Şarpele de porumb (Pantherophis guttatus sau Elaphe guttata) are habitatul natural în America de Nord, unde vânează mici rozătoare în preajma depozitelor de cereale. Este o reptilă docilă, care nu se repede să muşte, neveninoasă, ce atinge lungimea maximă de 1,2-1,8 metri.
Dacă adăugăm frumosul model al pielii, asemănător cu tabla de şah, coloritul cu pete în nuanţe de roşu, portocaliu sau maroniu aprins, pe fond negru sau alb, precum şi faptul că este relativ uşor de întreţinut, reiese că şarpele de porumb este o reptilă potrivită ca şarpe de companie.
Dacă în habitatul natural, un exemplar trăieşte, în medie, 6-8 ani, în captivitate poate atinge vârsta de 23 de ani sau chiar mai mult. Deşi deloc pretenţios în ce priveşte condiţiile din cuşcă, şarpele de porumb este descris ca fiind un maestru al evadărilor, astfel încât locul său de captivitate trebuie să fie atent închis, cu un capac sigur. În medie, o cuşcă ce are un volum de 64 de litri este suficientă, mai importantă fiind lungimea decât înălţimea acesteia.
Printre materialele ce pot fi folosite la amenajarea terariului se numără gazonul artificial, scoarţa de pin sau chiar simple ziare, această din urmă variantă doar dacă nu ţinem la aspectul estetic al cuştii. Nu este indicat nisipul sau rumeguşul, pe care şarpele le poate înghiţi atunci când se hrăneşte.
Pentru că îi place să se ascundă, în interiorul cuştii e bine să îi amenajăm ascunzători. Atunci când nu are unde să se ascundă, şarpele de porumb este foarte stresat, refuză mâncarea şi poate deveni chiar agresiv. Materialul ascunzătorii contează mai puţin, important este ca reptila să aibă loc să se încolăcească înăuntru.
Un aspect esenţial al pregătirii terariului pentru şarpele de porumb este încălzirea. Aceasta poate varia între 21 şi 29 de grade Celsius, temperatură ce poate fi asigurată cu ajutorul unui simple bec aprins. Totuşi, trebuie să existe în cuşcă şi o zonă răcoroasă.
Nu sunt potrivite temperaturile tropicale, reptila provenind din zone cu climă temperată. Totodată, este necesar să aibă la dispoziţie un vas cât mai lat cu apă, căci va sta înăuntru înainte de năpârlire. Apa trebuie schimbată cât mai des. Umiditatea trebuie să fie undeva pe la 60-70%.
Şarpele de porumb este un constructor, ucigându-şi prada prin asfixiere. Iniţial, îşi muşcă prada pentru a avea un punct fix, după care se înfăşoară în jurul ei, lipsind-o de oxigen. Prada este apoi înghiţită întreagă, de obicei cu capul înainte.
Rareori se poate întâmpla ca victima să fie înghiţită vie. În habitatul natural, un exemplar adult de şarpe de porumb se hrăneşte mai ales cu rozătoare mici, şoareci şi şobolani. Totuşi, nu refuză nici broaşte sau şopârle mici, ouă de pasăre sau liliac.
Puii se hrănesc cu şopârle sau broaşte mici sau pui de şoareci. În captivitate, dacă şarpele este pui, e indicat să mănânce şoareci morţi, congelaţi. Cei vii se pot zbate, riscând astfel să îl rănească.
Un pui mănâncă de două ori pe săptămână, iar un adult doar o dată, sau chiar o dată la 10 zile. În perioada năpârlirii, este normal să îşi piardă apetitul. Erpetologii recomandă ca atunci când alegem un şarpe de porumb, să optăm pentru un exemplar care să aibă ochi limpezi, să aibă un orificiu anal curat, să fie alert şi să-şi agite limba. Pe de altă parte, acesta trebuie să nu fie slab, să nu aibă tăieturi sau zgârieturi, să nu prezinte acarieni sau căpuşe. (Text: Agerpres, Foto: snakesnmoresnakes.blogspot.com, Video: youtube.com)
