Universul se extinde mai repede decât se crezuse anterior, aceasta fiind o descoperire surprinzătoare care ar putea testa o parte a teoriei relativităţii a lui Albert Einstein, un pilon al cosmologiei rezistent la provocările ştiinţei de un secol de când a fost creată, relatează joi, 2 iunie, agenţia Reuters.
Descoperirea că universul se extinde cu cinci până la nouă procente mai repede decât se credea, anunţată în comunicate de presă comune ale NASA şi Agenţiei Spaţiale Europene, stârneşte, de asemenea, ipoteze despre ce umple 95 la sută din cosmosul care nu emite lumină şi nici radiaţii, au mărturisit oamenii de ştiinţă.
„Poate universul ne păcăleşte„, a spus Alex Filippenko, astronom la University of California, Berkeley şi coautor al unei viitoare lucrări despre această descoperire care va fi publicată în revista ‘The Astrophysical Journal’.
Rata de expansiune a universului nu se potriveşte cu predicţiile bazate pe măsurători ale radiaţiei remanente provenite din explozia iniţială (Big Bang), care a dat naştere universului cunoscut cu 13,8 miliarde de ani în urmă.
O posibilitate pentru această discrepanţă este că universul deţine particule subatomice necunoscute, similare cu neutrinii, care călătoresc aproape la fel de repede ca viteza luminii (300.000 de kilometri pe secundă).
O altă idee este că aşa-numita „energie întunecată”, o forţă misterioasă, antigravitaţională, descoperită în 1998, ar putea împinge galaxiile mai departe una de alta cu o putere mai mare decât cea estimată iniţial.
„Acest lucru poate fi un indiciu important pentru înţelegerea acelor părţi din univers care alcătuiesc 95 la sută din tot şi care nu emit lumină, cum ar fi energia întunecată, materia întunecată şi radiaţiile întunecate”, a declarat întru-un comunicat fizicianul Adam Riess de la Telescope Science Institute din Baltimore (statul Maryland).
Riess a împărţit în 2011 Premiul Nobel pentru Fizică cu americanii Saul Perlmutter şi Brian P. Schmidt pentru „descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observaţiile efectuate asupra unei supernove îndepărtate”.
Mişcarea mai rapidă a Universului ridică, de asemenea, problema posibilităţii ca teoria generală a relativităţii a lui Einstein, care serveşte ca eşafodaj matematic pentru calcularea modului în care interacţionează elementele constucţiei de bază ale materiei, ar putea să fie uşor greşită, a spus NASA.
Riess şi colegii săi au făcut această descoperire prin construirea unei etalon cosmic mai bun pentru calculul distanţelor. Ei au folosit telescopul spaţial Hubble pentru măsurarea unui anumit tip de stele, cunoscute sub numele de variabile Cefeide, din 19 galaxii situate dincolo de Calea Lactee.
Cât de repede pulsează aceste stele este direct legat de cât de luminoase sunt acestea, ceea ce poate fi folosit pentru calcularea acestor distanţe, la fel cum filamentul unui bec de 100 waţi apare mai vag pe măsură ce te îndepărtezi, au explicat cercetătorii citaţi de Reuters. (Text: Agerpres, Foto: pics-about-space.com)