Mă întreb uneori ce poţi să faci?
Ce poţi să faci când, în surdină,
îţi bat în geam crengile unor copaci desfrunziţi?
Şi tu eşti singur în cameră.
Ce poţi să faci când, înlăuntrul tău,
toate plantele îngălbenesc?
şi îngenunchează în miasma unei mocirle.
Ce poţi să faci când, prin vene,
sângele îţi curge agale?
şi tot ce-ar vrea –
să se verse în mii şi mii de pocale.
Ce poţi să faci atunci când, în jur,
vezi atâtea şi-atâtea deşertăciuni?
felurite deşertăciuni.
…şi-n zadar buzele îţi rostesc rugăciuni.
Ce-ai putea face în toate cazurile acestea?
Ai putea, neputincios,
să-ţi ridici ochii către Calea Lactee?
şi printre stele, imaginar,
să-ţi croieşti o odisee?
Ai putea, copilăresc,
să mergi, pur şi simplu, într-o pădure?
prima pe care o vezi.
prima care îţi iese în cale.
Şi-acolo să-ţi aduci aminte cum alergai,
când erai mic,
zvăpăiat, pe cărare?
Ai putea să mulţumeşti?
să apreciezi?
să zâmbeşti?
Ai putea să ajuţi?
să oferi?
să iubeşti?
Ai putea…
şi poţi!
Autor: Petru Dolhescu
