astăzi… ploaia asta rece ne spintecă…
stoluri întregi de păsări colorate,
se adună, adesea, tiptil,
în siguranţa negrăităa cerului inimilor noastre.
noi ne ţinem mâinile strâns împreunate în poală,
şi ne promitem că puţin mai târziu,
exact după acest „ACUM”,
care se ascunde în umbra aceluiaşi colţ,
vom avea si noi aripi colorate;
aripile acestea or să ne ridice
din înaltul cerurilor noastre neumblate,
spre un singur cer
în a cărui imensitate
stoluri multicolore dansează halucinant.
mâine… ploaia asta ni se va părea mai caldă…
Autor: Alexandru Onosă
