Ai iubit cum iubeşti viaţa,
Tot ce-nbraţe ai cuprins,
Ai însufleţit dorinţa
Celor care te-au atins.
Atragi uşor ca într-o frondă,
Patima ce ai comis,
Eşti mult sfioasă, dar profundă
Şi nu e loc de compromis.
Eu nu cred sau sunt convins,
Că pentru tine fericirea,
Şi-a împlinit, sau şi-a atins
Fiorul, ţelul, sau menirea.
Mereu aşa se-ntâmplă în viaţă,
Să vrei ce sigur n-o să ai,
Să speri că-ţi va dărui ursita
Mai mult, mai bine, decât ai…
Noi, cândva, vom revedea trecutul,
Şi vom pleca privirea, ascunsă-n absolut,
Ne vom jena la gândul
C-am ispravit idila, ce nu a început.
Rămâne prietenia, iubire fără scop,
Rămâne bucuria momentelor ce-mi dai,
Şi-mi mai rămâne visul că-ţi voi fura un strop
Din frumuseţea, ce din belşug o ai.
Autor: Gabriel Stănciulescu
