Mă strigă lumea: Cărăuş de vise!
Mereu se face că-s amărăciuni.
Printre iubiri furate!… Interzise!
Adesea am făcut eu stricăciuni.
Sunt cărăuşul suferinţei ce mi-i dată
Durerea să o car cu frenezie.
În mine zace dragostea furată
Şi-acel izvor nestins de… poezie.
Cu viaţa ce-i vândută în talcioc
Pe bani puţini!… (de-a dreptul imposibili).
Suntem sătui de-atâta nenoroc
Iar vieţii o să-i devenim lizibili.
Am tot cărat iubire în surdină
Şi dragoste pierdută pe pământ.
Trezind privire scoasă la lumină
Iar vorba împletită în cuvânt.
Am pus peceţi pe visele uitate
Dar şi pe gânduri poate uneori.
Căci am cărat ideile lăsate
Chiar pân’ la stele sus, adeseori.
Din urme de cuvinte fac o casă
Să se ascundă oameni rătăciţi.
De lume, de copii şi de nevastă
Ştiind că poate vor fi fericiţi.
Mă tot întreb adesea, câteodată
Unde-a plecat povestea de iubire?
Şi dragostea dispare!… Bag de seamă!
Iar viaţa nu mai este… nemurire.
Am mai cărat şi dragoste pe bani
Vândută la talcioc!… Citită-n carte!
Simţind că pierd din viaţă nişte ani
Cu orice vis ce l-am tot dat deoparte.
Atuncea slăbiciunea mă cuprinde
Şi-n deznădejdea mea!… Ce pare-mi-se!
M-au pus să car din ce nu se mai vinde
Şi uite-aşa sunt… cărăuş de vise.
Autor: Florin-Cezar Călin
