Aş putea să scriu poeme,
Cu buzele pe gâtul tău,
Şi pe trupul care geme,
Aş fi veşnicul ecou.
Aş putea să-ţi dărui norii,
Chiar şi luna de pe cer,
Parfumul gingaş al florii,
Ce o port eu la rever.
Aş putea să fiu… lumina
Şi poetic să te-ncânt,
Luând asupra-mi toată vina,
Cu genunchiul în pământ.
Aş putea să fiu… Paris
Tu să fii Elena mea…
Şi atunci îţi spun precis,
Troia sigur n-ar cădea.
Aş pieri pe baricadă
Şi cu pieptul spre duşman,
A aheilor armadă…
Aş distruge-o într-un an.
Dacă ai pieri din mine,
Cu-n sărut te-aş învia,
Tu, iubire, ştii prea bine,
Viaţa ta… e viaţa mea.
Autor: Dumitru-Cristian Ştefănescu
