Vechile târguri din ţinutul Crişana, consemnate de timpuriu, încă în secolul al XII-lea, au avut un rol important în dezvoltarea relaţiilor de schimb.
Cele mai multe au dispărut, unele s-au păstrat, aproape nealterate – precum târgul de joia de la Binş (Beiuş), ori Târgul de la Vama sării, din Vadu Crişului, azi doar un prilej de amintire a plutelor ce coborau pe apele Crişului cu bulgării de sare din ocnele mari ale Transilvaniei înspre Vest. Altele, precum Târgul Meşterilor Populari în România, apar şi se perpetuează, an de an, prin munca dăruită a specialiştilor
„Se spune că schimbul este la fel de vechi ca şi istoria oamenilor, numai că formele lui de manifestare au diferit de la o societate la alta. Cu cât o societate este mai dezvoltată economic, cu atât şi relaţiile de schimb ale acesteia sunt mai bine închegate. Un rol important în dezvoltarea relaţiilor de schimb de ieri, dar şi de azi, l-au avut târgurile”, a declarat criticul de artă prof.univ. Aurel Chiriac, directorul Complexului Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) Oradea.
Târgurile, a explicat acesta, au particularitatea – prin care se diferenţiază net de pieţele cotidiene din mediul urban – că sunt organizate mai rar, doar la anumite intervale de timp, de câteva ori pe an, sau săptămânal, şi sunt cunoscute, ca atare, sub numele de târguri săptămânale sau anuale (ori de ţară).
Ritmicitatea cu care erau organizate în trecut, “ca şi adunări în afara obişnuitului”, era determinată cel mai adesea fie de o serie de manifestări culturale sau spirituale cu impact zonal sau comunitar – de sărbători, hramuri etc., fie de priorităţi economice de interes obştesc, condiţionate de anumite faze ale muncilor agricole, de creşterea animalelor etc.. Aşa se face că pe lângă târguri sezoniere (de primăvară, vară, toamnă, iarnă) sau de sărbători religioase importante (Sf. Petru, Sf. Ilie, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae), au existat şi târguri de seceriş, de cules sau de tunsul oilor (menite să faciliteze vânzarea sau cumpărarea unor produse specifice sau să procure forţa de muncă necesară derulării muncilor agricole sezoniere).
“Poate fi dat aici ca exemplu târgul de la Beiuş al «sluguţelor» de la Sângeorz şi cel de «secere» de la Sâmpetru, când se tocmeau (angajau) slugile pentru semănatul culturilor de primăvară şi formatul turmelor, respectiv pentru secerişul grâului. Asemenea manifestări, mai ales în cazul celor organizate în zona montană, cu populaţie risipită, erau şi un loc de cunoaştere, de socializare şi petrecere, mai ales pentru tineri, unde se înfiripau relaţii care adesea duceau la căsătorii’, a precizat Chiriac.
Târgurile de acest fel din zona Crişana, cel de la Lespezi – care a încetat să mai fiinţeze în jurul anului 1830, de la Călineasa, Hălmagiu şi Muntele Găina, deşi aveau ca principal scop schimbul de mărfuri între locuitorii zonelor din apropriere, legate în mare parte de ocupaţiile lor pastorale sau meşteşugăreşti, au rămas şi cu asemenea valenţe matrimoniale.
Sunt vestite târgul de fete de pe muntele Găina, târgul de sărutat sau al nevestelor de la Hălmagiu. Datorită unor atribute de acest fel – cel de sărutat de la Hălmagiu era legat de despărţirea ciobanilor de neveste la plecarea lor cu oile la munte, iar cel de pe Muntele Găina, de mare impact zonal, era privit şi ca un bun prilej de prezentare (expunere) a zestrei fetelor de măritat -, au rămas în memoria populaţiei din zona Bihorului, cu o asemenea semnificaţie până astăzi.
Organizarea de târguri pe aceste meleaguri este consemnată de timpuriu. Încă în secolul al XII-lea, Mănăstirea Sâniob avea dreptul de a ţine târg în satul de lângă biserică, drept ce în perioada următoare va apărea consemnat şi în cazul altor localităţi: Oradea, Cheresig, Cefa, Ianoşda, Târguşor (din judeţul Bihor), Carei (din judeţul Satu-Mare), Șimand (judeţul Arad).
Creşterea demografică, dezvoltarea forţelor de producţie şi o specializare ocupaţională din ce în ce mai însemnată aduc cu sine şi o intensificare a relaţiilor de schimb şi implicit o mărire a numărului de târguri.
Începând cu secolul al XVIII-lea, în zona Bihorului, funcţionarea unor asemenea târguri va mai fi consemnată la Marghita, Săcuieni, Diosig, Gyula, Debreţin, Tileagd, Aleşd, Cefa, Salonta, Beiuş, Beliu, Vaşcău, Dezna, Ineu, Zărand, Chişineu-Criş, Buteni ş.a.
