Muzeul Naţional Brukenthal este cel dintâi din Europa Centrală şi de Est deschis pentru public încă din anul 1817, un muzeu fenomen care şi-a deschis larg porţile şi astfel publicul a putut să admire în ultimii ani colecţiile pe care le găzduieşte în toată splendoarea lor.
„Vrem să atragem atenţia, începând din acest an, încetul cu încetul, prin modernizarea gestului muzeal, asupra faptului că în 2017 îl vom sărbători pe baronul Brukenthal, dar şi 200 de ani de muzeu, aici. Muzeul Brukenthal s-a născut ca un muzeu de colecţionar (…) pe care l-a donat comunităţii. Ei bine, noi tocmai aşa pregătim în 2017, un muzeu care se adresează comunităţii, un muzeu care urmăreşte lucrurile din jurul său. Sigur, după 2017, vom pregăti 2021, când vom celebra 300 de ani de la naşterea baronului Brukenthal şi atunci vom reveni cu muzeul către clasic. E un dialog cu comunitatea, cu vizitatorii, cu lumea. (…)
Moştenirile culturale trec peste graniţe, continente şi timp. (…) Încep să mă simt bine în Brukenthal, lumile se adună”, a declarat profesorul Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal.
Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa, cea dintâi funcţie ocupată fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei. Perioada petrecută la Viena în această calitate coincide cu cea a constituirii colecţiei sale de pictură. Aceasta a fost menţionată în 1773, în Almanach de Vienne, drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii.
Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal, constând din pinacotecă, cabinet de stampe, bibliotecă şi o colecţie numismatică, au luat naştere cu precădere între anii 1759 şi 1774.
Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii 1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului târziu, după modelul palatelor vieneze.
Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România, construirea clădirii petrecându-se în etape, între anii 1778 şi 1788. Aspectul palatului, văzut dinspre Piaţa Mare, este unul deosebit de elegant, datorită verticalităţii impuse de pilaştri şi acoperişul mansardat în trei trepte. Edificiul a fost ridicat pentru a servi drept reşedinţă oficială a baronului şi sediu al colecţiilor sale.
Structura Palatului Brukenthal este dezvoltată în înălţime pe două etaje, având un plan dreptunghiular şi incluzând două curţi interioare. Etajul întâi a fost conceput pentru a cuprinde saloane de primire şi camere de locuit, iar etajul al doilea pentru expunerea pieselor de colecţie. Deoarece construcţia palatului a avut loc la sfârşitul secolului al XVIII-lea, abordarea decorativă, atât în cazul faţadei cât şi al primei curţi interioare, aduce o alăturare a Barocului cu Rococo-ul şi Neoclasicismul, curentele influente în arta epocii.
Principalul element al faţadei palatului îl constituie portalul din piatră, prezentând diverse elemente decorative sculptate: blazonul aurit al guvernatorului, coloane încoronate de urne, ornate cu ghirlande susţinute de rozete. Uşile din lemn de stejar sunt decorate în basorelief cu simboluri ale artelor şi ale bogăţiei (cornul abundenţei) într-o alăturare metaforică ce avertizează vizitatorul asupra faptului că palatul este un lăcaş al bogăţiei culturale şi artistice.
Feroneria portalului şi a ferestrelor de la parter este realizată în stilul Rococo, derivat din stilul Baroc, ilustrând predilecţia pentru reprezentările florale şi liniatura spiralată.
Amenajată pentru primire, prima curte interioară era adesea folosită în vremea baronului von Brukenthal pentru evenimente artistice, structura, elementele arhitectonice şi decorative păstrând până astăzi atmosfera epocii.
