Sporturi olimpice: VOLEI

volei

Voleiul a fost inventat în 1893-1895 de către profesorul William G. Morgan de la Colegiul Springfield din Massachusetts, SUA, ca o variantă mai puţin obositoare a baschetului, având la bază un foarte vechi joc italian şi aşa-numitul „Faustball” german.

El a numit acest joc „Mintonette”. În 1896 se juca deja în Japonia, iar în următorii 20 de ani s-a dezvoltat rapid în întreaga lume. În România este menţionat prin 1920, spunându-i-se „mingea bombă”.

Mult mai târziu, a fost inclus în programul olimpic de Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, www.cosr.ro.

Al doilea în lume ca popularitate, voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea deasupra acestuia, folosindu-se doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei lovituri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câştiga dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri.

O echipă de volei este alcătuită din şase jucători. Se joacă trei seturi câştigătoare din cinci, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24-24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obţine o diferenţă de două puncte (29-27, 31-29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câştigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferenţă de două puncte).

Voleiul reprezintă o activitate ce s-a ridicat de la jocul cu mingea pe plajă la rangul unui joc sportiv care a câştigat toate continentele şi milioane de adepţi, fiind cuprins în marile competiţii ale globului (Jocuri Olimpice, campionate mondiale şi continentale, universiade etc.). Presupune o temeinică pregătire atletică, forţă, viteză şi detentă, spirit de anticipare şi clarviziune, reflex şi inteligenţă tactică.

Probele sportive de volei la Jocurile Olimpice de vară din 2016 includ partidele de volei în sală, care se vor disputa pe Arena Maracanăzinho în perioada 6-21 august 2016, în timp ce partidele de volei pe plajă vor avea loc în perioada 6-18 august la Arena Copacabana, pe plaja Copacabana. Se vor acorda medalii la probele de echipă masculin şi feminin, în sală şi pe plajă.

Clasamentul general pe medalii la volei la Jocurile Olimpice, de-a lungul timpului, la masculin şi la feminin, este următorul: 1. URSS (7 aur, 4 argint, un bronz — 12 total), 2. Brazilia (4 aur, 3 argint,2 bronz — 9 total), 3. Japonia (3 aur, 3 argint, 3 bronz — 9 total). Pe locurile următoare se află SUA — 8 medalii, Cuba şi R.P. Chineză — 5 medalii, Rusia — 6 medalii, Polonia — 3 medalii, Italia — 5 medalii etc. România se află pe locul al 17-lea, alături de Argentina, Coreea de Sud şi R.P.D. Coreeană cu câte un bronz.

Cei mai medaliaţi sportivi la olimpiade sunt americanul Charles Kiraly (3 de aur), brazilianul Gilberto Godoy Filho (un aur, două argint) şi cubaneza Regla Torres (3 de aur).

România a fost reprezentată la trei ediţii ale JO. În 1964, naţionala masculină şi cea feminină s-au clasat pe locurile 4, în 1972 s-a calificat doar reprezentativa masculină şi a încheiat competiţia olimpică pe poziţia a cincea, iar în 1980 au fost prezente atât naţionala feminină, cât şi cea masculină, voleibaliştii noştri cucerind medalia de bronz. La JO de la Moscova din 1980, echipa României care a cucerit medalia de bronz a avut următoarea componenţă: Marius Căta-Chiţiga, Corneliu Chifu, Laurenţiu Dumănoiu, Gunther Enescu, Dan Gîrleanu, Sorin Macavei, Viorel Manole, Florin Mina, Corneliu Oros, Neculae Pop, Constantin Sterea, Nicu Stoian.

La Jocurile Olimpice de la Londra 2012 au cucerit aurul olimpic, la volei în sală, la masculin, Federaţia Rusă, în componenţa Nikolay Apalikov, Taras Khtey, Sergey Grankin, Sergey Tetyukhin, Aleksandr Sokolov, Yury Berezhko, Aleksandr Butko, Dmitriy Muserskiy, Dmitriy Ilinikh, Maxim Mikhaylov, Aleksandr Volkov, Aleksey Obmochaev. La feminin, a luat aurul olimpic echipa Braziliei, în componenţa: Fabiana Claudino, Dani Lins, Paula Pequeno, Adenizia da Silva, Thaísa Menezes, Jaqueline Carvalho, Fernanda Ferreira, Tandara Caixeta, Natália Pereira, Sheilla Castro, Fabiana de Oliveira, Fernanda Garay. La volei pe plajă a câştigat, la masculin, echipa Germaniei (Julius Brink şi Jonas Reckermann), iar la feminin echipa Statelor Unite (Kerri Walsh Jennings şi Misty May-Treanor). (Text: Agerpres, Foto: volleywood.net)