Oare cât de rece este apa mării în astă toamnă?
La fel precum era în ceea primăvară?
De ce la amintirea ta al ei val mă condamnă?
De ce de luni întregi ea sufletu-mi răstoarnă?
Nu am răspuns la nicio întrebare.
Nu pot afla de marea-i caldă sau e rece.
Nu stiu nici ce reflectă-n ea, de-i lună sau e soare.
Ştiu doar că tu pe lângă ea vei trece.
Şi marea se va preschimba îndată
Iar spuma ei mã va-nălţa spre ceru’-nalt
Şi zămislirea noastră, de zei ea fi-va condamnată
Iar drumul nu va duce-n veci spre celălalt!
Noi nu vom sti nicicând de este zi sau noapte
Nu vom afla al dimineţii răsărit,
Vom auzi doar voci necunoscute printre şoapte
Vom crede că visarea-n noi va fi murit.
Dar poate că trăind din amintiri de-o clipă
Eternitatea nu va dispărea în noi
Şi poate-n ceea viaţă, fără pripă,
Ne vom iubi până la stele şi-napoi!
Autor: Gabriela Enescu