Între prima şi cea de a doua curte interioară se află un pasaj de trecere, centrat de un portal din piatră similar cu cel al faţadei, locul coloanelor fiind însă luat de reprezentările celor doi atlanţi. Iniţial, în cea de a doua curte interioară se aflau anexele gospodăreşti şi grajdurile, ulterior suferind transformări importante
Cele mai impresionante încăperi ale Palatului Brukenthal sunt Saloanele Baroc sau saloanele de recepţie, în număr de cinci, amplasate la faţada palatului. Aceste încăperi destinate recepţiilor şi seratelor muzicale sunt deschise publicului pentru vizitare.În Saloanele Baroc pot fi admirate o sumă de elemente de decoraţie interioară şi mobilier din vremea baronului Samuel von Brukenthal: candelabrele din sticlă de Murano, parchetul, tapetul din pânză pictată, mătase roşie sau hârtie chinezească. Tavanele încăperilor sunt bogat decorate cu stucaturi. Sobele din faianţă prezentând elemente decorative în stil Baroc, Neoclasic şi Rococo au fost aduse de baronul Samuel von Brukenthal de la Viena.
În prezent, Palatul Brukenthal adăposteşte Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional Brukenthal şi Biblioteca Brukenthal.
Departe de ochii celor mai mulţi vizitatori, în curtea Palatului Brukenthal este Biblioteca. Conţine zeci de mii de lucrări publicate în secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea, printre care operele lui Moliere editate la Paris în 1734 în 6 volume, Decameronul lui Boccacio tipărit la Londra în 1757, Harmonia Macrocosmica, o adevărată bijuterie tipografică având 27 de hărţi color, sau Quatre livres d’Albert Dürer, publicată la Paris în 1557.
Cea mai valoroasă piesă a Bibliotecii este, însă, Breviarul Brukenthal sau Cartea Orelor, manuscrisul fiind o creaţie de excepţie a şcolii de miniatură flamandă, datând din primele decenii ale secolului al XVI-lea.
Dintre cele 422 de incunabule care se află în bibliotecă trebuie amintit „Liber Chronicarum a lui Hartman Schedel”, publicată de cunoscutul tipograf Anton Koberger la Nürnberg, în 1493 şi care are peste 600 de ilustraţii. De asemenea, în Bibliotecă se mai află şi o Biblie, publicată de acelaşi tipograf la Nürnberg în 1483.
În Biblioteca Brukenthal se află, de asemenea, o colecţie de Carte veche românească, din care trebuie amintită Cazania lui Varlaam, tipărită la Iaşi în 1643. Colecţia de transilvanice, a lucrărilor tipărite în Transilvania sau despre Transilvania are un specific aparte. Cea mai veche lucrare este Augustinus Haereseon catalogus, tipărit la Braşov în 1539 de Johannes Honterus, primul tipograf din Transilvania.
Palatul Brukenthal din Piaţa Mare din centrul Sibiului şi colecţiile baronului reprezintă nucleul Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi, având porţile deschise publicului larg încă de la înfiinţare prin dispoziţia testamentară a fondatorului său.
În prezent, Muzeul Naţional Brukenthal funcţionează ca o instituţie publică cu proprietate mixtă, în urma acordului încheiat între Statul Român şi Biserica Evanghelică C. A. Sibiu.
O vizită în muzeu nu se limitează doar la o singură clădire şi la încadrarea într-un profil singular al specializării, devenind un periplu amplu ce prezintă aspecte multiple ale trecutului şi ale prezentului în plină transformare, oglindite într-o largă varietate de exponate, pe aproximativ 10.000 de metri pătraţi, 5.500 reprezentând spaţii expoziţionale noi şi recent reamenajate.
Prezentând iniţial colecţia de pictură europeană a baronului Samuel von Brukenthal într-o singură clădire, astăzi muzeul adăposteşte o mare diversitate de colecţii valoroase în 9 clădiri, dintre care 5 sunt palate ridicate în diferite epoci: cea mai timpurie clădire (cu elemente de fundaţie din sec. XIII) face parte din complexul arhitectonic în care se află Muzeul de Istorie, cea mai târzie, datând din 1901, găzduieşte Galeria de Artă Contemporană.
