Pentru evrei începe vineri, 22 aprilie, sărbătoarea de Pesach, celebrată în amintirea eliberării din sclavia egipteană şi a ieşirii din Egipt sub conducerea lui Moise. Una dintre sărbătorile evreieşti cele mai respectate, Pesach este o sărbătoare de origine biblică, care marchează sfârşitul sclaviei evreilor în Egipt, acum peste 3000 de ani, potrivit site-ului Jewish Education Network (www.jen.ro).
Pesach este o sărbătoare de opt zile, primele două şi ultimele două având o semnificaţie aparte. În timpul celor opt zile se mănâncă matzah şi se evită toate produsele făcute cu drojdie, pentru a celebra amintirea pâinii nedospite pe care au mâncat-o evreii când au plecat din Egipt, deoarece nu au avut timp să lase aluatul să crească.
Toată mâncarea dospită din casă trebuie înlăturată înainte de începerea sărbătorii.
În primele două seri de Pesach, se ţine un Seder (ritual festiv ebraic) în timpul căruia se repovesteşte istoria evreilor care au plecat din Egipt pentru a se elibera din sclavia egipteană. Se citesc pasaje din Torah şi din scrierile rabinilor, care descriu exodul din Egipt.
În timpul Sederului, se beau patru pahare de vin şi se mănâncă marror, ierburi amare, arată sursa citată.
Avraam şi Sara sunt consideraţi strămoşii poporului evreu. Urmaşii lor, din cauza unei foamete în Israel, au plecat în Egipt. Au fost doisprezece fraţi împreună cu familiile lor (aceştia au format cele douăsprezece seminţii ale lui Israel).
În Egipt, evreii s-au înmulţit şi au ajuns să fie priviţi ca o ameninţare de către egipteni. Au fost scoşi din această robie prin voia lui Dumnezeu, călăuziţi fiind de Moise.
În timpul mese speciale de Pesach, se citeşte Haggadah. Haggadah este povestea naşterii evreilor ca popor. Ea tratează în principal evenimentele din Egipt, care au dus de la sclavie la libertate, dar acoperă şi întreaga perioadă de la Avraam la dăruirea de către Dumnezeu a Tablelor Legii (Tora Moşe) pe Muntele Sinai.
Cuvântul haggadah înseamnă a spune sau a relata. Haggadah este o naraţiune vie, aşezată în contextul unui dialog între părinţi şi copii. Pesach, cu Haggadah în centru, spune fiecărui evreu trei lucruri: cine este, de unde a venit şi ce reprezintă, potrivit sursei menţionate.
Mesajul citirii Haggadah este că identitatea şi continuitatea evreiască se bazează pe încurajarea copiilor de a pune întrebări şi pe pregătirea părinţilor de a da răspunsuri logice şi competente.
În iudaism, a fi erudit, învăţat şi înţelept nu este un scop în sine, ci este un mod de viaţă.
Cuvântul „Pesach” poate fi despărţit în două cuvinte: Peh (gura) şi Sach (a vorbi). Aceasta arată că de Pesach nu este de ajuns amintirea ci trebuie spusă povestea exodului, trebuie vorbit despre ea pe „îndelete”, arată, de asemenea, sursa citată. (Text: Agerpres, Foto: lsunow.com)