În zilele noastre, pe lângă aceste târguri, au mai apărut şi altele, la baza organizării cărora au stat şi alte raţionamente. Unul dintre acesta este Târgul Meşterilor Populari din România, organizat la Oradea, timp de trei zile, în cel mai apropiat sfârşit de săptămână de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie). Prin înfiinţarea acestuia s-a intenţionat promovarea creaţiei meşteşugăreşti autentice, de înaltă calitate, dar şi revitalizarea îndeletnicirii meşteşugăreşti prin sprijinul acordat creatorilor populari în desfacerea produselor.
Târgul Meşterilor Populari din România a apărut în anul 1994 la iniţiativa unor iubitori ai creaţiei populare – directorul MTC, Aurel Chiriac şi Crăciun Parasca, etnograf, consilier în cadrul Direcţiei de Cultură a Judeţului Bihor -, cu sprijinul logistic şi uman al Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor.
“Indiferent de evoluţia şi modul lor de desfăşurare, târgurile rămân încă formele cele mai naturale în care se întâlneşte cererea cu oferta, în care formele de negociere şi modul de concretizare a vânzării păstrează încă multe forme tradiţionale, de exemplu, «bătutul palmei», rămânând o «oază» cu multe particularităţi într-o lume din ce în ce mai globalizată. Iar arta tradiţională pe care dorim să o susţinem în formele sale cele mai autentice merită toate eforturile noastre”, a precizat Aurel Chiriac.
El a amintit că există, de aproape zece ani, un proiect de lege pentru statutul meşterului popular, conceput la Oradea, pe care l-a realizat împreună cu etnograful Crăciun Parasca, dar care s-a “împotmolit” la Senat.
Meşterii înşişi au recunoscut că târgul de la Oradea este cel mai rentabil pentru ei, deoarece, fiind organizat o dată pe an, este aşteptat de orădeni, care apreciază produsele autentice. Din acest motiv, există o concurenţă mare de a pătrunde în târg. Peste 10.000 de orădeni vizitează, de fiecare dată, standurile meşteşugarilor.
Târgul Meşterilor Populari a avut încă de la prima ediţie un număr de 53 de participanţi cu obiecte din cele mai importante domenii ale creaţiei populare: prelucrarea lemnului, a pielii, împletituri de papură şi nuiele, icoane pe lemn şi sticlă, pictură naivă, instrumente muzicale, măşti, olărit, ouă încondeiate, port popular şi textile ţărăneşti.
Cu timpul, datorită seriozităţii şi a principiilor care au stat la baza organizării târgului, numărul meşterilor participanţi a fost mereu în creştere. Dacă în anul 1995 au fost prezenţi 70 de meşteşugari, în 2014 a ajuns la 120 de participanţi. În ultimii douăzeci de ani, s-au mărit nu numai numărul participanţilor, ci şi al domeniilor de creaţie a meşteşugarilor, susţin organizatorii.
Grija acestora a fost ca la fiecare ediţie să încerce să aducă “noutăţi” în târg – ca meşteşuguri foarte vechi, precum un opincar, în 2014, care confecţiona încălţări de pe vremea străbunicilor, ori un meşter sticlar, în 2012, o meserie cu tradiţie în Bihor, dar pierdută în timp.
An de an, s-a extins şi paleta domeniilor de creaţie, fiind invitaţi şi creatori populari din alte centre meşteşugăreşti din ţară. Aşa se face că, dacă în 1994 erau 10 domenii ale creaţiei meşteşugăreşti, în 2013 s-a ajuns la 17. Pe lângă cele deja menţionate, au apărut şi altele noi, precum prelucrarea osului sau a metalelor, podoabe ţărăneşti, plante medicinale, prelucrarea sticlei şi turtă dulce.
Aria zonală de participare la târg este şi ea cât se poate de reprezentativă pentru o manifestare de rang naţional. Dacă la prima ediţie cei 53 de meşteri prezenţi la târg au provenit din 16 judeţe, inclusiv din Bihor (de unde au fost nouă), în anul 2014, cei 120 de meşteri au provenit din 35 de judeţe din ţară (26 fiind bihoreni).
“În mod practic, dincolo de datele statistice, toate zonele etnografice importante din România au cel puţin un reprezentant care participă la manifestarea orădeană”, a subliniat Aurel Chiriac.
Din dorinţa de a da un aspect internaţional târgului meşterilor populari, Muzeul Ţării Crişurilor a invitat, începând cu anul 2003, meşteri populari din Ungaria (de la patru meşteri în 2003 ajungându-se la şapte, în 2014), dar şi un meşter din Republica Moldova, în 1995, unul din Serbia în 2014 şi chiar un camerunez în 2013 şi 2014.
Obiectele confecţionate de meşterii populari ajung în casele bihorenilor, precum şi în zestrea etnografică a muzeului, care, după 20 de ani, a creat pentru posteritate o colecţie de aproape 10.000 de piese de artă populară contemporană. (Text: Agerpres, Foto: infopensiuni.ro, citynews.ro,oron.ro)
