Singurul hotel de gheaţă din România, rezervat integral înainte de a fi gata

hotel-gheata-balea

Singurul hotel de gheaţă din România, cel de la Bâlea Lac, este deja rezervat integral pentru anul acesta, chiar înainte să fie deschis, inaugurarea urmând să se facă pe 23 decembrie, când aici vor dormi turişti români, britanici şi nemţi, a precizat joi, 15 decembrie, purtătorul de cuvânt al hotelului, Lidia Bădilă.

„Primii cazaţi vor fi pe data de 23 decembrie, toate cele 14 camere fiind rezervate. E vorba în special special de turişti români şi englezi, dar şi nemţi. Din 23 decembrie 2016 până pe 3 ianuarie 2017 sunt rezervate toate locurile în hotelul de gheaţă de la Bâlea. Cine doreşte să se cazeze aici, are posibilitatea după 3 ianuarie 2017 sau în iglu-urile care vor gata în ianuarie”, a explicat Lidia Bădilă.

O noapte de cazare într-o cameră dublă la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac costă 450 de lei, potrivit reprezentanţilor hotelului.

Tema Hotelului de Gheaţă din acest an de la Bâlea Lac este „Cinema ice”, ceea ce înseamnă că sculpturile din gheaţă din camere sunt inspirate din cinematografie. Oaspeţii hotelului de la Bâlea Lac vor dormi, în funcţie de preferinţă, în camerele inspirate de peliculele: Star Wars, The Hobbit, Ice Age, The Passion Of The Christ, Mihai Viteazul, Toate pânzele sus, Rocky III, Gladiator, King Kong, Titanic, Jaws, Harry Potter şi Dracula.

Pentru cei care doresc să se cazeze în camere de gheaţă, dar vor mai multă intimitate, din ianuarie vor exista şi trei construcţii de tip iglu. Anul acesta construcţia lor va începe după Anul Nou, iar încăperile se vor numi Smurf Igloo, Jungle by Ice şi Jurassic Park Igloo, se arată unui comunicat de presă .

„Interesul oamenilor a crescut treptat. Majoritatea celor care vin sunt din România, dar vin şi turişti din Anglia, Germania şi Ungaria. Noi am căutat să le dăm în fiecare an ceva nou. Cei care vin aici vor tot timpul să facă ceva. Aşa că avem lângă Hotelul de Gheaţă şi Winter Park, cu săniuţe, schiuri, bob-uri, snowboard-uri, le oferim posibilitatea să facă tubbing sau rafting.”, a mai spus Lidia Bădilă.

Accesul la acest hotel inedit se poate face doar cu telecabina, în situaţia în care condiţiile meteo permit acest luru. Un drum dus — întors cu telecabina până la Bâlea Lac costă 60 de lei de persoană.

Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în masivul Făgăraş, fiind construit integral din bucăţi de gheaţă scoase din Lacul Bâlea.

Turiştii care vor să se cazeze la acest hotel trebuie să ştie că semnează o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia nu au probleme de sănătate.

Paturile, noptierele, pereţii, chiar şi mesele şi scaunele, totul este sculptat în gheaţă. Temperatura din interior este de maxim plus câteva grade, neexistând nicio sursă de căldură în interior. Pe paturi se află piei de animale, saltele care nu se udă şi fiecare turist primeşte un sac de dormit, o pernă, un cearşaf şi o pătură. Camerele nu au uşi şi nici toalete.

În ceea ce priveşte temperatura de afară, turiştii să se aştepte la temperaturi negative chiar şi când este soare, posibil vânt de peste 100 de kilometri pe oră dacă vremea este rea şi un strat de zăpadă care măsoară circa un metru în această perioadă. (Text: Agerpres, Foto: hotelofice.ro)