Tescovina, medicament natural antiîmbătrânire

tescovina-2

Tescovina, căreia în popor i se mai spune şi boască sau boştină şi care reprezintă acele resturi de pulpă, sâmburi şi coji de struguri rămase după prepararea vinului, este recomandată de Ion Bobaru, singurul farmacist din Brăila care prepară cu mâna lui leacuri unicat de pe vremea bunicilor, drept un medicament natural revoluţionar antiîmbătrânire, fiind considerată o adevărată mină de antioxidanţi.

„Puţini sunt cei care ştiu că tescovina este, de fapt, cel mai important produs obţinut din struguri. Unii o folosesc pentru prepararea ţuicii, dar cei mai mulţi o dau ca hrană la animale sau o aruncă. Coaja, pulpa şi sâmburii strugurilor de culoare închisă au cel mai ridicat conţinut de resveratrol, cel mai puternic antioxidant descoperit de cercetători. În vinul roşu trece doar 10% din resveratrol, restul de 90% rămâne în tescovină şi este aruncat”, spune Ion Bobaru.

Resveratrolul este, potrivit specialiştilor, cel mai puternic antioxidant, considerat mai puternic de 4-5 ori decât betacarotenul, de 50 de ori decât Vitamina E şi de 20 de ori decât Vitamina C.

Îndepărtează din organism radicalii liberi, normalizează nivelul de lichide în sânge, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, arterele rămânând elastice, scade nivelul colesterolului rău şi creşte nivelul celui bun. Resveratrolul are un puternic efect antiinflamator şi antibacterian. Menţine fermitatea pielii, elasticitatea, împiedică îmbătrânirea prematură, îmbunătăţeşte capacitatea memoriei, creşte imunitatea organismului împotriva stresului, scade nivelul de glicemie şi îmbunătăţeşte vederea.

Pasionat de leacuri şi reţete naturale pe care ţine să le prepare cu mâna lui în propria farmacie din Brăila şi apoi să le recomande cu încredere tuturor celor interesaţi, farmacistul Ion Bobaru ne-a dezvăluit ce secrete ascunde banala tescovină şi cum poate fi ea folositoare omului pentru încetinirea procesului de îmbătrânire.

„Îmbătrânirea este un fenomen oxidativ. Noi îmbătrânim din cauza acestor fenomene oxidative, care sunt, de fapt, nişte reacţii chimice. S-a demonstrat că resveratrolul din tescovină ar bloca fenomenele oxidative şi ar împiedica îmbătrânirea. Îmbătrânirea se adresează atât părţii interne a organismului, cât şi celei externe. Cel mai bine observi omul când îmbătrâneşte după pielea feţei”, explică farmacistul.

Ion Bobaru recomandă pentru această reţetă strugurii roşii sau negri, ţinând cont că aceştia sunt mai rezistenţi la boli şi la dăunători, motiv pentru care pe ei nu sunt folosite tratamente fitosanitare, ca în cazul soiurilor nobile.

masca-fata

„Procedeul este simplu: se separă mustul de coajă şi de seminţe, se presează foarte bine tescovina să nu mai rămână must sau vin în ea şi se usucă. Locuri de uscare le are şi cel care stă la bloc, pe un mic balcon, şi cel de la casă, pe o verandă. Uscarea are un rol foarte important, trebuie uscată în strat subţire, în spaţii aerisite, răscolită zi de zi, ca să nu mucegăiască. Uscarea naturală nu-i suficientă, pentru că, oricât s-ar usca, seminţele şi cojile de tescovină mai au o aşa-numită umiditate reziduală. Se continuă uscarea la un aragaz, cu uşa bucătăriei între-deschisă, exact cum se usucă bucăţile de pâine pentru pesmet. După ce se usucă, tescovina se râşneşte printr-o râşniţă de cafea. Pulberea obţinută se consumă ca atare o linguriţă înainte de masă, de trei ori pe zi, luată cu un suc natural sau cu puţină miere. Este un aport de antioxidanţi contra îmbătrânirii de excepţie”, dezvăluie Bobaru.

Tescovina se mai poate folosi ca infuzie, pentru că ajută la tratarea depresiei şi a nevrozelor, fiind recomandată, de asemenea, persoanelor în vârstă, cu pierderi de memorie. „Se pun 40 de grame de pulbere, două linguri, într-un litru de apă şi se fierb jumătate de oră. Ceaiul se lasă la decantat un sfert de oră, apoi se strecoară. Se bea câte o cană de ceai călduţ, înainte de fiecare masă”, spune farmacistul.