În perioada cuprinsă între anii 2006 şi 2009, muzeul a constituit subiectul unei spectaculoase transformări, toate clădirile pe care le administrează fiind renovate, iar 85% din expoziţii reconsiderate şi extinse în acord cu metodologii şi concepte ale muzeografiei contemporane.
Prioritare în programele Muzeului Naţional Brukenthal şi în proiectele de viitor sunt valorificarea patrimoniului muzeului la nivel european prin intermediul expoziţiilor internaţionale. Programul a debutat cu expoziţia Bruegel, Memling, Van Eyck – The Brukenthal Collection, deschisă în anul 2009, la Muzeul Jacquemart-André din Paris şi a continuat cu cel de schimburi expoziţionale, realizat în colaborare cu muzee din Polonia, Germania, Italia etc şi dezvoltarea programelor de educaţie muzeală, Muzeul Naţional Brukenthal fiind ales de Comisia Europeană şi Europa Nostra între câştigătorii ediţiei 2010 a Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural/Europa Nostra (Categoria 4 – Educaţie, Instruire şi Conştientizare). A fost primul muzeu din România care a primit un premiu al Uniunii Europene.
În anul 2011, Muzeul Naţional Brukenthal a fost inclus în The Best in Heritage Excellence Club de către European Heritage Association.
Muzeul Naţional Brukenthal a desfăşurat şi desfăşoară o activitate susţinută de branding. Reprezentând portretul Baronului Samuel von Brukenthal, brand-ul afirmat o dată cu lansarea Ciocolatei Brukenthal (2008) a fost promovat alături de imaginea faţadei palatului şi logo-ul instituţiei într-o serie din ce în ce mai largă de produse de brand şi produse personalizate, primind, în anul 2012, premiul „Cel mai Promiţător Brand Cultural Românesc”.
În mai 2013, Muzeul Naţional Brukenthal a lansat campania „I love Brukenthal”, ce propune revenirea la recunoaşterea actului individual al patronajului cultural, adresându-se, prin intermediul instituţiei muzeale, comunităţii locale, naţionale sau europene din care aceasta face parte, prin anvergura proiectelor pe care le desfăşoară. În cadrul campaniei sunt cuprinse proiecte deosebite din domeniul expoziţional, editorial, al restaurării, donaţii, alte iniţiative menite să sprijine activitatea muzeului acolo unde finanţarea bugetară este insuficientă sau inexistentă.
În cadrul acestei campanii, în luna iulie a anului 2013, Muzeul Naţional Brukenthal a lansat o serie de produse tip suvenir, a căror imagine o constituie motanii Antonello si Donatello, mascotele Palatului Brukenthal.În cele trei magazine şi două puncte de vânzare, Muzeul Naţional Brukenthal prezintă o vastă ofertă editorială în care sunt cuprinse peste 200 de publicaţii editate în ultimii opt ani, adresate tuturor categoriilor de cititori, de la cărţi de pedagogie muzeală şi ghiduri, la cataloage şi publicaţiile ştiinţifice din seria Bibliotheca Brukenthal, cărora se adaugă revista ştiinţifică a muzeului, „Brukenthal. Acta Musei”.
La subsolul Palatului Brukenthal este expoziţia „Gothic: Trăirea Neogotică vs. Modelul Iluminist”.
Deşi a generat o largă diversitate de studii ştiinţifice în domenii precum literatură, film, sociologie, psihologie etc., Gotic-ul, ca experienţă autentică, a fost prea puţin ilustrat în expoziţii. Expoziţia Gothic, deschisă la Muzeul Naţional Brukenthal, este prima cu profil permanent care explorează rădăcinile fenomenului în artele vizuale ale sfârşitului de secol XVIII şi pe parcursul secolului al XIX-lea, evidenţiind sursele literare şi contextul istoric al reacţiei neo-gotice la Iluminism.
