Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia erau toţii ostaşi în armata romană staţionată, în timpul împăratului Liciniu (308-324), în Sevastia Armeniei, şi proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia). Aceştia făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata şi erau nu erau doar romani de origine, ci şi greci şi armeni.
Numele celor 40 de soldaţi creştini care au primit moarte martirică sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.
Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creştinilor. Aflând că un grup de 40 de ostaşi din subordinea sa a refuzat să se închine idolilor, fiind creştini, le-a ordonat să-şi lase credinţa. În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în grad dintre ei: „Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi, pentru împăratul pământesc, tot aşa vom lupta şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui”.
Refuzând, au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre, în tot acest timp au fost întăriţi în dreapta credinţă prin puterea lui Dumnezeu. Pentru că nu a putut să-i convingă să renunţe la credinţa în Hristos, Agricola a ordonat ca cei 40 de ostaşi să fie obligaţi să intre – dezbrăcaţi – în lacul Sevastia, care era în acea perioada a anului aproape îngheţat, unde au rămas o noapte. La mijlocul nopţii, unul dintre ei nu a rezistat şi a ieşit din lac dar, intrând în baia caldă cu care erau ademeniţi cei din lac, a murit.
Petrecându-se însă în aceea noapte mari minuni: cei din lac erau înconjuraţi de lumină şi cununi se pogorau din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care îi păzeau s-a declarat şi el creştin şi a intrat în apă. Pentru că în zori au fost scoşi vii din lac, s-a poruncit să li se zdrobească fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele, toţi martirii au trecut astfel la Domnul. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere şi apoi să fie aruncate în lac.
Numai un tânăr soldat, Meliton, a supravieţuit nefiind torturat, a fost lăsat deoparte în speranţa că el, din cauza tinereţii, ar putea fi convins să apostazieze. Pentru că mai respira, ostaşii nu l-au pus în car. Atunci mama sa, care a rămas în tot timpul pătimirii sale în apropiere, şi-a luat fiul în braţe şi a mers cu el în urma carului, ca el să nu rămână separat de ceilalţi. Meliton a murit pe drum, iar mama sa i-a pus trupul alături de cele ale tovarăşilor săi.
A fost aprins un foc mare care a ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, au fost aruncate în râu. Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acolo s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase au fost păstrate până astăzi.
În tradiţie populară, sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începutul Anului agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară, 9 martie pe stil vechi. Obiceiurile din ziua de Mucenici formează astfel un scenariu specific Anului Nou, care include prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi). (Text: Agerpres, Foto: timisoarastiri.ro)
