau chiar kurtoskolacs (colac secuiesc învelit în zahăr ars—n.r.), deci orice produs de panificaţie sau patiserie făcut acasă poate fi înscris în concurs (…). Vom avea şi anul acesta activităţi pentru copii. Vom avea un cuptor unde se vor putea coace creaţiile din aluat de pâine făcute de copii”, a declarat marţi Dioszegi Laszlo, în cadrul unei conferinţe de presă.
Printre invitaţii speciali ai festivalului se vor număra trupele Iris şi Kormoran din Ungaria. Biletul de intrare va costa 10 lei pe zi pentru adulţi sau 50 de lei pentru trei zile, iar copiii până la 14 ani vor plăti un leu.
„Toţi banii din bilete ajung la echipa de fotbal Sepsi OSK. Anul trecut, la eveniment s-au vândut aproximativ 7.500 de bilete”, a spus patronul echipei.
Dioszegi Laszlo s-a făcut remarcat în ultimii ani în comunitatea locală şi nu numai, atât datorită pasiunii sale pentru fotbal, cât şi datorită numeroaselor premii pe care le-a obţinut la cele mai prestigioase concursuri de panificaţie din ţară. În urmă cu câţiva ani, a reuşit performanţa de a intra în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pâine tradiţională cu cartofi, care a cântărit 96,6 kilograme. (Text: Agerpres, Foto: dishmaps.com, adevarul.ro)