Conceptul expoziţiei vine în întâmpinarea preferinţelor publicului pentru poveştile gotice, într-o abordare educativă şi raţională, bazată pe tiparele estetice oferite de obiectele de muzeu, creând, astfel, o imagine vie a perioadei caracterizate de nelinişte culturală şi îndrăzneţe invenţii artistice.
Tot la subsolul Palatului Brukenthal există o gipsotecă, unică în Sibiu.
Tradiţia reproducerii operelor de artă de mare valoare este veche, întorcându-se până la practica romanilor de a copia statuile greceşti. În vremurile modernităţii, aproape fiecare muzeu deţinea copii sau reproduceri ale capodoperelor sculpturii universale. Colecţia de gipsuri a Muzeului Brukenthal cuprinde peste 100 de piese de mari dimensiuni, cărora li se adaugă rondele, copii de medalii, efigii. O astfel de expoziţie întâmpină o largă diversitate de preocupări, de la documentarea istorică, la studiul mitologiei şi la aplecarea spre artă. În cele trei încăperi de la subsolul palatului, piesele sunt dispuse în ordine cronologică, de la sculptură grecească şi romană la cea renascentistă şi modernă.
Parterul Palatului Brukenthal găzduieşte, de asemenea, expoziţia permanentă intitulată „Lapidariu transilvănean”, care cuprinde exponate structurate pe mai multe categorii. Criteriul cronologic şi ordinul arhitectonic primează, dar au fost avute în vedere şi materialele din care au fost realizate piesele sau anumite particularităţi de natură stilistică.
În cadrul expoziţiei pot fi regăsite piese ale unor elemente arhitectonice, statui, blazoane, inscripţii de construcţie, monumente sau elemente ale unor ansambluri funerare, reliefuri decorative. Remarcabile sunt exponatele realizate din alabastru (blazoane şi alte reliefuri decorative), o statuie alegorică din calcar reprezentând Luxuria şi piesele considerate în secolul al XIX-lea drept antichităţi romane.
Tot la parterul Palatului Brukenthal există un cabinet de stampe şi desene.
Inaugurat în anul 2007, cabinetul este un spaţiu expoziţional cu profil permanent, destinat exclusiv genurilor artei grafice. Datorită exigenţelor de conservare impuse lucrărilor pe suport de hârtie, caracterul expoziţiilor găzduite de acest spaţiu este unul temporar, patru-cinci expoziţii fiind vernisate aici în decursul unui an calendaristic, cuprinzând selecţii din cele peste 12.000 de lucrări aflate în colecţiile muzeului.
Inaugurat o dată cu cabinetul de stampe, cel de cartografie aflat de asemenea la parterul muzeului, este un spaţiu expoziţional permanent, iar caracterul expoziţiilor găzduite este unul temporar, patru – cinci expoziţii fiind vernisate aici în decursul unui an.
Expunând selecţii din colecţia de hărţi a Bibliotecii Brukenthal, ce cuprinde un număr de 7.233 de piese, expoziţiile abordează tematici diverse, de la istoria cartografiei la cea a descoperirilor geografice, de la cea a lumii în secolele anterioare, la cea a României în istorie şi prezent.
Deschise în anul 2011, situate în curtea a doua a Palatului Brukenthal, sălile de expoziţii temporare pot găzdui atât expoziţii cu obiecte de patrimoniu, cât şi creaţii ale artiştilor contemporani, dar şi o serie de evenimente precum conferinţe, simpozioane, mese rotunde.
Etajul unu al Palatului Brukenthal oferă posibilitatea oricui să intre în Saloanele de recepţie ale lui Samuel von Brukenthal şi de aici se poate trece la vizitarea artei medievale transilvane.
După cum se reflectă în evoluţia arhitecturii, picturii şi sculpturii, dezvoltarea vieţii artistice în Transilvania epocii medievale s-a concentrate cu precădere pe strânsa relaţie existentă între comisionar/donator şi Biserică, într-o societate centrată în spaţiul slujirii liturgice.
