Pregătirea pentru intrarea în postul Sfintelor Paşti începe din Săptămâna Albă, când creştinii au dezlegare la lactate, ouă şi peşte şi care se încheie cu petrecerea din duminica de Lăsatul secului, şi continuă cu prima săptămână din Postul Mare, numită în popor Săptămâna Caii lui Sân’ Toader, care, în tradiţia populară, cuprinde practici de curăţire, de potolire a entuziasmului excesiv din perioada anterioară.
Anul acesta, prima săptămână din Postul Mare este cea din perioada 27 februarie – 5 martie.
Prima zi după Lăsatul secului se numeşte Lunea curată (anul acesta la 27 februarie). În tradiţia populară, în această zi, unul dintre membrii familiei care se trezea mai devreme, scutura afară faţa de masă cu firimiturile rămase de la ospăţul din ajun, zicând: „Veniţi păsări să vă dau şi vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar şi voi să prindeţi post de la bucatele de vară”. Acest ritual era săvârşit cu scopul de a apăra recoltele de atacurile păsărilor.
De asemenea, femeile se ocupau cu spălatul vaselor cu leşie, pe care le urcau apoi în podul casei, pentru a fi schimbate cu vasele folosite în perioada postului. Acum începe Postul Mare propriu-zis, care durează şapte săptămâni şi în care nu se consumă produse din carne, lapte, brânză şi ouă, ci doar alimente de origine vegetală. Această zi era consacrată şi preparării borşului, aliment nelipsit din post.
În marţea de după Lăsatul secului, în gospodăriile tradiţionale se torcea şi se ţesea de zor, femeile şi fetele pregătind deja hainele cu care aveau să se îmbrace în ziua de Paşti. Practic, în această săptămână, viaţa revine la o perioadă de linişte, fără petreceri zgomotoase, se fac urări de sănătate, oamenii se împacă.
În Biserica Ortodoxă, prima sâmbătă din Postul Mare este Sâmbăta Sfântului Teodor, de numele căruia se leagă introducerea binecuvântării colivei în tradiţia liturgică a Bisericii, dar care în tradiţia populară marchează trecerea de la anotimpul rece la cel cald. În tradiţia populară, caii care-l însoţeau pe Sân’ Toader păzeau Soarele, pentru a evita fuga acestuia către miazănoapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică. Conform credinţei populare, caii lui Sân’ Toader sunt fiinţe mitice cu aspect de flăcăi cu coada ascunsă în iţari şi cu copitele ascunse în opinci, care readuc ordinea la începutul postului.
Sâmbăta Sfântului Teodor este marcată şi de o serie de ritualuri populare. Fetele obişnuiau să meargă la pădure înainte de răsăritul soarelui, în locuri curate, de unde scoteau rădăcini de iarbă mare, iar în locul lor puneau sare, făină sau alte produse. Acasă, fierbeau aceste rădăcini, iar cu infuzia rezultată se spălau pe cap, în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos, iar când se pieptănau spuneau: „Toadere, Sân’ Toader,/Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/Şi chică pruncilor cât coama cailor”.
Cele care nu ajungeau la pădure se mai puteau spăla cu fiertura unui snop de fân din ieslea cailor, pentru a avea părul frumos şi bogat şi pentru a fi plăcute feciorilor. Uneori, după ce-şi spălau cosiţele, fetele aşezau ligheanul sub pat, puneau busuioc şi puţin păr sub pernă, în speranţa că-şi vor visa ursitul. Pe de altă parte, flăcăii îşi tăiau pletele şi le ascundeau într-o scorbură de răchită, să le crească părul des precum răchita.
Tot în această zi, odată ce împlineau 14 ani, fetele se pieptănau cu cărare pe mijloc, semn că au intrat în categoria fetelor de măritat, putând fi introduse de flăcăi în hora satului. În Bucovina se obişnuieşte ca în această zi să se tundă coama viţeilor şi a cailor, iar părul rezultat este pus în muşuroaiele de furnici, pentru ca „animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile”.
În fapt, această săptămână este prima din Postul Mare, în care nu se mai organizează petreceri cu muzică, nu se mănâncă „de dulce”, dar mai ales, se fac fapte bune, oamenii se împacă, într-un cuvânt – credincioşii se pregătesc pentru a putea primi Sfânta Împărtăşanie şi pentru a întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului cât mai curaţi sufleteşte. (Text: Agerpres, Foto: mihailovici.ro)
