Bei Bei, cel mai tânăr urs panda de la National Zoo, una dintre cele mai vechi grădini zoologice din Statele Unite, a primit de ziua lui un tort gigantic din fructe şi legume îngheţate.
La trataţia colorată şi sănătoasă, preparată din mere, morcovi şi suc de sfeclă, specialiştii de la departamentul de nutriţie al grădinii zoologice au muncit timp de două săptămâni. Prăjitura cântăreşte circa 70 de kilograme şi a fost decorată cu un ”1” imens.
Bei Bei a împlinit 1 an luni, 22 august, însă a fost sărbătorit mai devreme, sâmbătă, împreună cu sora lui, Bao Bao, care va face 3 ani marţi, şi cu Tian Tian, tatăl celor doi pui, care va atinge vârsta de 19 ani în 27 august, arată Washington Post.
Pe pagina de Facebook a National Zoo a fost postat un videoclip în care fanii urşilor panda i-au putut vedea pe cei doi pui, alături de mama lor, Mei Xiang, înfruptându-se din giganticul tort.(Text: Agerpres, Foto: ourmidland.com)