Când valul înţelege că el este oceanul,
Şi zbaterea de maluri îl duce iar în larg,
Rostogolind un vuiet pe ape ca mărgeanul,
El spumegă şi rupe catarg după catarg,
Spinarea-şi încovoaie şi spumegând se-întoarce
Nimic nu-i stă în cale, nici vânturi nu-l opresc,
Mergând spre libertate, furia să-şi descarce,
Iar apele sub creasta-i semeaţă, clocotesc.
Rechinii fug deodată de forţa uriaşă
Coboară în adâncuri scăpare căutând,
Şi nu se mai ridică balena ucigaşă
Să îşi pândească prada prin peştii cei de rând.
Asemenea şi omul când prinde a pricepe
Că-în el este puterea, că EL E CEL CE E,
Să nimicească lanţul sclaviei, va începe
Şi nu-i vor sta în cale toate oceanele!
Autor: Emilia Amariei
