O parte a unuia dintre cele mai importante tezaure ale României, Tezaurul de la Pietroasa sau Cloşca cu Puii de Aur, descoperit de doi ţărani, zdrobit cu toporul de un antreprenor, salvat dintr-un incendiu, furat dintr-un muzeu şi deteriorat, iar apoi descompletat de ruşi, poate fi admirat în expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” organizată la Palatul Culturii din Târgu Mureş.
Dintre cele 10 piese ale tezaurului care se mai păstrează în România, Muzeul Naţional de Istorie, deţinătorul de drept al acestuia, a adus în expoziţia de la Târgu Mureş, realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Mureş, patru dintre piesele reprezentative, alături de alte 1.000 de piese din aur şi argint deţinute de muzeele din ţară, la fel de valoroase.
„Iniţial, au fost descoperite 22 de piese, prima dată în 1837, dintre acestea s-au recuperat 12 bucăţi. Două s-au pierdut pe parcurs iar noi avem expuse la Târgu Mureş patru piese importante, restul pieselor rămânând expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Aici au ajuns câteva piese semnificative, fibulele pereche, de la care a primit denumirea «Cloşca cu puii». Sunt două fibule care reprezintă însemne imperiale, se dădeau numai unor persoane foarte importante din Imperiul Roman, fapt ce înseamnă că era o onoare foarte mare care i s-a dat acestei căpetenii sau acestui rege, adică celui care a primit cadou acest tezaur roman.
Desigur, cele două fibule s-au păstrat în stare deteriorată, mai ales gemele – pietrele preţioase – au fost înlăturate, nu ştim dacă iniţial sau după ce s-au identificat în secolul XIX. Nu ştim starea iniţială, oricum, s-au păstrat în stare foarte bună şi reprezintă bogăţia şi măreţia acestui imperiu şi ceea ce a însemnat să fii aliat cu un imperiu aşa de important”, a declarat Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Pe lângă cele două fibule, la Târgu Mureş mai este expusă cana înaltă de 37 de centimetri şi vasul octogonal cu două toarte – care imită pantere placate cu pietre lucitoare, menite să amplifice strălucirea şi luciul aurului – cu pietre preţioase încrustate în dantelă de aur.
Tezaurul de la Pietroasa a fost descoperit în 1837 de doi ţărani, Ion Lemnaru şi Stan Avram, în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa. Din istoricul său, aflăm că din tezaurul compus iniţial din 22 de piese s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kilograme, multe dintre ele fiind doar din aur: un platou mare, de 7,6 kilograme, cu un diametru de 56 centimetri, o cană cu înălţimea de 37 centimetri, care este reconstituită, un platou mai mic cu decor în relief şi o statuetă în centru, cu diametru de 26 cm, un colan cu o inscripţie gravată cu caractere runice, un colan simplu, un colan cu balama, patru fibule, două vase poligonale, unul octogonal (care poate fi văzut la Târgu Mureş) şi altul dodecagonal.
Unele piese, în special vasele, au fost distruse şi restaurate de mai multe ori, la fel ca şi platoul mare, care a fost rupt în patru bucăţi, la scurt timp după ce a tezaurul a fost descoperit. Tezaurul a fost cumpărat de la ţăranii care l-au descoperit de un antreprenor, pe nume Verussi, care a zdrobit cu toporul piesele, probabil pentru a le putea transporta mai uşor. După câţiva ani, tezaurul a fost recuperat parţial de banul Mihalache Ghica, frate al domnitorului Alexandru Ghica, gloria fiindu-i pe deplin recunoscută la Marea Expoziţie Universală de la Paris, în 1867.
După opt ani de la expoziţie, „Cloşca cu Puii de Aur” a fost furată din Muzeul de Antichităţi din Bucureşti şi a fost recuperată un an mai târziu, dar colanul cu inscripţia runică – cel mai intens studiată inscripţie – a fost deteriorat. Tot din istoricul acestuia, aflăm că Tezaurul de la Pietroasa era să cadă pradă unui incendiu în 1884, ocazie cu care a fost aruncat pe fereastră, pentru a fi salvat – în acelaşi an beneficiază de o restaurare la Berlin – iar în timpul Primului Război Mondial a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul naţional şi s-a întors doar parţial de acolo în 1956 (adică 10 dintre cele 12 piese).