Un preparat mai concentrat decât infuzia este decoctul de tescovină, care se foloseşte împotriva alergiilor de orice natură, pentru detoxifierea organismului, regenerarea ţesuturilor, în lupta cu obezitatea şi ca tratament după bolile infecţioase. „Este un preparat mai concentrat decât infuzia, iar doza recomandată este de 30-40 picături pe zi. Se prepară astfel: la o cană cu apă de 250 ml se pun două linguri de tescovină uscată. Se fierbe la foc mic un sfert de oră, completând treptat apa care se evaporă. După răcire, se ţine în frigider cel mult două săptămâni”, explică farmacistul.

Pentru bolnavii de reumatism, osteoporoză şi spondiloză, farmacistul recomandă băi cu infuzie de tescovină: „În apa din cadă se pune un amestec concentrat obţinut din fierberea a 250 grame de tescovină uscată în trei litri de apă, timp de 5 minute. Timp de două săptămâni, cu pauze de o zi, se face o baie, care durează aproximativ 15 minute. Băile se recomandă şi pentru a reda elasticitatea pielii, având în vedere că tescovina îndepărtează celulita şi vergeturile”.

Tescovina mai poate fi folosită împreună cu argila pentru calmarea durerilor provocate de artroze, varice, contuzii, întinderi musculare. „Tescovina uscată, mărunţită foarte fin, se amestecă cu argilă şi ceai de troscot până la obţinerea unei paste, care se întinde pe o fâşie de tifon şi se aplică pe zona afectată, fără a bandaja strâns. Pentru un efect maxim, cataplasma se ţine cel puţin 30 de minute, timp în care este strict interzis efortul fizic”, afirmă Bobaru.

tescovina-1

El mai spune că, de asemenea, se pot obţine foarte uşor în casă şi creme cosmetice pe bază de tescovină. „Se pun la macerat două linguri de tescovină cu alcool de concentraţie 70-80 grade. Se lasă zece zile, agitându-se din când în când. După zece zile, se filtrează şi tinctura aceea se pune la baie de aburi, unde se lasă să se evapore alcoolul, până când rămâne la fundul vasului un extract moale de consistenţă siropos, ca mierea.

Acest extract se poate încorpora foarte uşor într-o cremă pe care doamnele o folosesc zilnic, care li se potriveşte. Se obţine o cremă antiîmbătrânire, recomandată după 40 de ani. Noi continuăm procedura în farmacie şi avem un produs finit antiîmbătrânire. Pentru cei care nu au timp, nu au experienţă, preparatele acestea le pot găsi în Farmacia Faltiş”, recomandă farmacistul. Extractul obţinut se mai poate încorpora în unt topit sau lanolină, care se găseşte în farmacii, şi folosit cu încredere şi în tratarea rănilor şi a arsurilor.

Ion Bobaru este pus la curent şi cu termenii noi din cosmetică, cum ar fi peelingul, definit ca un procedeu de îndepărtare a celulelor moarte şi a excesului de sebum cu ajutorul unor particule care curăţă în profunzime porii, ajută pielea să respire, să se regenereze mult mai uşor, să absoarbă mai bine substanţele nutritive din cremele aplicate, să devină mai catifelată şi cu un aspect mai fresh.

„La modă este peelingul cosmetic. Acum există peeling cu laser, care e destul de dur, cu zeamă de lămâie, care este acid. Eu vă recomand un peeling din seminţe de struguri albi râşnite şi rădăcină de tătăneasă. Pulberea aceasta se amestecă apoi cu un piure, un terci din dovleac fiert. Este un produs pe care femeile şi-l pot face uşor în casă. Se iau o linguriţă de rădăcină de tătăneasă şi cu o linguriţă de seminţe de struguri albi şi se râşnesc până se fac pulbere. Se fierb apoi câteva cubuleţe de dovleac şi se fac piure. Pulberea obţinută se pune în acest piure împreună cu câteva picături de miere de albine şi ulei de măsline. Se amestecă până se obţine o pastă. Cu acest produs abraziv se curăţă faţa de pielea îmbătrânită şi vergeturi. O să vedeţi ce uşoară şi catifelată va fi pielea după aceea”, mai spune Bobaru.

Bucuros să împărtăşească tuturor din secretele cercetărilor sale întreprinse timp de peste 40 de ani, farmacistul brăilean ne avertizează că nu tot ceea ce există acum pe internet ca leacuri şi reţete miraculoase trebuie aplicat acasă, pentru că unele dintre acestea pot fi periculoase pentru sănătate.

„Câţi dintre cei care pun reţete pe internet le-au şi încercat pe pielea lor? Internetul este plin cu sfaturi din cele mai diverse, dar lumea trebuie să înţeleagă că a pune în practică astfel de informaţii poate fi, uneori, foarte periculos, pentru că sunt reţete neverificate, nedocumentate. Trebuie să ştii să selectezi ce ţi se oferă şi să ai în spate girul celui care îţi propune un tip de tratament sau un produs”, atrage atenţia Bobaru. (Text: Agerpres, Foto: lataifas.ro, bauturi.info, , acasa.ro)