Cum poate fi viaţa fără ea?
fără prezenţa ei, fără atingerea ei, fără mângâierea ei…
Atingându-te nu de trupul ei, de pielea ei, ci, mai mult de viaţa ei,
cu gândurile ei, cu prezenţa şi visele ei, cu cuvintele ei…
Risipindu-ţi norii gândurilor şi tristeţea din priviri
cu prezenţa ei, cu tăcerea ei, cu lumina ei,
cu zâmbetul ei, dăruindu-ţi visul, făcându-te să zâmbeşti, iar şi iar…
Ea, femeia, cum poate fi fără ea?
Cum poţi fi fără ea?
Mai trist şi mai sărac…
Dar pentru ea, pentru prezenţa ei, trebuie să fii viu în inima ei, în gândurile ei, în tresăririle şi şoaptele ei, în impresiile ei: prezent, dăruind şi dăruit.
Ca o idee, ca un sărut, ca o stare de fapt, de lumină…
Altfel, ea, nu e decât un mit, un vis, iluzia unui cuvânt de nedescris şi nerostit,
un ideal.
Altfel, prezenţa ei ar lipsi, deşi, poate, ea ar fi lângă noi, cu noi,
dar fără să spună nimic, fără să ne atingă cu nimic,
fără să ne ofere din emoţiile şi trăirile ei, poate din lacrimile ei,
din binecuvântările şi bucuriile ei, din cuvintele ei,
fără să risipească norii din gândurile noastre
şi fără să vindece rănile din inimile noastre.
Fără să fie prezentă, de fapt, în viaţa noastră,
în emoţiile noastre, ca şi cum ideea de iubire n-ar fi existat niciodată….
Ea… femeia.
Autor: Traian Calistru
