Golija-Studenica este primul obiectiv din Serbia inclus în lista UNESCO-MAB de Rezervaţii ale Biosferei, adăugat în această categorie în 2001. Rezervaţia aflată în patrimoniul UNESCO, cu suprafaţă de 53.804 ha, este situată în sud-vestul Serbiei şi aparţine zonei interioare a sistemului munţilor Alpilor Dinarici. Rezervaţia biosferei include şi Mănăstirea Studenica, care face parte din Patrimoniul Mondial cultural.
Rezervaţia Golija-Studenica, aflată în gestiunea Ministerului Sănătăţii şi Mediului – Administraţia publică de amenajări silvice „Srbijasume” (S.G. Sumarstvo – Raska, Parcul natural Golija), este parte a unei regiuni muntoase şi include un mozaic de ecosisteme, cum ar fi păduri, tufăriş şi lacuri. Muntele Golija este localizat între oraşele Ivanjica şi Novi Paza, la peste 200 km distanţă de Belgrad.
În aria de tranziţie trăiesc 6.600 de locuitori, în cadrul a 42 de comunităţi rurale dispersate, caracteristice acestor regiuni muntoase. Principalele activităţi desfăşurate de locuitori sunt creşterea animalelor şi agricultura extensivă, colectarea produselor secundare din păduri, cum ar fi ciuperci sau plante medicinale, potrivit fişei de prezentare UNESCO. Populaţia locală a defrişat arii de păduri de-a lungul secolelor şi astfel s-au creat păşuni şi pajişti bogate în specii. Numeroase organizaţii neguvernamentale militează pentru protecţia mediului natural şi implementarea principiilor durabile în zonă.
Golija este cel mai înalt munte din sud-vestul Serbiei, întinzându-se de-a lungul a 32 km în forma literei „S”. Cel mai înalt vârf al Munţilor Golija este Jankov Kamen (1.833 m), urmat de Radulovac (1.785 m), Bojevo Brdo (1.748 m) şi Crni Vrh (1.725 m). Râurile Moravica şi Studenica izvorăsc din Munţii Golija. Studenica şi-a creat un culoar prin munte, formând o vale adâncă cu chei scurte. Afluentul său, Izubra, se revarsă în trei cascade cu o înălţime totală de 20 m şi mai multe căderi de apă mai mici. Bazinele râurilor Studenica şi Moravica, alături de numeroşii afluenţi, reprezintă principalii susţinători pentru procesele geomorfologice şi formele de relief.
Din suprafaţa totală a Parcul Natural Golija (75.183 ha), aria acoperită de păduri măsoară 39.528 ha (53%), din care 21.068 (53,3%) sunt în proprietatea statului. Pătura forestieră este formată în special din fagi. Unele zone din aceste păduri şi-au păstrat caracterul virgin. În pădurile de molid, s-a păstrat muşchiul de turbă, ca ecosistem specific şi vulnerabil, se notează în prezentarea Administraţiei Rezervaţiei. Simbolul muntelui Golija este arţarul balcanic (Acer heldreichii), specie endemică reprezentată în pădurile de foioase şi mixte bine conservate.
Alături de Munţii Tara, Golija sunt un adăpost pentru flora terţiară din Serbia, fiind o arie reprezentativă pentru diversitatea ecosistemelor din Balcani şi Europa. Varietatea plantelor din Golija este evidenţiată prin procentul de 25% ocupat în totalul florei din Serbia. Biodiversitatea floristică din Golija este reprezentată de aproximativ 900 de taxoni botanici, din care 729 de specii de ciuperci vasculare, 40 de specii de muşchi şi 117 specii şi tipuri de alge. Pe lângă populaţia densă de arţar balcanic bine conservată, o semnificaţie aparte este atribuită laurului (Ilex aquiifolium), precum şi speciilor endemice: Alyssum markgrafii, Alyssum jancheni, Pancicia serbica, Viola elegantula, Thymus adamovicii.
Cele 45 de specii de păsări care aparţin unui grup de exemplare rare şi alte 90 de specii în studiu, înregistrate în Lista roşie a păsărilor din Serbia, plasează această arie între cele mai importante rezervaţii ornitologice din Europa. Mamiferele se împart în 22 de specii, între care se remarcă lupul, ursul brun, nevăstuica (Mustela nivalis), pârşul, veveriţa roşie, chiţcanul de apă euroasiatic.
De o semnificativă valoare cultural-istorică este Mănăstirea Studenica, cea mai mare şi reprezentativă mănăstire a Bisericii Ortodoxe Sârbe, potrivit UNESCO. Construită în secolul al XII-lea, ca principală ctitorie a lui Stefan Nemanja (Nemanjic), iniţiatorul dinastiei Nemanjic şi fondatorul statului sârb, lăcaşul de cult a devenit cel mai important centru spiritual al noului stat medieval sârb, cu o influenţă pregnantă asupra dezvoltării sociale şi culturale a ţării. Mănăstirea a fost construită în mijlocul unei văi largi, traversată de râul Studenica, de unde şi-a luat numele. Ansamblul este înconjurat de un zid circular, cu diametrul de aproximativ 115 metri.
Mănăstirea a fost distrusă şi restaurată în repetate rânduri. În secolele XVII-XVIII, ansamblul mănăstirii cuprindea 13 biserici cu anexe, din care doar două au supravieţuit până azi: biserica închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi biserica închinată Sfinţilor Ioachim şi Ana. Ambele sunt construite din marmură albă şi păstrează cu sfinţenie colecţii de artă murală bizantină din secolele XIII-XIV.
Descrierea publicată de UNESCO, plasează obiectivul în „punctul central al istoriei sârbe”: „Aici se află rămăşiţele primului domnitor sârb, Primul Încoronat, Stefan. Tot aici, Sfântul Sava Nemanjic, cel mai tânăr fiu al ctitorului, a scris primul document literar în limba sârbă şi a fondat Biserica Ortodoxă Sârbă, care a fost separată de cea a Bizanţului”. „Fără îndoială, Mănăstirea Studenica este una din cele mai valoroase edificii pentru poporul sârb şi unul din cele mai importante centre medievale. Cum valoarea sa depăşeşte graniţele ţării, a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, din 1986”, notează autorităţile sârbe. (Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org, Video: youtube.com)
