M-am ascuns,
În spatele unui zâmbet să-ţi pară,
Că bine îmi este,
Dar uneori norii se aşază în geană,
Îmi e teamă,
Că zâmbind, voi răni norii,
Şi mă voi trăda,
Prin lacrima lor picurândă.
Vei afla,
Că uneori cicatricile mele mă strigă.
Îmi este frică,
De stafiile ce bântuie noaptea.
Tu nu ştii,
E mai bine aşa, zâmbind să rămână,
Toate spaimele,
Se vor duce toate, cu tine departe,
Nimic să rămână.
Îmi ajung ploile, ce spală toate străzile,
Pe care am plâns,
Uneori amândoi, alteori separat în surdină.
Sunt doar o fărâmă,
De zâmbet, de nor, de toamnă, de durerea din rană,
Dar e mai bine că nu ştii.
Autor: Corina Moldovan
