Revenirea înregistrată în ultimele luni de preţului petrolului are o victimă colaterală, desertul, în condiţiile în care procesatorii brazilieni de trestie de zahăr preferă să producă etanol în loc de zahăr, transmite Bloomberg.
Un exemplu în acest sens este Usina Batatais SA, un procesator de trestie de zahăr din Sao Paulo. Ca urmare a creşterii marjelor de profit la etanol compania a decis să utilizeze o parte mai mare din recolta de trestie de zahăr pentru a produce etanol iar producţia de zahăr brut a rămas nemodificată. Chiar dacă preţurile la zahăr au crescut recent, „nu mai este timp şi nici trestie” pentru a mai face o schimbare, declară preşedintele Usina Batatais SA, Bernardo Biagi.
Aceeaşi poveste se repetă pe teritoriul Braziliei, cel mai mare producător şi exportator mondial de zahăr. Aceasta ar putea exacerba deficitul mondial de aprovizionare cu zahăr după ce seceta a afectat deja recoltele din India şi Thailanda, al doilea exportator mondial. Preţurile la zahăr se apropie de cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani iar fondurile speculative pariază că avansul va continua.
„Marjele de profit la etanol au fost bune iar acest lucru a redirecţionat mai mult zahăr spre industria etanolului. Dacă te uiţi la producţia mondială de zahăr, zona de centru-sud a Braziliei este singurul punct strălucitor în ceea ce priveşte producţia mondială”, a declarat Arlan Suderman, economist şef la INTL FCStone Financial Inc. în Kansas City.
Preţurile la zahăr brut au crescut cu 23% în acest an până la 18,75 cenţi livra la Bursa ICE Futures U.S. din New York. Vineri cotaţiile au ajuns la 18,79 cenţi livra, cel mai ridicat nivel de după data de 23 iunie 2014. Fondurile speculative şi-au crescut poziţiile long pe această materie primă cu 4,9% până la 222.686 contracte futures şi opţiuni, cel mai ridicat nivel de după 2006.
Atât analiştii, cât şi traderii se aşteaptă la noi creşteri de preţuri. Cotaţiile futures ar putea ajunge la 19,9 cenţi livra până la finele anului, potrivit estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg News. Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi se aşteaptă ca preţul zahărului să ajungă la 20 de cenţi livra, ceea ce ar reprezenta cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2013.
„Chestiunile legate de vreme şi deficit de aprovizionare vor ţine piaţa pe o tendinţă crescătoare„, susţine Donald Selkin, analist la National Securities Corp. în New York, care susţine că în câteva săptămâni cotaţiile futures vor ajunge la 20 de cenţi livra.
Preţurile au crescut timp de patru luni consecutive din cauza condiţiilor de secetă care au afectat recoltele de trestie de zahăr din Thailanda şi India, al doilea producător mondial. Potrivit Citigroup Inc, exporturile din America Latină nu vor fi suficiente pentru a echilibra piaţa mondială. (Text: Agerpres, Foto: kyivpost.com)