„Nunţile din februarie au un farmec aparte. Am avut o nuntă extraordinară, în luna lui Făurar. Nunta a fost după toate regulile de la ţară, cu mâncare bună şi din belşug, cu prăjituri şi torturi de casă frumos ornamentate, după tot tipicul. Şi nu a durat doar o zi. După nuntă am căzut însă morţi de oboseală”, spune Paulina Bonc, care a fost mireasă cu treizeci de ani în urmă.
Pregătirea unei nunţi la ţară este o treabă serioasă, pentru că „bate toba” şi e chemată toată suflarea. Pregătirea bucatelor se face timp de o săptămână. Toate bucătăresele şi cofetăresele comunităţii dau jos din cui şorţurile şi dau o mână de ajutor: de la oale şi cratiţe pentru gătit, până la potrivirea gusturilor mâncărurilor, coacerea blaturilor pentru prăjituri şi realizarea cremelor pe cuptor.
În săptămâna nunţii sunt tăiate orătăniile din curte, găini grase, curci îndopate şi altele. Porcul a fost deja tranşat înainte de Crăciun, iar toate porcăriile au fost deja coborâte din afumători şi rânduite în cămări bine aerisite.
Primele mâncăruri care sunt preparate în săptămâna mare pentru tinerii însurăţei sunt blaturile pentru torturi, iar reţeta se păstrează pentru fiecare nuntă, de cel puţin o sută de ani.
„Pentru 10-12 felii mari de Doboş tort avem nevoie de 14 ouă, 10 linguri de făină, 750 de grame de zahăr, 2-3 linguri de cacao şi două pachete de unt. Separăm albuşurile de gălbenuşuri, batem albuşurile spumă tare, până când vedem că nu pică din castron dacă-l întoarcem cu gura în jos, apoi adăugăm 10 linguri de zahăr şi 10 gălbenuşuri, treptat, şi amestecăm continuu, până obţinem o pastă foarte fină. Apoi turnăm «în ploaie» 10 linguri de făină şi amestecăm uşor. Tava de copt se unge, se tapetează bine cu făină şi se coc pe rând 10 foi. Pentru cremă, luăm 4 ouă bătute spumă cu un şol (o cană) de zahăr şi două linguri de cacao, se fierb pe abur până se îngroaşă, amestecând continuu, apoi se lasă să se răcească. Separat se freacă untul şi se toarnă în el, treptat, crema răcită. Cu această cremă se umplu foile şi deasupra se toarnă zahăr caramel”, a dezvăluit reţeta pentru Veronica Kretten, din Giarmata, ale cărei prăjituri sunt nelipsite de pe mesele nunţilor din comună.
Urmează supa, de altfel prima care va ajunge în farfuriile mesenilor, la felul principal de mâncare. Odată tăiate şi curăţate, găinile se păstrează la rece, prin toate frigiderele satului, iar cu o seară înainte de nuntă ajung în cele mai mari oale din sat, pe rând. Bucătăresele „de nunţi” ştiu cel mai bine cantităţile de zarzavaturi pentru ca supa să iasă foarte bună: câte-o ceapă mare, trei morcovi zdraveni şi o rădăcină de pătrunjel pentru fiecare găină pusă la fiert.
Sarmalele bănăţenilor (sarme) trebuie să aibă, musai, afumătură şi nu sunt mărunte, ca în Moldova sau în Ţara Românească, ci sunt atât de mari, încât oamenii locului spun cu umor că „nu încape una pe gura oalei”, dar ne referim la oalele de lut, mai înguste în partea de sus, aşa cum erau odinioară.