Cloşca cu Puii de Aur sau Tezaurul de la Pietroasa se leagă de perioada romană, fiind un material produs pentru persoane bine poziţionate în Imperiul Roman, care l-ar fi putut oferi cadou cel mai probabil conducătorului ostrogoţilor, poziţionaţi în sud-est, în zona din afara arcului carpatic.
„Imperiul Roman avea un fel de contract cu popoarele din jurul imperiului, care erau aşezate lângă limes (graniţă), iar aceste triburi, aceste căpetenii aveau sarcina de a proteja din exterior Imperiul Roman şi de a ţine departe popoarele nomade care invadau periodic imperiul, din barbaricum.
Unele dintre aceste federati ajung să fie aşezate şi în interiorul imperiului, mai ales după secolul III, când Armata romană nu a reuşit să aducă suficienţi soldaţi în legiuni şi a reuşit să rezolve problema prin aducerea acestor federati în interiorul imperiului. Goţii sunt cel mai bun exemplu, cei care s-au aşezat în Italia de azi şi cei care pun capăt imperiului şi preiau controlul Romei. Noi ne aflăm la sfârşitul secolului IV, începutul secolului V, încă există Imperiul Roman, desigur, deja suntem într-o perioadă de declin, dar aceste popoare aliate protejează Dunărea de Jos.
Trebuie făcută o diferenţă între partea estică şi cea vestică a Imperiului Roman, pentru că partea vestică este într-un declin, într-o criză socială şi economică, iar cea din est este într-o perioadă de înflorire, iar după secolul V se şi naşte Imperiul Bizantin. Probabil şi acest tezaur se leagă de partea estică a Imperiului Roman, iar ostrogoţii care erau situaţi în Ţara Românească şi aveau ca îndatorire protecţia Dunării de Jos evident primesc drepturi băneşti, daruri de la Imperiul Roman”, a explicat Soos Zoltan.
El a arătat că marea schimbare în imperiul vestic şi în interiorul Bazinului Carpatic este adusă de invazia hunilor, ocazie cu care federati ajung aliaţi ai acestora. Soos susţine că Tezaurul de la Pietroasa este datat după mijlocul secolului V, adică după declinul regatului lui Attila, când aceste popoare de după graniţa imperiului ies de sub controlul hunilor şi reintră în sfera Imperiului Roman.
„Foarte probabil avem de-a face la Pietroasa cu mormântul sau cu depunerea unui tezaur foarte bogat, care se leagă de cultura romană târzie, care poate fi un dar primit de la împărat de cineva din partea estică a imperiului. În acest context, putem să înţelegem bogăţia tezaurului, dar ceea ce este o dovadă destul de clară că ne aflăm nu doar fizic, ci şi cultural în afara Imperiului Roman este că monedele de multe ori sunt folosite ca medalioane pentru lanţuri. Este parţial dovada că aceste persoane nu folosesc moneda pentru schimb, ci ca decor, ca bijuterii”, a spus Soos.
El a menţionat că un tezaur oarecum asemănător şi care a avut un parcurs cel puţin la fel de tumultuos ca acela de la Pietroasa este Tezaurul Seuzo, răscumpărat recent de statul ungar. Diferenţa între cele două tezaure constă în faptul că cel din Ungaria este datat cu o jumătate de secol mai devreme decât cel din Pietroasa, acesta nu era folosit de federati, ci de persoane din Imperiul Roman, îi lipsesc fibulele somptuoase care sunt în tezaurul de la Pietroasa şi vasele octogonale, considerate de paradă, fiind axat în special pe vase folosibile.
Tezaurul Seuzo se presupune că a fost descoperit undeva lângă lacul Balaton, că avea peste 200 de piese, din care se cunosc 24 de piese, dintre care statul ungar a răscumpărat 12.
„Specialiştii au stabilit acest lucru după inscripţii de pe un platou, similar celui de la Pietroasa, pe care se afla inscripţia «Pelzo», care este numele latin al lacului Balaton, analizele de sol identificat în unul dintre vase indicând aceeaşi zonă. În anii ’70 piesele au fost scoase în mod clandestin pe piaţa neagră şi au ajuns la un lord britanic despre care se spune că a falsificat actele de provenienţă, declarând că provin din Libanon, ştiind că nu va verifica nimeni într-o zonă cu război civil”, a afirmat Soos Zoltzan. (Text si foto: Agerpres)