Iconografia vremii (imagistica devoţională ce decorează interioarele bisericilor sau obiectele liturgice catolice) face parte, în general, din aşa numitul Gotic Internaţional, ilustrând importanţa artei în contextual spiritualităţii medievale târzii.
Începând cu secolul al XVI-lea, Renaşterea, Umanismul şi Reforma au adus noi influenţe în cultura transilvăneană, pătrunderea ideilor inovatoare fiind însă ulterioară fenomenelor similare din Europa Centrală. În comparaţie cu dezvoltarea umanistă de influenţă italiană din preajma scaunelor episcopale, oraşele transilvănene rămân strâns conectate la cultura germană, sub acest aspect.
Pictura germană şi austriacă este poate cea mai căutată de cunoscători, la Palatul lui Brukenthal. Cea mai bogată dintre colecţiile de pictură europeană ale Pinacotecii Brukenthal este cea germană şi austriacă, numărând aproape 500 de tablouri din perioada secolelor XV-XVIII.
Prin bogăţie şi diversitate, lucrările ilustrează toate stilurile şi genurile practicate de pictorii acestei şcoli, de la Goticul medieval şi Renaştere, continuând cu pictura Manierismului, apoi cu cea a Barocului, Rococoului şi Clasicismului, până la peisagistica Romantismului timpuriu. Dintre numele faimoase din colecţie sunt de menţionat cele ale lui Lucas Cranach cel Bătrân şi Hans Schwab von Wertinger pentru Renaştere, apoi Hans von Aachen şi Johann Rottenhammer pentru Manierism.
Cele mai multe lucrări sunt însă din secolele al XVII şi al XVIII şi ilustrează diversele tendinţe ale Barocului, fie influenţate de pictura flamandă şi olandeză – ca şi în cazul peisagiştilor Janneck şi Brand, sau de cea italiană – Schönfeld sau Peter Strudel şi Rottmayr. Lucrate sub alte influenţe, maniere şi inspiraţii sunt operele portretiştilor importanţi ca Paudiss, Kupetzky sau Martin Meytens, şi a pictorilor de naturi moarte ca Hinz, Stuven, Berentz şi Werner Tamm. O notă aparte au peisajele clasiciste ale lui Faistenberger, tablourile lui Paul Troger, sau ale lui Caspar Sambach. Puţine şi nesemnificative artistic sunt lucrările de secol XIX.
Tot la etajul întâi al Palatului Brukenthal sunt covoarele anatoliene. Deschisă în anul 2009, această expoziţie permanentă prezintă o colecţie de adevărate capodopere prin valoarea artistică şi conţinutul simbolic cuprinse în piesele create pentru a folosi drept covoare de rugăciune. Prezenţa şi conservarea covoarelor otomane în bisericile reformate din Transilvania, cu precădere în cele evanghelice, reprezintă un fenomen aparte, iniţiala semnificaţie cultică modificându-se prin asumarea funcţiei decorative.
Situate pe importantele drumuri comerciale dintre Turcia şi Europa Centrală, oraşele din sudul Transilvaniei au asimilat un important număr de covoare anatoliene, încă de la sfârşitul secolului al XV-lea. Privite ca un indiciu al bunăstării posesorilor şi simbol al statutului social, ele au fost adesea donate bisericilor, creându-se astfel colecţii a căror vechime depăşeşte patru secole.
Colecţia de covoare anatoliene a Muzeului Naţional Brukenthal este compusă din 50 de piese, ce ilustrează marea majoritate a tipurilor şi categoriilor.
Piesele Muzeului Naţional Brukenthal provin în cea mai mare parte de la Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu, precum şi de la biserici săseşti din alte localităţi din judeţ. Prin raritate şi calitatea artistică, o parte a acestor covoare sunt de o valoare excepţională.
