Celebrul regizor italian Roberto Rossellini, unul dintre fondatorii curentului neorealist italian, a rămas un nume de referinţă în cinematografia mondială, filmele sale influenţând profund producţiile franceze ale anilor ’50-’60, care aveau să marcheze trecerea într-o nouă etapă pentru filmografia internaţională.
Roberto Rossellini s-a născut la 8 mai 1906, la Roma, fiind fiul lui Angiolo Giuseppe „Beppino” Rossellini, cel care a deschis primul cinematograf din Italia, notează site-ul imdb.com. Iată, deci, că încă de la o vârstă fragedă a păşit în fascinanta lume a filmului, având ocazia să urmărească diverse producţii, pe vremea când cinematografia abia se contura ca artă.
De altfel, Italia este ţara în care producţia de filme a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, reprezentând o importantă sursă de inspiraţie pentru numeroşi regizori celebri ai lumii. În perioada interbelică, a fost devansată de Hollywood, care a devenit o adevărată marcă a filmelor de calitate, dar imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Roberto Rossellini a fost cel care a readus Italia în fruntea cinematografiei mondiale.
Pregătirea lui Rossellini în cinematografie a fost cât se poate de aprofundată şi de vastă, el devenind un adevărat expert în domeniu. Potrivit site-ului www.britannica.com, a avut ocazia să călătorească foarte mult prin ţările europene, lărgindu-şi, astfel, cunoştinţele. În 1931, însă, tatălui său i-a fost confiscată toată averea de către guvernul italian fascist, iar trei ani mai târziu, Roberto Rossellini a început să lucreze, prestând munci ocazionale în industria cinematografică.
A lucrat ca asistent pentru mai mulţi producători italieni, iar în 1937, i s-a oferit ocazia să facă primul său scurtmetraj, „Prélude a l’aprčs-midi d’un faune”. Datorită legăturii sale strânse cu criticul şi producătorul de film Vittorio Mussolini, fiul lui Benito Mussolini, cariera sa a fost înfloritoare pe perioada regimului fascist. Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, însă, a înregistrat, în secret, activitatea Rezistenţei anti-fasciste.
După căderea dictaturii fasciste mussoliniene, a semnat regia filmului anti-fascist „Roma citta aperta” (1945, Rome, Open City), care a câştigat Marele Premiu al Festivalului de la Cannes. Filmul cuprinde şi aceste înregistrări documentare din perioada războiului şi imprimă stilul cinematografiei italiene postbelice, prin folosirea cadrului natural, dar şi prin prezentarea realistă a vieţii în Italia, din timpul ocupaţiei naziste. Filmul, având-o ca protagonistă pe actriţa Anna Magnani, în primul său rol important, i-a adus regizorului Rossellini faima internaţională, dar şi statutul de fondator al curentului neorealist.
La scurt timp, au urmat alte două filme neorealiste, „Paisa” (1946, Paisan), o serie de şase episoade care acoperă perioada războiului în Italia, de asemenea apreciat la nivel mondial, şi „Germania anno zero ” (1948, Germany Year Zero). Atât în acesta din urmă, cât şi în „India” (1959), Rossellini foloseşte aceeaşi tehnică de reconstruire a realităţii.
Scenariştii filmului „Roma citta aperta”, Sergio Amidei şi Federico Fellini, au fost nominalizaţi la premiile Oscar, în 1947, la categoria rezervată celui mai bun scenariu, iar Rossellini, alături de Alfred Hayes, Federico Fellini, Sergio Amidei şi Marcello Pagliero, au fost nominalizaţi la Oscar, în 1950, tot la o categorie rezervată scenariului, de data aceasta pentru filmul „Paisa”.
Regizorul manifestă interes faţă de aspectele religioase în „Francesco, giullare di Dio” (1950, The Flowers of St. Francis), iar în „Stromboli, terra di Dio” (1950, Stromboli) şi în „Viaggio in Italia” (1954, The Lonely Woman) explorează tema libertăţii. În acestea din urmă, protagonistă a fost celebra actriţă Ingrid Bergman, a cărei relaţie amoroasă cu Rossellini a generat un adevărat scandal mediatic.
Următoarele filme ale lui Rossellini, „Il generale della Rovere” (1959, General Della Rovere), „Viva l’Italia” (1960, Long Live Italy), „Era notte a Roma” (1960, It Was Night at Rome) şi „Vanina Vanini” (1961, The Betrayer) sunt exemplificatoare pentru una dintre temele recurente ale regizorului, patriotismul. Pe parcursul anilor ’50-’60, Rossellini a regizat şi o serie de spectacole de teatru, dar şi producţii pentru televiziune, dintre care se remarcă filmul biografic „Socrate” (1971).
În ceea ce priveşte viaţa personală a regizorului, este de notorietate legătura sentimentală pe care a avut-o cu actriţa Ingrid Bergman, care s-a transformat într-un adevărat scandal mediatic, potrivit site-ului imdb.com. Relaţia celor doi a început pe platourile de filmare ale producţiei „Stromboli, terra di Dio” (1950), fiecare dintre ei fiind căsătorit cu altcineva la momentul respectiv, notează site-ul imdb.com. După ce s-au despărţit de partenerii de viaţă de până atunci, s-au căsătorit şi au avut împreună trei copii.
Rossellini a plecat, însă, în India, la solicitarea premierului Jawaharlal Nehru, pentru a ajuta la revitalizarea cinematografiei indiene, iar aici a cunoscut-o pe scenarista Sonali Senroy DasGupta, relaţia celor doi generând un nou scandal mediatic, în urma căruia a fost nevoit să părăsească ţara. Rossellini a divorţat, apoi, de Bergman, pentru a se căsători cu Das Gupta, cu care avea un copil.
Regizorul a continuat să lucreze până spre sfârşitul vieţii, ultimul său proiect fiind „Il messia” (1975, The Messiah). S-a stins din viaţă la 3 iunie 1977, la Roma.
Roberto Rossellini a fost unul dintre marii cineaşti care au marcat trecerea într-o nouă etapă a cinematografiei internaţionale, iar filmele sale şi-au pus amprenta asupra stilului abordat de alţi regizori celebri, precum Federico Fellini sau Martin Scorsese. Nu de puţine ori, regizorul a distribuit în producţiile sale actori amatori şi a adaptat apoi scenariul în funcţie de personalitatea acestora, în încercarea de a surprinde cât mai bine realitatea, căci, aşa cum el însuşi declara, potrivit site-ului imdb.com, „nu vreau să fac filme frumoase, vreau să fac filme folositoare (…) încerc să surprind realitatea, nimic mai mult„. (Text: Agerpres, Foto: corriere.it, danasokb.top, Video: yotuube.com)
