În urmă cu 300 de ani, la 24 septembrie 1716, Cosimo al III-lea, Mare Duce de Toscana, a emis un decret potrivit căruia vinul Chianti nu mai putea fi produs decât într-o anumită arie, situată între centrul puterii renascentiste din Florenţa şi Siena. Astfel, a luat naştere primul vin reglementat printr-o hotărâre legală.
Măsura a venit ca urmare a faptului că până la începutul secolului al XVIII-lea, vânzarea de vin Chianti contrafăcut către mereu însetaţii englezi luase o amploare atât de mare încât producătorii locali s-au simţit nevoiţi să acţioneze.
Decretul ducelui de Medici viza o arie de 70.000 de hectare (175.000 de acri) ce produce astăzi 35 de milioane de sticle pe an cu Chianti Classico.
80% dintre acestea sunt exportate în circa 100 de ţări, iar reputaţia regiunii este pe un trend ascendent începând din anii ’80, ceea ce face ca zona să fie un adevărat magnet pentru pelerinii împătimiţi ai vinului.
Producătorii de Chianti classico s-au luptat multă vreme cu confuzia existentă printre consumatori în legătură cu diferenţa dintre vinul lor, foarte căutat şi restricţionat din punct de vedere geografic, şi Chianti-ul comun, mai puţin distins, obţinut în alte părţi din Toscana.
Până în 2010, un producător din inima zonei desemnată în decretul din 1716 putea produce ambele versiuni de vin. Însă, această practică a fost interzisă, în încercarea de a consolida marca ”classico” şi semnul său caracteristic, cocoşul negru.
Cu o aromă mai slabă şi mai puţin scump, vinul Chianti comun este asociat cu nelipsitul vin de masă din trattoria italiene din anii ’70, servit în sticle rotunjite, decorate cu împletitură din paie, cunoscute sub numele de ”fiasco”. Însă, sticla pântecoasă a devenit o expresie a daunelor produse imaginii internaţionale a zonei. Din cauza creşterii considerabile a exporturile a fost sacrificată calitatea în schimbul cantităţii.
Mai nou, la trei secole de la decretul din 1716, în zona în care se produce Chianti classico se pune emfază, pe lângă calitate, şi pe variaţia oferită de particularităţile solulului, de expunere şi de altitudine — ceea ce experţii numesc ”terroir” atunci când se referă la o anumită regiune, mai arată sursa citată.
O altă schimbare produsă după 300 de ani o reprezintă faptul că ceea ce odată a fost o zonă destinată exclusiv producătorilor bărbaţi, astăzi este populată şi de femei care se ocupă cu obţinerea celebrului Chianti classico.
”Suntem o comunitate mică, dar în creştere”, spune Susanna Grassi, care a renunţat la afacerea cu lenjerie pentru cea cu vin, în 2000, în intenţia de a revitaliza ferma familiei.
Ea deţine o moşie de nouă hectare, ”I Fabbri”, ce urcă până la 680 de metri altitudine. Pentru că nu are capacitate mai mare de producţie, Grassi pune accentul pe eleganţă şi pe fineţe — o tendinţă ce se apropie de expresia ”sangiovese” despre care ea crede că este promovată de producătoarele de vin din Toscana.
”Femeile au o sensibilitate diferită când vine vorba de vin”, a declarat aceasta pentru AFP. ”Poate pentru că sarcina ne învaţă să aşteptăm, ştiind că rezultatul final va fi ‘bello’”. (Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org)
