Urma mâinii tale mi-a rămas pe frunte,
Caldă şi senină aşa cum eşti tu,
Se deschid în mine întrebări mărunte,
Teama de dezastru închisă-ntr-un nu.
Când iţi stau alături se opreşte timpul,
Gândurile pleacă, nici nu mai respiri,
Ninge ca în basme, ne dezbracă vântul,
Se ascund nămeţii la noi în priviri.
Te privesc în umbră, parcă mi se pare
Că mă-nchizi în tine, iar eu mă opun,
Cum îmi eşti în suflet şi cât de rău doare,
Asta niciodată n-am cum să ţi-o spun.
Îmi tot trec prin minte, câteodată, gânduri
Că mă-nchizi în vise cu dor de uitare,
Şi începe-o ploaie rece printre rânduri,
De neînţelese semne de-ntrebare.
Aşa m-aş ascunde dar ţi-as pierde urma,
Ai pleca-n tăcere aşa cum eşti tu,
Dacă se mai moare, mie mi-e totuna,
Eu rămân, cuminte, între da şi nu.
Autor: Monica Lazăr
