Ştefan Iordache, „regele scamator”

stefan-iordache-01

Actor de teatru şi film, Ștefan Iordache s-a născut la Bucureşti, la 3 februarie 1941. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa lui Dinu Negreanu, în 1963, dându-şi examenul de licenţă cu rolul principal din „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht. În acelaşi an a debutat în cinematografie, în filmul „Străinul”, după romanul omonim al lui Titus Popovici, în regia lui Mihai Iacob.

A fost începutul gloriei pe care a ştiut să şi-o menţină timp de 40 de ani.

Repartizat la Reşiţa, trecător prin Teatrele din Timişoara şi Constanţa, Ștefan Iordache a devenit actor de teatru adevărat în perioada de glorie a Teatrului Nottara, unde a jucat până în anul 1977. Apoi a jucat la Teatrul Mic până în 1990, şi la Teatrul Naţional din Craiova.

Pe scena acestor teatre a interpretat roluri remarcabile în: „Hamlet”, regia Dinu Cernescu; „Crimă şi pedeapsă”, regia Sanda Manu; „O noapte furtunoasă”, montată de George Rafael – la „Nottara”; „Maestrul şi Margareta”, regia Cătălina Buzoianu; „Emigranţii” de Mrozek, regia Mircea Daneliuc; „Amurgul burghez” de Romulus Guga, regia Dan Piţa – la Teatrul Mic; „Richard III” şi „Titus Andronicus” de Shakespeare, ambele în regia lui Silviu Purcărete; „O scrisoare pierdută” după Caragiale, regia Al. Tocilescu; „Barrymore” de W. Luce, regia Gelu Colceag – la Teatrul Naţional din Bucureşti; spectacolul „Lolita”, adaptare scenică după Nabokov de Mihaela Tonitza Iordache, regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic şi tot la acelaşi teatru, alături de Mitică Popescu şi Dana Dembinschi, a realizat un rol tulburător în „Alex şi Morris”, în regia lui Gelu Colceag.

A abordat cu acelaşi succes şi muzicalul, jucând în „Au fost odată două orfeline”, ”Adio, femei!” (alături de Angela Similea) şi „Bună seara, domnule Wilde!”. Și muzica uşoară s-a numărat printre preferinţele sale, interpretând melodii singur sau în duet cu Sanda Ladoşi şi Elena Cârstea.

În 2003, marele actor înregistrat alături de Gheorghe Dinică şi Nelu Ploieşteanu albumul „Cântece de petrecere”, iar în 2007, a lansat un nou album muzical intitulat „Magazinul de vise”, la realizarea căruia a lucrat împreună cu Monica Anghel. Printre cele opt piese, toate compuse de Dan Iagnov, se numără: „Nu ştiam că te iubesc atât de mult” sau „Ah, femeie!”, iar melodiile „Mai mult decât oricând”, „Viaţa noastră este un tangou” şi „Nu te întreb” sunt interpretate în duet cu Monica Anghel.

A fost protagonist în peste 40 de filme, printre care se numără: „Un film cu o fată fermecătoare” (1966, regia L. Bratu), „Ediţie specială” (1977, regia M. Daneliuc), „Bietul Ioanide” (1979, regia D. Piţa), „Înghiţitorul de săbii” (1981, regia A. Visarion), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1982, regia L. Pintilie), „Noi, cei din linia întâi” (1985, regia S. Nicolaescu), „Noiembrie, ultimul bal” (1987, regia D. Piţa), „Hotel de lux” (1991, regia D. Piţa), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1992, regia Ș. Marinescu), „Oglinda – Începutul adevărului” (1993, regia S. Nicolaescu), „Eu sunt Adam” (1996), „Omul zilei” (1997, regia D. Piţa), „Faraon” (2003, regia Sinisa Dragin), „Ticăloşii” (2007, regia Șerban Marinescu).

Ultimul său rol a fost Prinţul Potemkin, în „Ecaterina cea Mare” de G.B. Shaw (2008, regia Cornel Todea), interpretat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

În 2004 a fost lansată cartea-album „Regele scamator. Ștefan Iordache”‘, scrisă de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu şi ilustrată de Sorin Ilfoveanu, o mărturisire a actorului făcută cu dragoste despre viaţă, despre oameni, despre teatru şi, în acelaşi timp, un spaţiu plin de confesiuni şi întâmplări inedite.

Activitatea sa ca actor de teatru şi film a fost răsplătită cu numeroase premii: Karlovy Vary 1964 („Străinul”), ACIN 1978 („Ediţie specială”), ACIN 1984 („Glissando”), ACIN 1989 („Noiembrie, ultimul bal”), Premiul UNITER pe anul 2001 pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din „Barrymore”.

De asemenea, a fost distins cu Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (2003) şi a primit Premiul de Excelenţă în cinematografia românească (2006), în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Ștefan Iordache cel din spatele scenei era un om fascinant, boem şi sensibil, îndrăgostit de muzică de petrecere, după cum îl descriau prietenii. Asculta Louis Armstrong, îl admira pe Al Pacino, prefera culoarea negru, îşi iubea cei trei motani, dar mai ales pe soţia sa, teatrologul Mihaela Tonitza-Iordache (nepoata pictorului Nicolae Tonitza) alături de care şi-a petrecut 38 de ani. În ultimii ani ai vieţii marele actor se retrăsese la casa din Gruiu, o oază de linişte, lângă Snagov.

A părăsit scena şi lumea aceasta la 14 septembrie 2008, pe când se afla într-o clinică din Viena şi a fost înhumat în comuna Gruiu. În aprilie 2009 preşedintele UNITER, Ion Caramitru, i-a acordat post-mortem, un premiu special, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor UNITER.

În aprilie 2012 regretatului actor i-a fost acordată post-mortem o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, dezvelită de sora sa, Ileana Iordache. De asemenea, i s-a conferit, in memoriam, o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, dar şi Placheta Bucureştiului, toate, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate.

În memoria marelui artist, începând cu ediţia din 2009 a Galei Tânărului Actor – HOP, Premiul pentru cel mai bun actor, la secţiunea individual, se numeşte Premiul „Ștefan Iordache”. (Text si foto: Agerpres, Video: youtube.com)