„Pentru vreo 20 de sarme ne trebui 100 de grame de untură, 12 cepe mari, o cană de orez, două kg de carne de porc şi vită în amestec, sare, piper, piparcă roşie (boia) şi două verze murate. Mai întâi, călim ceapa tăiată mărunt în untură şi adăugăm condimentele de care am zis. Oala în care se fierb sarmalele se pregăteşte anume: se unge fundul oalei cu untură, se pun boabe de piper, foi de dafin, se toacă varză şi se aşează frumos pe fundul oalei. Dup-aia punem sarmele în oală şi peste ele noi punem ciolan afumat sau un şonc şi acoperim iarăşi cu foi de varză. Umplem oala cu apă şi o lăsăm la foc mic. Sarmele le facem mari, cam cât o palmă bună de om, să se sature lumea cu câte una-două bucăţi„, spune Nicoleta a lu’ Minda din comuna Giroc, bucătăreasă care „a însurat şi măritat” tot satul.
Potrivit tradiţiei, nuntaşii ajunşi la casa mirelui sunt întâmpinaţi cu răchie fiartă cu zahăr, turnată aburindă în păhărele, ş-apoi sunt poftiţi în camerele şi pe holurile mari ale casei mirii, naşii, părinţii mirilor şi cele mai apropiate rude, bunici, fraţi şi surori, iar ceilalţi invitaţi sunt conduşi în şura mare, din prelungirea casei, special pregătită şi încălzită potrivit cât să se simtă bine tot satul.
„Ş-acolo, să te ţii belşug de mâncare pe mese, că doară numai ce s-a tăiat porcul, iar podul şi şpaiţurile sunt pline cu de toate: platouri cu afumătură şi mezeluri proaspete, cârnaţi îmbujoraţi de boia şi usturoi, slănină aurie, şuncă afumată, sângerete, tobă, chiftele, lebăr, jumere şi pogăcele cu jumere, brânză de oaie. După ce aromele acestor gustări se îmbie bine de tot cu mireasma răchiei de prună, încep să apară bucătăresele cu suparele pline cu supă de găină cu tăiţei în care se adaugă, de obicei, mult piper proaspăt măcinat, mai mare. La răceala de afară, supa fierbinte îi face pe mulţi să soarbă zgomotos şi prelung din fiecare lingură. În sonorul specific, se aşează deja în faţa mesenilor tăvile cu zeci de găini rumenite şi tranşate, curcani umpluţi cu orez, nucă şi stafide, fripturi din carne de porc şi cartofi fripţi în untură, sarmale mari în foi subţiri de varză”, spune Paulina Bonc.
Tot atunci sunt desfăcute butoaiele cu murături ţărăneşti, de la varza tocată mărunt, cât lama cuţitului, până la sfecla roşie cu hrean sau castraveţi.
Între felurile de mâncare se face câte-o pauză de joc, de „învârtită” sau de „joc de doi”, care încing gerul de-afară şi „deschid” pofta de mâncare a nuntaşilor; că timp este destul, iar mâncare, din belşug.
La fiecare „reaşezare” la masă, se mai închină un pahar cu vin roşu făcut din struguri din grădina casei, din rase grase şi cu parfum puternic, mai ales Hamburg sau Lipovană.
Spre miezul nopţii vin torturile de nucă şi „Doboş toartă”, frumos garnisite, care umplu mesele, iar dansul miresei este urmat, întotdeauna, de răpirea miresei sau măcar a pantofului ei, care trebuie musai răscumpărat de naş cu o sumă de bani importantă.
Când zorii încep să-şi facă apariţia, nuntaşii se retrag spre casele lor, hăulind şi ţinând în mână o sticluţă mică cu tărie şi câte-o farfurioară cu prăjituri mărunte, cornuleţe cu nucă sau cu gem.
A doua zi, după-amiaza, mirii merg la naşi cu o traistă mare din lână, în care pun un colac mare, o sticlă de răchie tare şi una de vin, precum şi multe merinde neatinse de la nuntă, păstrate anume pentru ei, dar şi alte daruri, cum ar fi ştergare, straie sau perdele lucrate de mână de către mireasă.
După o astfel de petrecere de pomină, lumea abia aşteaptă să tragă un pui de somn zdravăn. După vreun an, petrecerea este reluată la scară ceva mai redusă, pentru că urmează botezul primului copil al tinerilor la a căror nuntă au participat invitaţii din sat. (Text: Agerpres, Foto: amelie.ro, culinar.ro, blog.studioblitz.ro)
