Un desert mai pretenţios, dar care cu siguranţă poate fi vedeta unei mese festive cu care vă veţi surprinde plăcut invitaţii, este tortul de nuci cu cremă de ciocolată. Acesta garantează satisfacerea gusturilor în materie de „dulce” chiar şi în rândul celor mai pretenţioşi meseni.
Doamna Maria Filip din Târgu-Jiu ne-a povestit că prepară acest tort la ocazii speciale, cum ar fi zile de naştere, dar şi la sărbători.
Pentru blat, ingredientele necesare sunt: şase ouă, şase linguri de zahăr, nouă linguri de nucă pisată, o lingură de pesmet, o jumătate de linguriţă de cacao sau de cafea, zeama şi coaja de la o lămâie.
„Se freacă bine gălbenuşurile cu zahărul, se adaugă treptat nucile, pesmetul, cafeaua sau cacao, coaja şi zeama de lămâie, iar la urmă albuşurile băute spumă, amestecându-se uşor de sus în jos. Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă bine unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se coace la cuptor. Se scoate şi se lasă să se răcească, iar apoi blatul se taie în două părţi”, ne explică doamna Maria.
Pentru cremă, avem nevoie de 125 de grame de unt, trei linguri de zahăr, două gălbenuşuri, 100 de grame de ciocolată topită în două linguri de lapte, o jumătate de lingură de cafea şi esenţă de rom.
„Se freacă untul spumă, se adaugă zahărul, gălbenuşurile, se freacă până la omogenizare, să se topească zahărul, iar apoi se adaugă ciocolata, cafeaua şi romul. Crema se lasă la rece; după ce s-a răcit, trecem la asamblarea tortului. Se adaugă cremă peste prima jumătate de blat, se pune cea de-a doua jumătate şi se adaugă din nou cremă. Se ornează cu nuci întregi trase prin zahăr caramelizat şi se dă la rece. Se porţionează şi se serveşte cu multă poftă”, spune gospodina din Târgu Jiu. (Text: Agerpres, Foto: mysweets.ro)