Cel mai mare centru ceramic din Europa barbară a fost descoperit în apropierea comunei sătmărene Medieşu Aurit. Primele 10 cuptoare dacice au fost scoase la lumină în 1964, pe atunci arheologii nebănuind ce comoară se ascunde sub pământ.
De abia în anul 2010 s-au făcut cercetări cu metode moderne, folosind unde geomagnetice, şi s-a făcut o descoperire senzaţională, încă 200 de cuptoare dacice mai sunt îngropate în pământ, schimbând cu totul importanţa sitului arheologic. Astfel, s-a constatat că aici există cel mai mare centru ceramic din Europa barbară cunoscut până în prezent. În acest an (2014) s-a descoperit şi un centru metalurgic, care vine în sprijinul teoriei ce susţine că în zonă ar exista o mare cetate a dacilor liberi care este încă îngropată.
Potrivit arheologului Robert Gindele, cercetările de la Medieşu Aurit au început în 1964 după ce localnicii care arau terenul au descoperit bucăţi mari din obiecte ceramice. Până în anul 1970 au fost dezgropate şi cercetate 10 cuptoare de ars ceramica. După cioburile găsite, arheologii şi-au dat seama că vasele erau produse de către dacii liberi.
Atelierele erau specializate pe producţia vaselor pentru provizii de mari dimensiuni, cuptoarele erau masive, aveau diametrul de peste doi metri, cu un perete masiv ce susţinea un grătar. Cuptoarele erau construite în pământ pentru a se elimina pierderile masive de căldură şi aveau în partea din faţă o groapă de deservire de unde se alimenta focul.
Vasele erau introduse în cuptor prin orificiul din mijlocul cupolei şi erau arse de aerul cald degajat de foc, fără să fie afumate sau arse, sistemul fiind unul ingenios. Lutul a fost unul de o calitate excepţională, cuptoarele erau amplasate în apropierea unei ape şi a unor păduri, lucru care a permis fabricarea de produse la scară largă.
La reluarea cercetărilor, în 2010, după efectuarea unui studiu prin metoda geomagnetică pe o suprafaţă de 18 hectare, s-au descoperit unele „anomalii puternic geomagnetice, rotunde” despre care se bănuia că sunt cuptoare. În urma săpăturilor din 2011 au fost scoase la lumină două centre cu câte două cuptoare, confirmând astfel faptul că în zonă mai sunt 200 de cuptoare. Aproape toate sunt îngropate şi în ziua de astăzi. Terenurile respective se află în proprietate privată, aproape toate fiind cultivate an de an. Peste cuptoarele dacice, îngropate la 50-100 cm, cresc anual culturi agricole.
„Cuptoarele se aliniază pe două şiruri paralele, dispuse de o parte şi alta a unui mic bot de terasă flancat la est şi la vest de două văi. Se poate observa de asemenea gruparea mai multor cuptoare în nuclee, de la trei până la opt cuptoare, deservite eventual de o groapă comună de alimentare”, susţine Robert Gindele.
Cercetările au continuat şi s-a mai descoperit că în zonă au existat fântâni, construcţii de suprafaţă, locuinţe adâncite în pământ, fiind practic o aşezare industrială.
„În stadiul actual al cunoştinţelor, nu ştim cu exactitate când a fost începută şi când a fost abandonată producţia de ceramică din Medieşu Aurit, a funcţionat cert în secolele II-III d. Hr. Având în vedere numărul cuptoarelor, putem să spunem că era cel mai mare centru ceramic al Europei barbare. Indicatorii etnici sunt formele de vase dacice arhaice, modelate cu mâna, cu brâuri alveolate, care au fost aşezate în cuptoare alături de vasele de provizii”, precizează Robert Gindele.
Arheologul presupune că dacii deserveau un spaţiu geografic larg, având probabil un rol în preluarea roţii olarului de către vandali. „Olarii daci deserveau cu producţia lor un spaţiu geografic întins, formele medieşene de chipuri regăsindu-se în locuinţele vandale din perioada războaielor marcomanice. Centrul ceramic de la Medieşu Aurit a avut foarte probabil o contribuţie semnificativă în preluarea roţii olarului de către vandali şi în răspândirea ceramicii produse cu această tehnologie la nord de Carpaţi, în sudul Poloniei de astăzi”, a mai arătat arheologul.
O altă descoperire importantă a avut loc în acest an. La nici 10 km de acest centru ceramic, în zona localităţii Iojib, a fost confirmată existenţa unui centru metalurgic, fapt care mai aduce un argument în susţinerea teoriei care spune că în zonă trebuie să existe şi o importantă cetate dacică.
Au fost descoperite 52 de cuptoare de redus minereu, fabricându-se lupe de fier, folosite ulterior pentru fabricarea pieselor metalice. „Am reuşit să descoperim 52 de cuptoare de redus minereuri pe o suprafaţă de 15 pe 15 metri. Este o concentraţie enormă, sunt uriaşe. Trei oameni de abia au putut să pună lupele mari de fier găsite în camion. Funcţionau ca nişte furnale, erau umplute cu straturi de mangal, cărbuni de lemn şi straturi de fier de baltă nativ. Era alimentat focul ca să ajungă la temperatură mult mai ridicată, să poată topi aceste bucăţi de fier nativ şi rezultau lupe de fier”, a spus Robert Gindele.
Arheologii bănuiau că în apropierea celor peste 200 de cuptoare ale dacilor liberi din Medieşu Aurit trebuiau să mai existe şi altfel de centre, însă aveau nevoie de o confirmare, astfel că au trimis probe la un laborator din Polonia pentru datare cu Carbon 14.
„Nu am găsit datarea, putea să fie de la celţi până în secolul XIX. Am bănuit şi am sperat să fie din epoca romană, să fim în perioada dacilor liberi. Avem analogii foarte bune în estul Germaniei, şi ei extrăgeau acest minereu şi aveau centre imense industriale de redus minereu. Neavând nicio datare, negăsind niciun ciob, am trimis probe în Polonia pentru datare cu carbon C14 şi dimineaţă am văzut emailul, era să leşin, datează din a doua jumătate a secolului II, prima jumătate a secolului III, care era perioada de maximă înflorire a centrului ceramic de la Medieşu Aurit, aflat la numai 10 km de acest centru”, a spus mai Robert Gindele.
El crede că în zonă exista o aşezare foarte importantă şi speră ca în viitor să fie descoperite şi alte centre, inclusiv centrul de conducere sau morminte princiare.
„Săpăturile au fost făcute în martie (2014 – n.r.), şase luni am stat ca pe jar să primesc acest rezultat. Perspectivele se deschid şi sunt fantastice. Avem două centre mari importante într-un spaţiu aşa de mic. Într-un viitor o să găsim centrul politic, centrul economic al acestei zone şi de ce nu, morminte princiare, centrul religios. Este o descoperire senzaţională nu numai pentru noi, ci pentru toată lumea internaţională a analogiei barbare europene”, a mai spus arheologul.
Aceste descoperiri, alături de alte date istorice din alte perioade, arată că zona numită astăzi judeţul Satu Mare a fost una destul de importantă, nu un simplu colţ de ţară. (Text: Agerpres, Foto: emaramures.ro)
