Dramaturg, caricaturist, regizor, Victor Ion Popa s-a născut la Bârlad, la 29 iulie 1895. A fost student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi, dar a urmat în paralel şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi, pentru scurtă vreme, Şcoala de Belle Arte.
A fost profesor la Academia de Artă Cinematografică din Bucureşti (din 1926), apoi director de scenă al Teatrului popular, al Teatrului Naţional din Cernăuţi, al Teatrului „Maria Ventura”. A fost preşedinte al Comitetului de direcţie al Oficiului Naţional Cinematografic.
A debutat foarte devreme cu versuri (1912) şi, simultan, şi-a văzut tipărite primele desene şi caricaturi. Fiind un desenator talentat a colaborat la ilustrarea mai multor periodice („Revista vremii”) şi cărţi. Tot atunci şi-a descoperit vocaţia pentru teatru, debutând cu spectacolul după „Ciuta”, care a avut premiera în 1923, avându-i ca interpreţi pe Getta Kernbach, Ana Luca, Ion Sîrbu, Ion Tâlvan şi N. Soreanu. Autorului piesei i-a fost decernat Premiul Caragiale al Teatrului Naţional.
S-a afirmat şi ca eseist şi publicist, reflecţiile sale despre teatru reprezentând un capitol important în acest domeniu. A fost redactor la „Revista copiilor şi a tinerimii” din Bucureşti (1920-1924). De asemenea, a colaborat la „Gândirea” (al cărei co-fondator a fost), „Hiena”, „Ora”, „Revista vremii”, „Sburătorul”, fiind în paralel cronicar artistic, desenator şi regizor. Anii 1922-1932 constituie perioada cea mai fertilă şi cea mai agitată a activităţii sale: a scris piese de teatru, a lucrat ca regizor la mai multe teatre din ţară, a întemeiat un teatru popular şi primul teatru pentru copii.
Victor Ion Popa şi-a adus din plin contribuţia la succesul teatrului radiofonic, reuşind să facă din emisiunile de teatru radiofonic adevărate opere cultural-artistice. Dintre actorii care au colaborat cu Victor Ion Popa îi amintim pe: Jules Cazaban, Coco Danielescu, Maria Mohor, Tudor Călin, Ilie Cernea, Getta Kernbach-Popa, Irina Nădejde, Sonia Cluceru, Florica Teodoru, Eugenia Popovici. Pentru o scurtă perioadă s-a retras din viaţa teatrală pentru a se ocupa de literatură, dar a rămas fidel teatrului până la sfârşitul vieţii, care l-a surprins în plină activitate regizorală.
A scris piese interesante, deosebite în istoria teatrului românesc, dar inegale ca valoare, Victor Ion Popa fiind cunoscut mai ales prin: „Ciuta” (1922) – dramă puternică, de intensitate ibseniană; comediile „blajine”, cum sunt apreciate de critică, „Muşcata din fereastră” (1929, cu peste 50 de reprezentanţii) şi „Take, Ianke şi Cadîr” (1932) – ambele pe tema conflictului dintre generaţii, ultima, o comedie savuroasă, care se bucură şi astăzi de un real succes. Pe lângă acestea se mai află „Acord familial” şi drame, care nu au reuşit să se impună.
Prozatorul Victor Ion Popa a atins cel mai înalt nivel al talentului său prin romanul, inspirat din mediul rural, „Velerim şi Veler Doamne” (1933, Premiul Societăţii Scriitorilor Români-1934), care a fost şi ecranizat: „Osânda” (1976, în regia lui Sergiu Nicolaescu).
Opera sa se împarte egal între dramaturgie („Ciuta”, 1923; „Păpuşa cu piciorul rupt”, 1926; „Muşcata din fereastră”, 1930 – Premiul Academiei Române; „Vicleimul”, 1934; „Acord familiar”, 1934 – Premiul Societăţii Autorilor Dramatici; „Cuiul lui Pepelea”, 1935; „Plata birului. Deşteaptă pământului. Căţelul sau aşa ceva”, 1937; „Take, lanke şi Cadîr”, 1938; „Mironosiţele”, 1938 etc., rămase în manuscris) şi proză (nuvele şi povestiri: „Povestiri cu prunci şi moşnegi”, 1936; „Ghiceşte-mi în cafea”, 1938; „Bătaia”, 1942; romane: „Velerim şi Veler Doamne”, 1933 – Premiul Societăţii Scriitorilor Români; „Sfârlează cu fofează”, 1936; „Maistoraşul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu”, 1939; amintiri romanţate din război: „Floare de oţel”, 1930). Victor Ion Popa a murit la 30 martie 1945. (Text: Agerpres, Foto: revistateatrala.radioromaniacultural.ro)
