Să nu mai pleci… Mi se-mpietreşte gândul
la gândul că-ntr-o zi ai dispărea
şi că de tine, poate, vieţi la rândul
nu aş mai şti nimic, iubirea mea.
E-atâta vară înrămată-n mine
de când cu glasul mării m-ai strigat
şi ai venit cu braţele-arhipline
de trandafiri, pe ţărmul meu mirat
de-atâtea valuri ninse de tandreţe.
Să nu mai pleci… Nu cred c-aş suporta
de ceru-ţi niciun zbor să se dezveţe
Am fost şi nu voi fi decât a ta…
Autor: Aura Popa