Capodoperele Colecţiei Brukenthal sunt însă la etajul al doilea al Palatului. Evoluţia Pinacotecii Brukenthal de-a lungul timpului a fost marcată atât de îmbogăţirea fondului prin intermediul donaţiilor şi achiziţiilor, de alăturarea importantului segment al picturii româneşti moderne şi contemporane, dar şi de evenimente regretabile precum confiscarea în anul 1948 a unui număr de 19 lucrări şi transferarea lor la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti (potrivit centralizatoarei politici comuniste) sau furtul a 8 lucrări (suferit în anul 1968), dintre care doar patru au fost recuperate.
Galeria de Artă a Muzeului Brukenthal a fost înfiinţată în 2007 prin inaugurarea la etajul al doilea al palatului a unei secţiuni speciale a circuitului expoziţional în care sunt cuprinse lucrările recuperate în urma confiscării din 1948 şi a furtului din 1968. Modalitatea specială a expunerii a fost concepută astfel încât să sublinieze importanţa reîntregirii fondului Pinacotecii Brukenthal.
Muzeul Naţional Brukenthal este singurul muzeu din România care are în colecţia de pictură europeană lucrări de Jan van Eyck, Hans Memling şi Tizian Vecellio Da Cadore, ce pot fi admirate în această expoziţie alături de lucrările altor maeştri precum Antonello da Messina, Lorenzo Lotto, Pieter Bruegel cel Bătrân, Pieter Bruegel cel Tânăr, Jacob Jordaens, David Teniers al II-lea, Philips Wouwerman, Philips de Koninck, Frans van Mieris I, Alessandro Magnasco şi Rosalba Carriera.
Parte integrantă a Pinacotecii Brukenthal, colecţia de pictură flamandă şi olandeză însumează aproximativ 450 de lucrări.
Asemeni colecţionarilor vienezi contemporani lui, Samuel von Brukenthal a manifestat un interes deosebit pentru pictura Ţărilor de Jos, datorită varietăţii metodelor de exprimare în înfăţişarea realităţii.
Atât marii cât şi mai micii maeştri formaţi în renumitele centre de pictură de la Anvers, Bruxelles, Gand, Amsterdam, Haga, Leida, Utrecht, s-au remarcat prin personalitate şi originalitate artistică. Lucrările din Pinacoteca Brukenthal sunt o mărturie în favoarea măiestriei pictorilor flamanzi şi olandezi, permiţând urmărirea evoluţiei stilistice, din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, cu accent pe secolul al XVII-lea, ‘secolul de aur’ al artei din Ţările de Jos. La Palatul Brukenthal se poate admira şi pictură italiană.
Există aproximativ 220 de lucrări aici, fiind caracterizat de o varietate exponenţială sub aspectul curentelor artistice, de la Renaştere la Manierism, Baroc şi Rococo, ilustrând produsul artistic al celor mai importante centre italiene.
În prezent, cea mai celebră expoziţie temporară de la Palatul Brukenthal este prima expoziţie din România cu ilustraţiile semnate de celebrul Salvador Dali, la „Divina Comedie”, practic principala operă în grafică a pictorului spaniol, un artist care se considera înrudit cu noi şi care şi-a dorit să ajungă la noi în ţară, potrivit curatorului expoziţiei, dr. Maria Ordeanu.
Muzeul Naţional Brukenthal înseamnă Palatul Brukenthal, Casa Albastră din vecinătate unde e Galeria de Artă Românească, Galeria de Artă Contemporană, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei, cel mai vechi de acest fel de la noi din ţară, Muzeul de Vânătoare şi laboratoarele de restaurare.
La Palatul lui Brukenthal de la Sibiu se vorbesc toate limbile din lume. Anual, sute de mii de oameni din toate colţurile lumii vin la Palat să admire colecţiile fostului guvernator transilvănean, care rămâne, după aproape două secole, la fel de inovator, modern şi european. (Text: Agerpres, Foto: brukenthalmuseum.ro, Video: youtube.com)
