Preşedintele rus Vladimir Putin i-a dat vineri, 25 noiembrie, paşaportul rusesc actorului american Steven Seagal şi a declarat că speră că acest gest va fi perceput ca un simbol al modului în care diviziunile dintre Moscova şi Washington încep să fie depăşite, relatează Reuters.
La ceremonia în care actorul american a semnat noul său paşaport în faţa lui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin a declarat: „Vreau să vă felicit şi să-mi exprim speranţa că acesta este un alt gest, deşi mic, care să fie un semn al normalizării graduale a relaţiilor dintre ţările noastre.”
Kremlinul a anunţat la 3 noiembrie faptul că Vladimir Putin a semnat un ordin prin care îi acordă cetăţenia rusă lui Steven Seagal.
În decret se menţionează ‘Seagal Steven Frederic, născut la 10 aprilie 1952 în SUA, este naturalizat în Rusia’, relata atunci sputniknews.com.
În ianuarie 2016 Steven Seagal a primit şi cetăţenia sârbă, după ce a deschis o şcoală de Aikido la Belgrad şi a avut mai multe întâlniri cu preşedintele Tomislav Nikolic şi prim-ministrul Aleksandar Vucic.
În 2013 a primit cetăţenia rusă actorul francez Gerard Depardieu.(Text: Agerpres, Foto: ndtv.com)